Două persoane au fost ucise, în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce poliţia încerca să-i disperseze pe manifestanţii adunaţi în centrul capitalei Manama, au anunţat familiile victimelor.
Cei ucişi sunt un bărbat de 22 de ani şi unul de 52 de ani. Familiile lor nu au putut preciza în ce condiţii şi-au pierdut viaţa cei doi.
Forţele de securitate au folosit gaze lacrimogene pentru a-i obliga pe protestatarii aflaţi încă de marţi în Piaţa Perle, din centrul capitalei, să părăsească zona.