Avans de numai 0,3% pentru economia zonei euro, în T3

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 16 noiembrie 2015

Avans de numai 0,3% pentru economia zonei euro, în T3

Economia zonei euro a crescut cu 0,3% în trimestrul al treilea din anul curent (T3), faţă de trimestrul anterior, când expansiunea a fost de 0,4%, potrivit datelor preliminare anunţate la finele săptămânii trecute, de Eurostat. Analiştii aşteptau un avans de 0,4%.

Principalele două economii ale zonei euro, Germania şi Franţa, au înregistrat o creştere economică de 0,3% în trimestrul al treilea. Oficiul federal de statistică, Destatis, a informat că PIB-ul Germaniei a înregistrat o creştere de 0,3% în perioada iulie-septembrie, comparativ cu trimestrul precedent, când a consemnat un avans de 0,4%.

Totodată, Institutul de Statistică din Franţa (Insee) a anunţat că PIB-ul ţării a crescut cu 0,3% în trimestrul al treilea, faţă de creşterea zero înregistrată în trimestrul al doilea.

Economia Italiei a avut o creştere de 0,2, faţă de cea de 0,3% din trimestrul al doilea, iar cea a Spaniei, de 0,8%, după o expansiune de 1% în trimestrul precedent.

De menţionat că PIB-ul Finlandei a scăzut cu 0,6% în trimestrul al treilea, după un avans de 0,2% în perioada aprilie - iunie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8491
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9080
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.7350

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb