Comisionul de administrare al Raiffeisen, dintr-un contract de credit ipotecar în franci elveţieni (CHF), încheiat în 2008, a fost eliminat definitiv de către instanţă, potrivit unui comunicat al avocatului Avram Codruţ, remis azi redacţiei.
Potrivit sursei, banca trebuie să restituie "toate sumele încasate în mod abuziv", dobânda legală aferentă acestor sume şi cheltuielile de judecată.
"În data de 22 aprilie 2015 a fost câştigat primul proces din România privind comisionul de administrare din contractele Raiffeisen Bank. Decizia Civilă nr. 803, prima de acest gen, a fost pronunţată în dosarul nr. 18358/299/2014, reclamanta fiind reprezentată de către avocat Avram Codruţ. Prin această decizie, care este definitivă şi executorie, a fost constatată nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare, dintr-un contract de credit ipotecar în franci elveţieni încheiat în anul 2008", arată comunicatul.
Banca a fost obligată să returneze toate sumele încasate cu titlu de comision de administrare din momentul încheierii contractului, sume la care se adaugă dobânda legală. De asemenea, s-a dispus încetarea încasării acestui comision pe viitor. Rata lunară a clientei va scădea cu 20-25%, urmând a-i fi restituită şi suma de aproximativ 9.000 CHF şi toate cheltuielile de judecată efectuate, mai arată comunicarea.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.04.2015, 18:56)
Furt de 9 000 chf si banca nu se inchide de ce?
Sa-i prosteasca pe cei de 20 ani acum? Schimba numele ei e ca alta.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Florin în data de 28.04.2015, 08:57)
O picatura din ocean! Si cu ceilalti clienti cu aceeasi problema/aceeasi contracte cum ramane ? jaf la drumul mare, feriti-va de banci !!!!!!!!!!!!!!!!!!!