Compania Avicola Braşov, controlată de omul de afaceri Ioan Popa, proprietarul grupului Transavia, a încheiat primul semestru cu un profit de 197.478 de lei, apropiat de cel înregistrat în primele şase luni ale anului trecut, când anunţa un câştig 193.812 lei, în timp ce afacerile societăţii au urcat cu aproximativ cinci puncte procentuale, de la 57,23 milioane de lei la 60,82 milioane de lei.
Ioan Popa, proprietarul grupului de firme Transavia, şi-a majorat anul acesta participaţia la firma Avicola Braşov, producător de carne de pasăre, la peste 90%, potrivit unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti. Firma a fost preluată de Popa în august 2007, în urma achiziţiei pachetului deţinut de Asociaţia Salariaţilor şi a participaţiei SIF Transilvania, printr-o tranzacţie estimată la patru milioane de euro. Până la începutul anului, Popa deţinea peste 88% din titluri, iar anul trecut anunţa că este interesat de delistarea societăţii de pe piaţa Rasdaq. Potrivit declaraţiilor sale, Popa a investit în Avicola Braşov peste 10 milioane de euro.
Compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 117,8 milioane lei (26,4 milioane euro), în creştere cu 11%, şi un profit de 624.000 de lei (140.000 de euro). În anul 2011, Avicola Braşov a consemnat o cifră de afaceri de 105,7 milioane lei şi un câştig de 618.000 de lei.