AVOCATUL PIPEREA: "Interesate de privatizarea Oltchim: PCC şi MFC Commodities"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii / 4 februarie 2013

"Interesate de privatizarea Oltchim: PCC şi MFC Commodities"

Wojciech Zaremba - unul dintre administratorii speciali ai combinatului

Ajutor de salvare şi garanţii de stat prin Eximbank pentru repornirea combinatului

Compania germană PCC şi MFC Commodities SUA (filiala Austria) şi-au exprimat interesul pentru viitoarea privatizare a Oltchim Râmnicu Vâlcea, ne-a declarat Gheorghe Piperea, partener în cadrul Rom­insolv, administrator judiciar al combinatului, alături de BDO Business Restructuring. PCC este acţionarul minoritar al Oltchim, cu peste 30% din capitalul social, iar MFC Commodities este un creditor al societăţii.

Potrivit unor surse din combinatul vâlcean, traderul MFC Commodities are o relaţie contractuală veche cu Oltchim şi ar avea de recuperat datorii de circa 40 milioane euro. MFC Commodities s-ar fi oferit să crediteze Oltchim cu această sumă, pentru repornirea capacităţilor de producţie, printr-un împrumut pe care traderul putea să-l ia de la Erste Bank, mai afirmă sursele noastre. Constantin Roibu, fostul director general al Oltchim, ar fi declinat oferta.

Ziarul BURSA a relatat, în exclusivitate, săptămâna trecută, că omul de afaceri Ştefan Vuza, care a participat, în septembrie, prin Aisa Invest şi Chimcomplex Borzeşti, la licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al Oltchim, este în continuare interesat de preluarea combinatului vâlcean.

Domnul Vuza ne-a declarat: "În decembrie, după instalarea noului Guvern, am trimis premierului Victor Ponta o scrisoare de interes pentru privatizarea Oltchim. În ianuarie, am avut mai multe discuţii la Ministerul Economiei. Sunt în continuare interesat de privatizarea Oltchim, dacă societatea va fi curăţată de datorii, de firme căpuşă şi dacă va fi restructurată cu succes. Nu cred că vom vedea, mai devreme de un an, rezultate concrete în procesul insolvenţei, care sper să fie finalizat cu o reorganizare şi nu cu un faliment".

Avocatul Piperea ne-a precizat că a participat, vineri, la Ministerul Economiei, la o întâlnire a ministrului Varujan Vosganian cu furnizorii şi finanţatorii Oltchim, dar şi cu PCC: "În urma întâlnirii, a fost agreat ca Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC în România, să fie unul dintre administratorii speciali ai Oltchim. Celălalt administrator special va fi desemnat de Ministerul Economiei. După cum ştiţi, PCC şi-a exprimat dorinţa de a fi implicat în administrarea combinatului în perioa­da insolvenţei".

"Cred că este bine ca unul dintre administratorii speciali să fie reprezentant al PCC pentru că nu vom avea surprize din partea acţionarului minoritar. PCC va sprijini procesul reorganizării inclusiv cu furnizarea de materie primă şi va sprijini demersul autorităţilor române de a obţine acordul Comisiei Europene pentru ajutorul de stat care urmează să fie acordat Oltchim".

Administratorul judiciar al Olchim ne-a explicat că băncile sus­ţin reorganizarea combinatului şi că sprijinul statului va consta într-un ajutor de salvare de circa 20 milioane euro şi acordarea unor scrisori de garanţie bancară emise de Eximbank pentru credite de 25 milioane euro. Astfel, va fi asigurat capitalul de lucru pentru repornirea Oltchim la întreaga capacitate.

Notificarea ajutorului de stat pentru Oltchim nu a fost transmisă până la această dată, existând încă dis­cuţii şi schimb de informaţii între Consiliul Concurenţei şi Comisia Europeană pentru definitivarea docu­mentelor.

Gheorghe Piperea ne-a mai declarat că a avut discuţii cu furnizorii de utilităţi pentru Oltchim, pe care i-a asigurat că îşi vor putea recupera datoriile, legislaţia permiţând plata cu prioritate a acestor creanţe. Oltchim va beneficia de toate utilităţile în perioada insolvenţei.

Combinatul SC Oltchim SA îşi va plăti factura curentă din producţie proprie, arată un comunicat al Ministerului Economiei.

PCC s-a angajat să furnizeze materia primă necesară funcţionării în bune condiţii a combinatului şi să sprijine iniţiativa ministerială, inclusiv făcând lobby la Bruxelles. Creditorii Oltchim, în special băncile comerciale, s-au declarat de acord pentru această soluţie, dorind să fie parte la întregul proces de salvare a combinatului.

De asemenea, avocatul Teodor Cuzino, reprezentant al companiei MFC, creditor la Oltchim, a menţionat că această companie ar putea deveni un investitor strategic în acest caz.

Tot vineri, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a avut discuţii cu conducerea Consiliului Concurenţei, în cadrul cărora au fost trecute în revistă procedurile şi paşii de urmat pentru îndeplinirea condiţiilor cerute de către Comisia Europeană în vederea acordării unui ajutor de stat pentru Oltchim în valoare de 20 de milioane de euro. Ministrul Vosganian intenţionează, împreună cu reprezentanţi ai investitorilor relevanţi la Oltchim, să se deplaseze la Comisia Europeană pentru a avea discuţii pe acest subiect cu vicepreşedintele CE, Joaquin Almunia.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. mi-au spus ca se aranjeaza "Sunt în continuare interesat de privatizarea Oltchim, dacă societatea va fi curăţată de datorii". Cu spalatoria va ajuta ei, trebuie sa vedeti insa cum faceti sa le uscati :-)

    "PCC va sprijini procesul reorganizării inclusiv cu furnizarea de materie primă şi va sprijini demersul autorităţilor române de a obţine acordul Comisiei Europene pentru ajutorul de stat care urmează să fie acordat Oltchim". Pana deunazi faceam vocalize, acum putem deja sa cantam aria din Rigolletto :-) Domnul Almunya precis o sa fie de acord...

    daca ati acceptat PCC inseamna ca Argesul e pus pe butuci iar dinOltchim va ramane doar o AMINTIRE!!!! MULTUMIM domnu Ponta si domnu Vosganian pentru PREOCUPAREA PENTRU PASTRAREA LOCURILOR DE MUNCA!!!!!! RUSINE!!!!!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb