AVOCATUL GHEORGHE PIPEREA:  "SUA şi ţările UE, mai puţin România, au sisteme de plafonare a costurilor creditării"

Toate ţările membre ale UE, mai puţin România, au sisteme legislative sau jurisprudenţiale de plafonare a costurilor creditării, susţine avocatul Gheorghe Piperea, adăugând că toate Statele Unite ale Americii au astfel de sisteme de plafonare.

Domnia sa afirmă: "Conceptul limitării costurilor creditării nu este menit a neutraliza libertatea pieţei, ci a corecta excesele unei libertăţi nelimitate într-o piaţă cu actori limitaţi ca număr şi dotaţi de stat cu monopoluri (aproape toate operaţiunile de plăţi şi încasări se fac prin bănci), privilegii (numai băncile beneficiază de sistemul rezervei fracţionare, care le permite să emită bani-datorie) şi rente (chiar şi respiraţia este, în sistemul bancar, remunerată cu speze şi comisioane) exorbitante, în raport de un număr uriaş de persoane care sunt nevoite să interacţioneze cu aceşti actori omniprezenţi şi să se bazeze pe onestitatea lor (atât de des contrazisă de nenumăratele pedepse şi sancţiuni aplicate de autorităţi pentru înşelăciune şi manipularea pieţei)".

Avocatul Piperea susţine că BNR este prima instituţie care a promovat, emis şi aplicat reglementări care plafonează dobânzile: "Prin Norma nr.12/24 octombrie 2008, BNR a stabilit că, în cazul unei variaţii a Robor mai mare de 25% faţă de facilitatea de credit practicată de BNR în relaţia cu băncile comerciale, BNR va suspenda publicarea Robor/Robid pe baza cotaţiilor emise de băncile comerciale, Robor fiind plafonat la 25% din facilitatea de creditare; această Normă este în vigoare şi în prezent, putând fi oricând operaţionalizată de BNR, la discreţie şi indiferent de evoluţia pieţei «libere»; de altfel, dobânda de referinţă a BNR (care este dobânda legală, conform OG nr.13/2011) este stabilită discreţionar de BNR, indiferent de evoluţia pieţei «libere»; stau dovadă menţinerea constantă, timp de 3 ani consecutivi (2014-2017), a acestei dobânzi de referinţă, la nivelul de 1,75%, şi creşterea ulterioară a acesteia, în două rânduri, la 2% şi apoi la 2,25%, în contradicţie cu realitatea pieţei «libere», care arată că în sistemul bancar, în anul 2018, există un exces uriaş de lichiditate, care nu se mai plasează cu titlu de credite şi care se va mări şi mai mult în perioada care urmează.

BNR poate impune limite ale creditării (deci limite ale pieţei «libere») prin reducerea gradului de îndatorare, iar creditele «Prima casă» au şi un avans maximal, şi un coridor de dobânzi maximale, plafonate şi ele prin reglementări ale Guvernului.

În sine, OG nr.13/2011 însăşi este o lege de limitare a dobânzii şi a penalităţilor, atâta doar că a fost astfel emisă încât să lase complet neprotejaţi consumatorii în faţa abuzurilor comercianţilor; dacă dobânda şi penalităţile sunt plafonate în relaţiile dintre simplii particulari, iar penalităţile sunt limitate chiar şi în relaţiile dintre comercianţi (aceasta nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda curentă), consumatorii sunt complet abandonaţi contractelor şi pieţei «libere». Cât de bine a reuşit libertatea pieţei şi contractul «raţional» asumat de consumator să corecteze aceste abuzuri se vede «din avion»: «avem» peste 1,1 milioane de dosare de executare silită, peste 250 de mii de procese ale băncilor cu consumatorii, peste un milion de consumatori faliţi, peste un milion de consumatori care nu se pot împrumuta de la bănci sau de la societăţi normale de leasing pentru că au fost rejectaţi din sistem şi puşi pe listele negre ale Biroului de Credit".

În opinia avocatului Piperea, un stat responsabil nu poate continua o astfel de politică economică, iar economiştii responsabili nu pot susţine lipsa totală de reglementare şi non-intervenţionismul total al statului în acest domeniu.

Deşi a declanşat un nou jihad contra acestui proiect de lege, similar cu cel declanşat contra legii dării în plată, BNR consideră că această lege nu va afecta băncile, mai spune avocatul Gheorghe Piperea, explicând: "În documentul de poziţie oficială trimis la Parlament, BNR arată că, în baza art. 9 din OG nr.13/2011, dobânzile bancare se supun altor reglementări. Interpretarea este greşită, iar informaţia - falsă. Conform art.9 din OG nr.13/2011, dobânzile percepute de BNR, de instituţiile de credit, de instituţiile financiar non-bancare şi de Ministerul Finanţelor, precum şi modul de calcul al acestora, se stabilesc prin reglementări specifice. În lipsa unor astfel de reglementări specifice, se aplică dreptul comun al dobânzii legale, prevăzut de art.1-8 din OG nr.13/2011. Dobânzile (ca şi penalităţile şi majorările de întârziere) percepute de fisc pentru întârzierea sau neplata datoriilor fiscale sunt stabilite în Codul fiscal şi în Codul de procedură fiscală. Dobânzile percepute de BNR pentru operaţiunile de politică monetară (cum ar fi împrumuturile de tip repo acordate băncilor pentru echilibrarea nivelului lichidităţilor de pe piaţă, a nivelului dobânzilor sau a ratei inflaţiei sau dobânzile plătite băncilor pentru rezervele minime obligatorii păstrate la BNR), precum şi pentru creditarea propriilor angajaţi în condiţii preferenţiale, sunt enunţate în Legea nr.312/2004 privind statutul BNR, dar sunt reglementate, prin delegare de putere legislativă, de BNR, prin regulamente. În privinţa instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare non - bancare, nu există reglementări specifice, nici măcar de nivelul secundar, al regulamentelor emise de BNR. Aşa fiind, este evident că dreptul comun al dobânzii legale, stabilit în art.1-8 din OG nr. 13/2011, rămâne aplicabil".