Sudul şi estul Munteniei şi cea mai mare parte a Dobrogei sunt afectate, începând de astăzi dimineaţă, de la ora 6:00, de vânt şi precipitaţii, predominant ninsori, moderate canititativ, avertizarea fiind valabilă până mâine, la ora 4:00, se precizează într-o informnare a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Conform ANM, "În intervalul menţionat în sudul şi în estul Munteniei, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general moderate cantitativ (10...15 l/mp). Se va depune strat de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în judeţele Călăraşi şi Constanţa".
De asemenea, instituţia anunţă că vor fi intervale de timp în care ninsoarea va fi asociată cu intensificări ale vântului, cu viteze de 45...55 km/h, astfel încât aceasta va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută.
Totodată, ANM precizează că pe litoral rafalele vor depăşi 60...65 km/h, iar precipitaţiile vor fi mixte.