Autorizaţii de înfiinţare pentru cinci proiecte fotovoltaice şi două parcuri eoliene

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 23 august 2013

Autorizaţii de înfiinţare pentru cinci proiecte fotovoltaice şi două parcuri eoliene

Comitetul de reglementare din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, în şedinţa de ieri, cinci autorizaţii de înfiinţare pentru parcuri fotovoltaice şi două pentru proiecte eoliene, potrivit unui document postat pe site-ul instituţiei. În şedinţa din 14 august, au mai fost emise autorizaţii de înfiinţare pentru opt proiecte fotovoltaice şi două eoliene. În luna iulie 2013, ANRE a acordat 39 de autorizaţii de înfiinţare pentru proiecte fotovoltaice, două pentru eoliene, două pentru producerea energiei pe bază de biomasă şi o autorizaţie pentru producerea de energie hidro.

Aceasta deşi, de la 1 iulie, proiectele fotovoltaice primesc doar 4 certificate verzi pe MWh, faţă de 6 certificate, restul fiind amânate până în 2017. Proiectele eoliene primesc doar un certificat din două, iar microhidrocentralele, două certificate din trei, potrivit Ordonanţei de Urgenţă 57/2013, informează Agerpres. Capacitatea instalată în centrale fotovoltaice a înregistrat un salt spectaculos în prima jumătate a anului 2013, fiind de 7,6 ori mai mare comparativ cu sfârşitul anului trecut, potrivit datelor Transelectrica. Astfel, dacă la 31 decembrie 2012 existau în România parcuri fotovoltaice cu o capacitate cumulată de 49,3 MW, la 30 iunie 2013 erau în funcţiune proiecte de 378,5 MW.

Parcurile eoliene au evoluat de la 1.822 MW la finele anului 2012, la 2.163 MW la finele primului semestru. În schimb, situaţia nu s-a schimbat prea mult în ceea ce priveşte proiectele pe biomasă, a căror capacitate a crescut de la 39,7 MW la finele anului trecut, la 43,2 MW. De asemenea, capacitatea instalată în microhidrocentrale a ajuns de la 425 de MW la 472 de MW.

Producătorii de energie fotovoltaică îşi vor pierde acreditarea şi nu vor mai primi certificate verzi dacă, până la 15 ianuarie 2014, nu fac dovada că terenurile pe care sunt amplasate panourile fotovoltaice nu fac parte din circuitul agricol, se arată într-un ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), publicat luni în Monitorul Oficial.

Ordinul stabileşte faptul că documentaţia de acreditare trebuie să includă "dovada că terenurile pe care sunt situate centralele electrice fotovoltaice nu se află în circuitul agricol la 31 decembrie 2013". În plus, nici operatorii care sunt acreditaţi deja şi produc energie în prezent nu vor mai primi certificate verzi dacă terenul pe care sunt amplasate mai este în circuitul agricol la 31 decembrie.

"Operatorii economici acreditaţi până la 31 decembrie 2013 au obligaţia de a transmite la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, până la data de 15 ianuarie 2014, documentul justificativ care atestă că terenurile pe care sunt situate centralele electrice fotovoltaice nu se află în circuitul agricol la 31 decembrie 2013", se arată în document.

În cazul în care această obligaţie nu este dusă la îndeplinire de către operatorii economici acreditaţi, "Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei dispune încetarea aplicabilităţii deciziilor privind aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi ale acestora începând cu 1 ianuarie 2014", precizează ordinul preşedintelui ANRE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb