Aviz favorabil pentru creşterea pragului la SIF-uri

ANCA OLARIU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 noiembrie 2011

Până acum, Comisia din Camera Deputaţilor, prea ocupată pentru acest proiect

Proiectul legislativ privind majorarea pragului de deţinere la SIF-uri de la 1% la 5%, a primit aviz favorabil, ieri, din partea Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, potrivit senatorului Ovidiu Marian.

"Următorul pas este ca proiectul să fie votat şi în plen", a spus senatorul PDL Ovidiu Marian, unul dintre iniţiatorii proiectului, citat de Mediafax.

Maria Barna, preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, a declarat, ieri, pentru ziarul BURSA că, pînă acum, deputaţii nu au discutat acest proiect din lipsă de timp, deşi îl considerau o prioritate.

"Au fost foarte multe proiecte de discutat, iar lipsa opoziţiei de la şedinţe a făcut imposibilă adoptarea lor şi discutarea directivelor venite de la Comisia Europeană", ne-a declarat, ieri, Maria Barna, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

Brokerii atribuie aprecierea, de ieri, de 3,9% a indicelui SIF-urilor, BET-FI, faptului că discutarea pragului fusese programată pe ordinea de zi a Comisiei.

În prezent, un acţionar poate deţine maximum 1% din acţiunile unei societăţi de investiţii financiare.

Modificarea pragului de deţinere la SIF-uri a fost propusă, în iunie 2009, de senatorul PDL, Ovidiu Marian. Acesta dorea eliminarea pragului de deţinere, însă Senatul a propus un prag de 5%. Propunerea a rămas blocată la Comisia de Buget Finanţe din Camera Deputaţilor, după ce a primit avizul Comisiei Juridice

în februarie 2010.

Istoria pragului de 1%

Primele Adunări Extraordinare ale SIF-urilor au fixat pragul de deţinere la 0,1%, în momentul în care cele cinci Fonduri ale Proprietăţii Private (FPP) s-au transformat în Societăţi de Investiţii Financiare. Motivul pentru a fost fixat la această limită a fost teama PDSR-ului (n.r. Partidul Democraţiei Sociale din Romînia) ca 30% din avuţia naţională (cât fusese alocat celor cinci FPP-uri) să ajungă în mâinile inves-titorilor străini.

În urma unei Ordonaţe de Urgenţă, în anul 2005, pragul de deţinere a fost majorat la 1%, însă proiectul nu a mai apucat să intre în discuţie la Camera Deputaţilor, deşi fusese aprobat de Senat. Conform proiectului, SIF-urile erau obligate să modifice limita de la 0,1% la 1%, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanţei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb