AVOCATUL GHEORGHE PIPEREA ÎI RĂSPUNDE GUVERNATORULUI BNR "Dacă aş fi Isărescu, m-ar deranja să văd că băncile nu ţin cont de părerea mea"

A consemnat ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 februarie 2017

"Dacă aş fi Isărescu, m-ar deranja să văd că băncile nu ţin cont de părerea mea"

(Interviu cu avocatul Gheorghe Piperea)

"Relitatea ne-a demonstrat că, până nu le forţezi cu un proces, cu o ieşire în stradă, băncile nu negociază niciodată nimic, pentru că e foarte comod să spună nu"

"Curtea Constituţională a venit acum şi a spus că nu trebuie maimuţărită ideea de negociere, ci eşti obligat să faci o negociere efectivă"

"În mii de procese, s-a dovedit că băncile au înşelat, că nu mai sunt nişte entităţi credibile, că negocierea nu există"

"Cred că ar fi bine ca domnul Mugur Isărescu să ne spună cam ce impozit s-a plătit pentru profiturile băncilor"

Reporter: Cum comentaţi acuzaţiile recente ale Guvernatorului BNR Mugur Isărescu, potrivit cărora "dialogul dintre bănci şi clienţi a fost blocat de dezbaterea lungă, ce deseori a căpătat accente populiste, pe marginea proiectelor de legi privind darea în plată şi conversia creditelor denominate în franci elveţieni". Guvernatorul mai spune că debitorii, încurajaţi de avocaţii, care au făcut promisiuni nerealiste clienţilor, au plusat continuu solicitările formulate în negocierile cu băncile, trăgând chiar de timp în speranţa că legile vor înclina balanţa în totalitate de partea lor.

Gheorghe Piperea: Dacă nu ar fi existat avocaţi - de fapt cred că se referă la un singur avocat - nu am fi avut nici ideea de negociere, nici cea de reducere a poverii, nu ar fi existat nici ideea de umanizare a pieţei de care vorbeşte BNR de mai multă vreme.

Până la apariţia acestui avocat guraliv, băncile nu au făcut nici un efort de umanizare, ci ulterior, ceea ce înseamnă că, până la momentul în care am apărut eu, acestea se comportau ca nişte roboţei sau erau nişte entităţi diabolice. Ceea ce era inuman.

Dacă BNR cere acum băncilor să facă eforturi pentru umanizarea pieţei, înseamnă, de fapt, că eu le-am des-chis ochii, inclusiv celor de la BNR.

În al doilea rând, discuţia legată de Legea dării în plată nu numai că nu a blocat relaţia dintre clienţi şi bănci, ci a făcut atât de bine unora dintre bănci încât şi în 2015 şi în 2016 au înregistrat profituri de 1 miliard de euro, anual. Cred că ar fi bine ca domnul Mugur Isărescu să ne spună cam ce impozit s-a plătit pentru aceste profituri. Pentru că, vă spun eu, impozitele sunt minime, dat fiind faptul că băncile au reportat pierderi din anii anteriori, când au acordat credite care s-au dovedit a fi neperfomante.

În al treilea rând, în 15 ianuarie 2015, când a explodat cursul francului elveţian, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a venit cu mesajul că, deşi nu este nimeni vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat - dar mai ales nu sunt vinovate băncile - acestea ar trebui totuşi să oprească timp de 3 luni cursul normal al contractului şi să îngheţe cursul.

Acest lucru s-a şi întâmplat, fără să existe circulare. Pur şi simplu s-au aliniat frumos soldăţeii din sistemul bancar, aşa cum a spus mareşalul, şi au îngheţat cursul la nivelul din decembrie.

În acea perioadă, se presupunea ca băncile să facă o negociere individuală cu debitorii.

Nu s-a întâmplat nimic de genul acesta.

Ba mai mult decât atât, au fost nişte atitudini de dispreţ total din partea băncilor pentru că debitorii s-au constituit în asociaţii, s-au făcut grupuri de câte 5000-6000 de oameni, nu ale mele, ale altor asociaţii, care au luat şi în serios această intenţie de negociere individuală.

Nimeni nu i-a băgat în seamă.

Când spune domnul Mugur Isărescu că o bancă din sistem a făcut mii de negocieri comite o crasă dezinformare, întrucât în acel proces nu a fost nici o negociere. Banca îţi punea în faţă un act adiţional cu o ofertă de discount pe care clientul o accepta sau nu.

Personal, în interiorul acelei oferte, am încercat o negociere pentru oamenii pe care îi reprezentam. Mi s-a spus că ori acceptăm oferta aşa cum este ea făcută, ori nu.

Dintre clienţii mei, au rămas vreo 500 de debitori care nu au acceptat oferta şi şi-au rezolvat ulterior problemele în justiţie.

Să nu mai dezinformeze domnul Isărescu, pentru că nu a fost o negociere individuală.

Dacă ar fi fost aşa cum spune guvernatorul BNR, nu ar mai fi fost nevoie de levierul pe care îl reprezintă legea dării în plată.

Îi reamintesc domnului Isărescu şi armatei lui de lobby-şti şi consilieri că, de când s-a pus problema legii dării în plată, am spus că debitorul nu este atât de iresponsabil şi de neatent cu viitorul lui, încât să-şi pună la picioarele băncii casa pentru că, pur şi simplu, se joacă de-a datul în plată.

Debitorul apelează la legea dării în plată in extremis, pentru că nu are nici o altă soluţie.

Ceea ce a făcut acum Curtea Constituţională nu trebuie să liniştească BNR, care ar putea crede că s-a rezolvat riscul sistemic sever.

Curtea Constituţională a lăsat neatins textul din lege care vorbeşte despre faptul că, o dată făcută notificarea de dare în plată, se îngheaţă efectul contractului, nu se mai plăteşte nimic.

Oricât ai sta în această poziţie de aşteptare a negocierii din partea băncii, nu plăteşti nimic la bancă.

În textul iniţial la legii, părţile mergeau la notar, dacă se realiza o negociere era foarte bine, dacă nu, se mergea automat în instanţă, care constata condiţiile şi se făcea darea în plată.

Ce face Curtea Constituţională acum este să introducă un nou pas în proces.

Înainte să se ajungă la darea în plată, judecătorul încearcă să vadă dacă nu cumva este posibilă o reaşezare a contractului, în aşa fel încât să poată să fie continuat. Numai dacă nu există nici o astfel de situaţie, contractul încetează, cu efectul ştergerii de datorie.

Îi dau o veste proastă domnului Mugur Isărescu. În acest pas, introdus de Curtea Constituţională, instanţa poate să impună nişte soluţii cu mult mai dure decât s-ar fi putut obţine: discount mult mai mare, îngheţarea cursului, eliminarea clauzelor abuzive care majorează uneori costurile lunare cu circa 30-40%.

Ca să înţeleagă foarte bine domnul Isărescu şi corul său de cântăreţi în strună, trebuie să spun că reaşezarea contractului se întâmplă într-o primă fază, iar ştergerea datoriei - numai in extremis, dar asta se întâmplă inclusiv când vorbim de credite de nevoi personale fără ipotecă.

Acesta este, de fapt, enormul avantaj al acestei decizii a Curţii Constituţionale care a făcut mult mai mult decât ne-am fi aşteptat noi la momentul în care s-a făcut legea.

Dacă ar fi existat această negociere pe care o propovăduieşte domnul Isărescu, nu ar fi fost nevoie de levierul numit legea dării în plată.

În dreptul Uniunii Europene şi în ultimele decizii de la Curtea Europeană de Justiţie se spune foarte clar că raporturile dintre consumator şi bancă sunt, de la început, dezechilibrate.

Ceea ce face judecătorul este să ridice consumatorul la nivel de egalitate cu profesioniştii, în aşa fel încât să se poată ajunge la echilibrarea contractului.

Iar impreviziunea de care vorbeşte Curtea Constituţională nu este nimic altceva decât evenimentul exterior care determină acest dezechilibru, care în UE este prezumat, banca trebuind să demonstreze că nu există.

Legea dării în plată s-a creat pentru a pune părţile pe picior de egalitate de negociere, nu a vrut nimeni ca omul să se pună singur în postura de autoevacuare.

Debitorii nu au intenţia să îşi dea casa băncii decât in extremis.

În concluzie, ca să înţeleagă domnul Isărescu, eu nu am încercat să blochez nimic, pentru că nu pot să blochez nimicul.

Ce să blochez?

Exista negociere, reală, efectivă între bănci şi consumatori?

Curtea Constituţională a venit acum şi a spus că nu trebuie maimuţărită ideea de negociere, ci că banca e obligată să negocieze efectiv şi real.

Iar dacă nu există negocierea, vine instanţa şi, ca un croitor, recroieşte contractul.

Aceasta este o soluţie mult mai dură decât cea din lege.

Reporter: De ce credeţi că guvernatorul Mugur Isărescu tot vorbeşte despre negociere, în condiţiile în care debitorii acuză că băncile nu vor să negocieze?

Gheorghe Piperea: Până şi lăudătorii lui din presă, inclusiv acei troli sau postaci care maculeză zilnic cu mizeriile pe care le varsă în comentarii, inclusiv pe site-ul www.bursa.ro, spun că nu se negociază cu banca, pentru că băncile sunt nişte entităţi cu toată credibilitatea din lume. Ei bine, nu sunt.

În mii de procese, s-a dovedit că băncile au înşelat, că nu mai sunt nişte entităţi credibile, că negocierea nu există.

Guvernatorul vorbeşte de această negociere individuală din 2013, când începusem eu să câştig procesele pe clauze abuzive.

Cred că Mugur Isărescu, probabil, în calitatea sa de avocat de ultimă instanţă al băncilor, vrea să demonstreze că în bănci nu sunt roboţei cu to-do-list-uri.

Relitatea ne-a demonstrat că, până nu le forţezi cu un proces, cu o ieşire în stradă, băncile nu negociază niciodată nimic, pentru că e foarte comod să spună nu.

Eu nu îl înţeleg pe domnul Isărescu de ce insistă cu negocierea, pentru că, dacă aş fi în situaţia lui, m-ar deranja să văd că băncile nu ţin cont de părerea mea.

Aş observa realitatea că băncile se prefac că negociază, că sunt la modul aparent de acord cu el, dar în spatele uşilor închise fac tot ceea ce ştiu ele: să colecteze cât mai mult profit de la cât mai multă lume ruinată.

Reporter: Mugur Isărescu spunea despre clauzele abuzive că sunt parte a unor contracte pe care oamenii le-au semnat, iar într-un stat de drept îţi asumi ceea ce semnezi. Curtea Constituţională pare să fie de altă părere.

Gheorghe Piperea: Mitul acesta a fost distrus în totalitate pentru că un contract are două condiţii: să fie el însuşi legal făcut şi, când ai în contract clauze abuzive, acela nu e un contract legal şi să fie un contract din care ambele părţi să câştige în mod egal.

Când un contract este dezechilibrat, se intervine de către instanţă.

Nu mai poţi să spui despre aceste contracte că sunt mai puternice decât legea, pentru că nu sunt.

Reporter: Aţi susţinut, de mai multe ori, că reuniunile organizate pentru magistraţi de către BNR la Sinaia influenţează deciziile magistraţilor luate în procesele dintre bănci şi clienţi. În replică, Mugur Isărescu a spus că seminariile s-au făcut la solicitarea Institutului Naţional al Magistraturii cu acordul CSM şi sunt parte a procesului de instruire a magistraţilor strict pe probleme bancare: "Lectorii noştri nu aveau cum să influenţeze decizii, aceasta este o jignire pentru tot corpul de magistraţi". Cum comentaţi aceste afirmaţii?

Gheorghe Piperea: În realitate, aceste seminarii sunt finanţate de BNR şi respectiv de sistemul bancar care le sponsorizează.

Seminariile se ţin într-o vilă care aparţine BNR. Oamenii sunt cazaţi acolo, mănâncă acolo, eventual beau vin de la o anumită Casă de Vinuri, iar formatorii şi cei care ţin cursuri sunt furnizaţi de BNR, pe banii BNR.

Mugur Isărescu a spus că seminariile s-au făcut la solicitarea Institutului Naţional al Magistraturii cu acordul CSM. De ce INM nu a chemat la aceste seminarii şi pe avocaţii consumatorilor, pe ANPC sau presa?

De ce nu aflăm de aceste seminarii decât pe surse? De ce nu sunt publice?

Aş vrea să-i mai spun un lucru domnului Isărescu. Până la sfârşitul lui 2014 şi jumătatea lui 2015, se ajunsese la o soluţie aproape unitară în privinţa clauzelor abuzive. 100% din procesele care s-au soluţionat în acea perioadă erau în favoarea consumatorilor.

Pentru că se ajunsese la convingerea tuturor judecătorilor că, de exemplu, comisionul de risc este o clauză abuzivă.

După aceste seminarii trendul a fost inversat.

Până la sfârşitul lui decembrie 2016, am constatat că şi la procesele nesoluţionatate încă pe comisionul de risc (despre care şi CJUE a spus că este abuziv) au început să fie respinse cauzele.

De ce?

La seminariile BNR de la Sinaia nu se duce oricine, ci este vorba de 10-15 judecători la câte un seminar, care merg pentru a primi linii directive, nu iau lecţii de acolo.

De unde rezultă asta?

Dacă ar fi fost acolo profesori de drept sau profesori de la ASE care puteau să fie sau nu favorabili consumatorilor sau băncilor, dar care nu erau în nici un fel implicaţi, nu ar fi fost absolut nici un fel de problemă.

Dar, la acele seminarii, BNR aduce în calitate de lectori oameni care lucrează în BNR care, atenţie, de foarte multă vreme nu mai este o instituţie independentă.

Întotdeauna BNR a luat partea băncilor, orice s-ar fi întâmplat, orice ar fi spus instanţele judecătoreşti.

Cred că toţi ceilalţi judecători care nu s-au dus la Sinaia ar trebui să se simtă jigniţi că acolo se stabilesc nişte linii directive pe care liderii lor de opinie, mai mult sau mai puţin formali, le introduc în jurisprudenţă şi dacă se pronunţă de 100 de ori pe nominalismul monetar, de exemplu, pe care aceşti judecători l-au "învăţat" la Sinaia, nu mai au curaj să îl contrazică pentru că deja sunt sute de hotărâri date.

Nominalismul monetar, care a stat la baza respingerii a vreo 80% din procesele pe îngheţarea cursului, este o greşeală de la un cap la altul (inclusiv CJUE a fost de acord cu asta), doar că ea a fost susţinută inclusiv de nişte lideri de opinie ai BNR de la Curtea de Apel Bucureşti.

Reporter: Cum comentaţi că guvernatorul a ales să vorbească şi despre activitatea Institutului de Economie Mondială dinainte de Revoluţie (unde a lucrat), despre care unii au spus că ar fi putut fi poliţie politică?

Întrebat dacă activitatea din institut putea fi considerată una de poliţie politică, Guvernatorul BNR a spus: "Când am devenit prim-ministru, am cerut explicit să se analizeze activitatea institutului. Concluzia acelei analize a fost una clară: că nu e vorba de aşa ceva! Este adevărat că statutul neconvenţional al IEM impunea salariaţilor o anumită rigoare. Cu atât mai mult, cu cât am avut multe întâlniri în acea perioadă cu cercetători, cu jurnalişti străini, cu diplomaţi, şi am plecat de mai multe ori în străinătate. Desigur, cu acceptul, aşa cum era atunci, al instituţiilor statului. Şi cu referinţe pe care angajaţii le scriau între ei ca garanţii reciproce. (...) În 27 de ani, tot ce se făcea acolo a fost verificat şi răsverificat. Aşa că eventualele insinuări, care pot apărea, nu pot fi decât noi episoade din lunga listă de strădanii de a fi acuzat cu orice preţ de către aceiaşi oameni care şi-au făcut un subiect cotidian din persoana mea". Ce pot însemna acele referinţe pe care angajaţii le scriau între ei ca garanţii reciproce?

Gheorghe Piperea: Pasajul acesta mi s-a părut cel mai bizar dintre toate dezinformările şi minciunile scrise în interviu.

Isărescu vrea cumva să ne spună că dacă se întâmplă la un moment dat ca cei cu arhivele securităţii să scoată vreo informaţie de acest gen să fie foarte atenţi? Inclusiv foştii membrii de la acest Institutul al Economiei Mondiale să fie atenţi? Pare cumva că vrea să îi pună în gardă.

Expresia "garanţii reciproce" înseamnă că dădeai rapoarte nu despre ce făceai tu, ci despre ce credeai că au făcut alţii? Şi ceilalţi scriau despre ce credeau că faci tu, ca niste garanţii reciproce, ca să ce? Să nu cumva să treci de partea cealaltă a baricadei? Dar tu de care parte a baricadei erai?

Către Ceauşescu sau către colegi? Sau de partea serviciilor secrete străine? Este foarte periculos ce a spus acolo.

Reporter: De ce credeţi că domnul guvernator Isărescu a ales acum să răspundă acuzaţiilor formulate de dumneavoastră şi de fostul bancher Lucian Isar?

Gheorghe Piperea: Probabil că Mugur Isărescu se simte, cumva, eliberat de decizia Curţii Constituţionale. L-am văzut chiar că s-a şi bucurat, manifestându-şi acel sentiment de bucurie de răul altuia când s-a respins la Curtea Constituţională legea conversiei.

Îi atrag atenţia domnului Isărescu că legea conversiei a fost respinsă pe motive procedurale. Inventate, după părerea mea, Curtea susţinând că s-ar fi încălcat principiul bicameralismului.

Cei care au făcut acest lucru şi-au asumat un foarte mare risc pentru că există sute, poate chiar mii de legi, care au fost făcute exact în această variantă, inclusiv Ordonanţa de urgenţă 50/2010 s-a modificat la fel. În Senat a avut o formă, care s-a schimbat radical în Camera Deputaţior.

În plus, preşedintele Curţii Constituţionale a spus că, şi în cazul conversiei, se poate invoca cu succes impreviziunea, ceea ce înseamnă, şi în aceste cazuri, chiar dacă nu au la dispoziţie legea dării în plată, debitorii pot să meargă şi să ceară instanţei impreviziunea. Inclusiv încetarea contractului cu efect de ştergere a datoriilor.

Aşa că nu ar trebui să se considere eliberat domnul Isărescu, pentru că există un lucru extrem de grav pe care nu l-a observat.

Până în momentul de faţă, oamenii nu au făcut prea multe dări în plată, sunt vreo 5000-6000. Este un lucru pe care eu l-am preconizat încă de la început, că nu vor fi mai mult de 10.000 de dări în plată.

Oamenii nu au apelat la darea în plată pentru că sperau că îşi pot rezolva problemele prin legea conversiei. O dată ce a picat această lege, înseamnă că debitorii nu mai au altă ieşire decât prin darea în plată.

Dacă până acum au fost 5000 de astfel de cereri, domnul Mugur Isărescu trebuie să se aştepte acum la acel risc sistemic care îl speria şi care îi dădea coşmaruri. Pot apărea 55.000 sau chiar 150.000 de dări în plată.

Dar când domnul Isărescu întâmpină o astfel de situaţie, se bagă cumva într-o autoizolare şi îşi pune oamenii să vorbească în locul lui. Dacă vă mai aduceţi aminte despre istoria cu salariul şi cadoul de despărţire la pensionare, nu a vorbit aproape deloc vreo 3 săptămâni, timp în care purtătorul de cuvânt şi consilierul personal se contraziceau singuri în nişte poziţii absolut jenante.

În momentele în care el crede că sunt necesare, intervine.

A intervenit acum şi pentru a arăta că nu s-a retras, pentru că se tot vorbeşte insistent de plecarea domnului Isărescu, pentru cei care vor să-l înlocuiască şi care se pregătesc pe margine.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 25 )

  1. Ce sa faci cand iti mor laudatorii ajungi sa iti iei singur interviu pana fraierii aduna banii sa iti plateasca cheltuielile de judecata la miile de procese 'castigate' in care tu singurul si unicul avocat ai invins mafia bancara, pe Isarescu si nu in ultimul rand pe Chuck Norris.

    1. Explica asta: "...ajungi sa iti iei singur interviu...".

      Poate creierul tau spalat ? 

      Explica asta: Succes in procese cat timp nevasta lucreaza in sectorul bancar(Unicredit)

      Procese pierdute pe banda rulanta cand nevasta nu mai lucreaza in sectorul bancar.

      Curat/murdar coane Jorj... 

      Ti.as dori sa ai si tu un credit in chf si sa mergi la banca sa.l negociezi la fel cum mi l.au negociat pe al meu,in zeflemeala si deradere. Apoi sa nu ai pe nimeni de partea ta sa te ajute cumva. Macar acest om este o voce si se lupta ptr. oameni chiar daca si el castiga un ban. TU AI LUAT APARAREA CUIVA VREODATA,TE.AI LUPTAT PTR CINEVA SA.I FIE BINE ????

      MAI BINE TACI..... 

      Tu esti atat de naiv tu nu vezi ca in articol reporterul e de fapt tot cel chestionat. Ce articol e ala in care intrebarile ocolesc realitatea iar raspunsurile sunt cel putine demne de rasul curcilor. Cum se face ca maretul avocat nu e intrebat nimic de procesele pierdute, de esecul legii darii in plata, de esecul legii conversiei - el saracu inca mai are impresia ca el o castigat tot si lumea nu intelege ca el e de fapt justitia si dreptatea. Ce a obtinut efectiv omul asta in lupta lui de unu singur cu bancile - raspuns mai nimic. Singurul lucru pentru care unele banci au facut concesii mici clientiilor e sa iii faca sa plateasca in continuare nu de spaima si teroarea lu Chi pe rea.

      Pai tobitza sa fim sinceri voi astia in CHF nici nu prea meritati ajutati, cand ati luat banutzu cand nimeni nu va dadea lei sau euro v-o cam placut, v-o cam placut si dobanda si v-o cam placut si cursu. Cand a inceput sa creasca CHF o inceput sa nu va mai placa? de aia ati asteptat sa se faca cursul peste 4 lei sa va salveze CHI pe rea. Pai eu zic ca problemele voastre sunt ca si rezolvate

      Şi cu ce te ajută pe tine boss vocea asta e Pipernicitului? Voi chiar nu puteţi să întelegeţi că aţi semnat un contract şi că trebuie să îl respectaţi? Sunteţi ca babele alea care plâng că şi-au pierdut casa după ce chiar ele au semnat contractele de vanzare. "Nu maică, am crezut că îmi face fasole cu afumătură că aşa o promis, de asta am semnat ce hârtie mi-o adus".

    Gabriela Galbenu: I auzi ca în în BNR e nevoie de competenta echivalenta la nivel mondial și de aia se justifica salariile.Dar efectele sunt tot mondiale? Ca văd ca debitorii în România sunt abuzați la maxim, au litigii interminabile.

    Gabriela Galbenu: Văd ca beneficiul este tot mondial, dar în favoarea BNR 

    Gheorghe Piperea: Tipul este si cel cu care s-a "consultat" Basexu atunci cand ne-a imprumutat, fara voia noastra, la fmi. Din nefericire, il vad pe liste de propuneri ale PNL pt functia de vice-guv, in locul lui OB. Din moment ce omul e un fost viitor ginere al lui guvi, va dati seama ce tehnocrati familisti am avea de suportat pana la demiterea lui Isarescu 

    Gheorghe Piperea: Apropo de persuasiune - la orice utilizare abuziva a adjectivului "populist" cu care ne stampileaza acesti temeinici, ar trebui sa repetam si noi obsesiv : demisia Isarescu, demisia sefimea bnr 

    Elvira Maria Bucataru: citez: "Dar cel mai periculos este atunci cand cei care acuza de populism participa tacit la “negocieri” care promoveaza populisti in fruntea institutiilor de stat ca acestia sa ia decizii populiste si sa ne asigure pe termen lung locul celei mai sarace tari din UE." Prin urmare, binenteles ca noi "populistii" satui de minciuni si jaf, indreptatit cerem sa va dati toti demisia! 

    Parere exprimata in grup restrans, fara presa.

    Isa are un discurs pt public si altul pt banci. 

    1. Vrei sa spui ca face parte dintr-o conspiratie a bancilor contra publicului?

    Daca ai fi daca n-ai fi, decit ca nu esti. wtf is this world coming to?!?!?!

    Domnule Avocat Pipera, si eu ma judec ptr. comisionul de risc cu BT. Am castigat la Judecatorie, pe fond, dar banca a facut apel. Sa inteleg ca nu mai am nicio sansa? multumesc

    "Dacă BNR cere acum băncilor să facă eforturi pentru umanizarea pieţei, înseamnă, de fapt, că eu le-am des-chis ochii, inclusiv celor de la BNR." Haidi bre ca-mi dau lacrimile. Daca nu era Piperea sa le deschida ochii ramaneau in bezna mintii costumele din BNR. Dl avocat uita de declaratiile facute de Mugurel chiar dinainte de criza cand spunea ca bancile trebuie sa-si schimbe modul de a da credite ca trebuie sa fie profesionisti sa inteleaga biznisul pentru care dau bani si nu doar sa le ia colateralul si asta e. De la creditele cu buletinul tot iesea si spunea ca sunt credite date aiurea ca sa se focuseze pe afaceri dar aia nu stiu sa analizeze un business-plan (multi fiind tineri fara experienta) si prefera sa dea credite pentru masini de spalat si frigidere. Da asa a fost toata campania antiBNR cu minciuni prin omisiune. BNR ia partea bancilor, partial pentru ca asta scrie in lege bre dar nu poate sa intre in modelul lor de business, alta manipulare a la Piperea ca altfel le facea BNR un xl si toti dadeau creditele la fel in aceleasi conditii. Iar bancile inseamna si banii deponentilor atat persoane fizice cat si firme. Ia sa fie un bank-run ca la BCR in anii 90 sau ca la greci, cine ar raspunde pentru asta? Piperea? N-as crede. Asa ca...Alta intrebare.

    1. mai ai tinere de minte cand mugurel zicea ca ne ocoleste criza, ca suntem prea mici, dar pana la urma ne-a lovit trenul?!

      sau, cunosti presedinti de banca care mergeau la mugurel in birou si bateau cu pumnul in biroul lui si dictau ce sa se faca in RO?! 

      Pai dl Mugur mugurel se referea la criza imobiliara, prabusirea preturilor la cashi ca la terenuri s-or cam dus dracu, dar cu programu Prima Casa si disperarea romanilor de a avea casa mica si scumpa s-a evitat violarea iremediabila a sistemului bancar. Ca in rest ne-a lovit si pe noi valul crizei globale ce sa zic eu inca cam inot cu greu fara sa imi spuna Isarescu expres.

    Sunt banci care nu au miscat un deget pt negocieri, daca ei nu l asculta pe guvernator, noi cum sa avem incredere in el? Am notificari la toate institutiile statului, nimic concret, nu se poate( credit franci). Minciuni, minciuni, dl guvernator, bancherii si altii. Eu nu am reusit sa negociez nimic, Banca nu a fost umana, luni le fac cadou notificare dip. Ei deja au facut acte de executare desi le am spus ca as putea plati o rata normala. Deci, care negociere? Bravo dl Piperea, nu i lasati sa si bata joc de noi! Sunteti salvarea noastra!

    E evident ca ia trecut timpul, populismul alegerilor a trecut, mai trebuie facuta si treaba, mai trebuie si bani la buget.

    Si ce bani poti sa faci la buget daca tu dai in piloni de baza ai economiei, sistemul bancar, apoi creditatre, apoi industrii, apoi somaj, apoi taxe,samd. 

    Socant cu conversii ultra-comuniste la cursuri istorice. 

    Socant cu profetii de sute de mii de dari in plata,. 

    Numai prostii.

    Nimic de fond. 

    1. Vlade, saracu' de tine, ai ramas incovoiat de propaganda deceniului de dupa Revolutie.Care naiba de economie crediteaza sistemul bancar? Titluri de stat, frigidere, locuinte si pe RCS-RDS ? Astia sunt pilonii de baza ai economiei?!

      Numai prostii.

      Nimic de fond. 

      Este interesant cum celelalte tari au reusit sa rezolve acesta problema conversiei francului elvetian.

      Este necesar contactarea unor avocati din afara tarii care sa ne reprezinte in demersul nostru.

      Nu se poate sa ne cramponam de acesti "oameni". 

      inca un zombi cu cenusa in creier,victima lui Guran instigatorul.

      Costel,avocati avem,judecatorii sunt problema pentru ca sunt instruiti de banci ce solutii sa dea dosarelor.Chermeze pe la Sinaia conduse de BNR.

      Ca cam care tari o rezolvat problema ca si la polonezi dupa alegeri nu s-o mai dat nici o lege de conversie?

      corect

    Domnul Piperea are dreptate.Sistemul bancar nu negociaza , iar judecatoriiiiii sunt cumparati de banciiii si BNR.

    1. CORECT

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb