Ministerul Afacerilor Externe informează, printr-un comunicat de presă, că astăzi şi mâine va avea loc la Atena o grevă generală de 48 de ore, anunţată de organizaţiile sindicale GSEE si ADEDY, fiind posibilă apariţia unor probleme în funcţionarea serviciilor publice, şcoli, spitale, case de asigurare, întreprinderi publice, mijloace de transport public.
Greva va fi însoţită de o serie de adunări de protest, care urmează să se desfăşoare în zona centrală a Atenei.
De asemenea, este posibil ca traficul aerian de pe aeroportul din Atena să fie întrerupt mâine, între orele 10.00 si 13.00.