AVENTURILE CREDIT EUROPE BANK LA BRAŞOV Credit de 98.000 de euro, comision de acordare de 32.000 de euro

O.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 august 2015

Credit de 98.000 de euro, comision de acordare de 32.000 de euro

Comisarul OPC Sorin Susanu: "Ni s-a explicat că, dacă omul a semnat, este responsabil, însă situaţia nu stă chiar aşa"

Un braşovean a accesat în urmă cu câţiva ani un credit la sucursala Credit Europe Bank din Braşov, suma cu care s-a împrumutat fiind de 130.000 de euro. Nu mică i-a fost mirarea însă atunci când a constatat că 32.000 de euro din suma totală reprezintă un comision de acordare a creditului, potrivit unui articol din Bună Ziua Braşov.

Bărbatul a reclamat situaţia la Protecţia Consumatorului, instituţie care analizează cazul în acest moment.

Comisarul Sorin Susanu, şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Centru, a declarat pentru ziarul braşovean: "Se practică la multe instituţii bancare acest comision, care însă are o valoare de aproximativ 2% din valoarea totală a creditului, pe care, de multe ori îl câştigăm în instanţă pentru client.

Iniţial am crezut că e vorba de o virgulă pusă greşit şi că e vorba de 3.000 şi ceva de euro, dar după ce am invitat reprezentanţii băncii la discuţii ne-am lămurit că, de fapt, chiar 32.000 de euro ar fi comisionul respectiv. Ni s-a explicat că, dacă omul a semnat, este responsabil, însă situaţia nu stă chiar aşa".

Inspectorii OPC cercetează dosarul şi cel mai probabil banca respectivă va fi nevoită să plătească o amendă de aproximativ 100.000 de lei şi să restituie banii ce se vor dovedi a fi primiţi necuvenit.

De altfel, la Credit Europe Bank Braşov s-au mai întâmplat în urmă cu cinci ani nişte fapte asemănătoare, atunci când zeci de clienţi au reclamat că din conturile le lipsesc sume care totalizau 2,5 milioane de euro. Unul a reclamat lipsa din cont a sumei de 137.165 lei, altul a sumei de 79.099 lei, un altul a constatat lipsa a 60.000 euro, o altă persoană a sesizat lipsa din cont a sumei de 55.000 lei, iar o alta a 100.000 lei.

În urma cercetărilor a rezultat că sumele de bani au fost transferate fraudulos din conturile acestor clienţi în alte conturi şi retrase apoi în numerar sau au fost efectuate schimburi valutare, urmate de ridicări de numerar ori au fost realizate direct ridicări de numerar.

Anchetatorii au mai constatat că o parte din clienţii băncii au fost induşi în eroare de către Otilia Negrilă, directorul de operaţiuni al Credit Europe Bank Braşov, cu privire la situaţia conturilor, prin eliberarea de extrase de cont false sau cu privire la convenţiile de depozit încheiate, care nu au fost depuse la bancă de către învinuită, deşi aceasta a încasat personal sumele de bani depuse, ori cu privire la nivelul dobânzii acordate, consemnat diferit pe exemplarul de contract al clienţilor (mai mare, de exemplu 11%) faţă de cel menţionat pe exemplarul de contract înregistrat la bancă (mai mic, de exemplu 7%). În cele din urmă toţi reclamanţii şi-au recuperat sumele cu care fuseseră păgubiţi.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. din partea Credit Europe Bank nu ma mira, este una din bancile cele mai inflexibile si "jupuitoare". eu o ocolesc pe cat posibil, m-am ars odata pentru toata viata cu ei

    suntem jecmaniti in ultimul hal si nu se ia nici o o atitudine tara fara stapan.

    rusine domnilor parlamentari dumneavoastra sunteti acolo ca sa ne protejati de talhari dar nu faceti nimic pentru cei ce vau ales .rusine

    E bine cand mergem pentru un credit la banca sa avem un specialist langa noi; mai bine platim un consultant decat sa avem surprise mai tarziu; asta o fac doar oamenii destepti! :)

    1. Bine ca esti tu destept.

      Daca iei un consultant, doar ca-l platesti, el n-are nici o responsabilitate in caz ca-ti da un sfat gresit.

    Rusina BNR-ului ca asa isi face meseria, rusine acestei instituii a statului si acestei mafii extraordinare din jurul nostru.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb