BĂIEŢII DEŞTEPŢI AU CÂŞTIGAT BĂTĂLIA LA CURTEA DE APEL Cinteză: "Întoarcerea Hidroelectrica în insolvenţă nu obligă băncile la provizioane"

ALINA TOMA, ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 27 februarie 2014

Cinteză: "Întoarcerea Hidroelectrica în insolvenţă nu obligă băncile la provizioane"

Vulpescu: "Nu înţeleg de ce nu au fost citate băncile care au aprobat închiderea procedurii insolvenţei"

"Băieţii deştepţi din energie" au câştigat toate procesele împotriva Hidroelectrica de la Curtea de Apel, care a decis rejudecarea recursurilor formulate de aceştia împotriva ieşirii companiei din insolvenţă, împotriva denunţării contractelor, împotriva intrării în insolvenţă şi împotriva tabelului creditorilor.

Reintrarea în reorganizare judiciară a Hidroelectrica nu obligă băncile creditoare să îşi provizioneze expunerile faţă de producătorul de energie, a declarat, pentru ziarul BURSA, Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR).

Sistemul de raportare românesc (RAS) stipulează necesitatea provizionării doar în situaţiile în care instanţele decid deschiderea procedurii falimentului, în timp ce standardele internaţionale (IFRS) permit judecata profesională a băncilor, ne-a explicat domnia sa.

Nicolae Cinteză a adăugat: "Auditorii interni evaluează riscul ca o parte din creanţă să nu fie recuperată şi propun provizionarea corespunzătoare. În cazul Hidroelectrica, este puţin probabil ca băncile să decidă să constituie provizioane, având în vedere că este o companie solidă, profitabilă şi cu un comportament de plată foarte bun. Fiecare bancă are, însă, libertatea să procedeze cum consideră de cuviinţă".

Pentru băncile creditoare, întoarcerea Hidroelectrica în insolvenţă înseamnă că ar putea să provizioneze din nou toate creanţele, ceea ce le-ar afecta rezultatele financiare pe 2013, ne-a declarat Remus Vulpescu, fostul administrator special al producătorului de energie.

Domnia sa a adăugat: "Nu înţeleg de ce nu au fost citate băncile şi alţi creditori care au aprobat închiderea procedurii insolvenţei şi care nu au depus contestaţie la tabelul creditorilor. Au fost citaţi doar cei care au făcut recurs. Trebuiau citaţi toţi creditorii care aveau un interes economic ce putea fi afectat de redeschiderea insolvenţei".

În opinia domnului Vulpescu, băncile pot să formuleze contestaţie în anulare la deciziile de marţi ale Curţii de Apel Bucureşti - aceasta fiind o cale extraordinară de atac.

Practic, societatea se reîntoarce la situaţia din 25 iunie 2013, cu o zi înainte de ieşirea din insolvenţă, iar dacă judecătorii de la Tribunalul Bucureşti dau soluţii favorabile "băieţilor deştepţi" Hidroelectrica este bună de plată şi riscă falimentul.

Autorităţile analizează o cale extraordinară de atac

În lipsa motivării deciziei Curţii de Apel, care este aşteptată să sosească în următoarele zile, autorităţile nu prea ştiu care este situaţia Hidroelectrica. Gabriel Dumitraşcu, şeful direcţiei de privatizare din Departamentul pentru Energie, a declarat, ieri: "Trebuie să primim motivarea Curţii ca să vedem ce parcurs va avea compania în perioada următoare. Deocamdată, înţelegem că administrator judiciar este Euro Insol şi că acţionarii trebuie să numească un administrator special. Reintrarea în insolvenţă nu înseamnă că traderii de energie se pot înscrie cu noi creanţe sau că se reinstituie contractele directe denunţate de Euro Insol".

Domnia sa a mai spus că autorităţile ar putea utiliza o cale extraordinară de atac pentru a scoate Hidroelectrica din insolvenţă, după decizia de marţi a Curţii de Apel. Dosarul reorganizării judiciare a Hidroelectrica va fi trimis judecătorului sindic, pentru rejudecarea cazului.

Surse din rândul practicienilor în insolvenţă ne-au spus că planul de reorganizare al Hidroelectrica rămâne valabil şi că insolvenţa companiei este pe o perioadă limitată, până la rejudecarea, de către Tribunalul Bucureşti, a tuturor recursurilor. Sursele noastre afirmă, însă, că această rejudecare ar putea dura până la doi ani şi se va face de către alţi judecători sindici decât cel de caz, care a decis scoaterea din insolvenţă a companiei.

În rândul avocaţilor sunt şi opinii că decizia Curţii de Apel este neobişnuită şi ieşită din comun pentru că a judecat târziu recursurile la tabelul creditorilor: "Creditorii Hidroelectrica de acum nu mai sunt cei din 26 iunie 2013. Compania a făcut plăţi şi a aplicat planul de reorganizare. Nu sunt înregistrate restanţe şi sunt respectate grafice de plată. Deci se întoarce în perioada de observaţie sau în cea de reorganizare? Este greu de spus".

Sursele citate afirmă că, deşi au mai fost decizii de reintrare în insolvenţă, cazul Hidroelectrica este unic tocmai prin prisma deciziei privind tabelul creditorilor.

Dosarele în care au fost admise recursurile:

1. Dosar 22456/3/2012/a1- Alpiq Romenergie, Alpiq Romindustries, Energy Holding, EFT AG, EFT Romania, Andritz Hydro, DVBL sect 2. Recurs împotriva sentinţei nr. 6482/26.06.2013 prin care a fost închisă procedura de insolvenţă a Hidroelectrica. "Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurenţei Direcţia Venituri Buget local Sector 2 ca neîntemeiată. Admite recursurile în dosarele conexate. Casează sentinţele civile recurate şi trimite cauzele conexate spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Respinge cererile de intervenţie accesorie în interesul intimatei debitoare în dosarul 36861/3/2012. Admite cererea de intervenţie accesorie în interesul recurenţei în dosarul 36561/3/2012. Irevocabilă";

2. Dosar 31379/3/2012 Alpiq Romindustries - recurent. Contestaţie măsură denunţare unilaterală cvc energie electrică Admite recursul. Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond;

3. Dosar 26502/3/2012 Alpiq Romindustries (recurent), Alpiq Romenergie (recurent), Opoziţie deschiderea procedurii insolvenţei. Admite recursul. Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond;

4. Dosar 36549/3/2012. Alpiq Romindustries SRL (recurent). Contestaţie tabel preliminar. Admite recursul. Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond;

5. Dosar 36781/3/2012. Alro Slatina - recurent. Contestaţie tabel preliminar. Admite recursul. Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond;

6. Dosar 31569/3/2012. Alro Slatina - recurent. Contestaţie împotriva măsurii de aplicare a clauzei de forţă majoră. Admite recursul. Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond;

7. Dosar 36861/3/2012. Elsid SA Titu (recurent). Contestaţie tabel preliminar. Conexat la dosarul nr. 22456/3/2012/a1;

8. Dosar 36561/3/2012. Euro Insol - administrator judiciar Hidroelectrica. Termoelectrica SA - Intimat. Recurs împotriva sentinţei civile 1150/12.03.2013 prin care s-a admis contestaţia Termoelectrica la tabelul de creanţe şi s-a respins excepţia lipsei de obiect formulată de Euro Insol Conexat la dosarul nr. 22456/3/2012/a1;

9. Dosar 266/2/2014 (nr. Vechi 36989/3/2012). Inspectoratul de Stat în Construcţii (recurent). Contestaţie tabel preliminar. Admite recursul. Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. tizul dumneavoastra, domnul Cinteza de la Blackrock spunea intr-un interviu CUNOASTE-TI RISCUL :-) Daca dumneavaostra inca nu ati aflat ca Bancile sunt obligate din 2012 sa faca raportarea in IFRS si ca au nevoie pe langa provizioane, care nu sunt probblema de adecvarea capitalului propriu nucleu, Pe de alta parte declaratia dvs. "În cazul Hidroelectrica, este puţin probabil ca băncile să decidă să constituie provizioane, având în vedere că este o companie solidă, profitabilă şi cu un comportament de plată foarte bun. Fiecare bancă are, însă, libertatea să procedeze cum consideră de cuviinţă"" ar fi de ajuns pentru orice avocat stagiar sa convinga judecatorul ca intrarea in insolventa a fost doar pentru a demonstra ca exista baieti mai destetptii decat batietii destepti. O spune chiar domnul Vulpescu in 4 oct.2012("Sunt toate şansele pentru salvarea acestei companii în cadrul actualei proceduri de reorganizare. (...) Unii reprezentanţi sindicali sprijină cu tot dinadinsul, împotriva evidenţelor şi membrilor sindicatului, băieţii deştepţi care doresc să anuleze tot ce s-a făcut până acum şi să-şi reintre în drepturile pe care le ştim, şi care au fost atât de aspru criticate şi despre care se spunea că nu le pot fi ridicate", a spus Vulpescu la ieşirea din sala de judecată.--------------Va rog frumos sa nu spuneti cumva asemeni domnului Isarescu ca dvs. ati citit doar o prezentare de pe folii. Important este ca domnul isarescu este de acord cu domnul Ponta si viceversa :"Prim-ministrul Victor Ponta s-a declarat de acord cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in privinta faptului ca Romania nu va mai adera la moneda unica euro in 2015.

    "De cele mai multe ori, sunt de acord cu guvernatorul Isarescu. Cred ca este important sa ne mentinem eforturile pentru a indeplini in continuare criteriile de convergenta, criteriile nominale care tin de deficit, de inflatie. (...) 2015 nu este un reper batut in cuie pentru euro", a declarat Ponta, luni, inaintea sedintei USL. 

    New York Times Isarescu: Tinta 2015 pentru euro iese din calcul. Leul, un mare avantaj 

    Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat, citat de New York Times, ca tinta de intrare in zona euro a Romaniei, 2015, nu mai intra in discutie."------5 noiembrie 2012 

    Borza ne-a luat de prosti si a reusit !!! Vulpescu a declarant la Bruxelles ca la 130lei/mwh HIDROEL. e rentabila si vinde in beneficiu . In concluzie toate contractele suspendate de Borza , azi inca nejudecate , au sanse mari sa aduca mari pierderi finaciare HIDROEL. suspendarea facuta de Borza fiind gresit conceputa. Contractele puteau fi suspendate prin clauzele din continut . Borza a preferat spectacolul. ACUM CRED CA VA URMA DECONTAREA. Pana acum s-au judecat numai mizilicurile privind procedurile Alea le-a castigat Borza Din cele grave incepem sa aflam. Deci DUPA PLECAREA LUI BORZA CU CELE DOUA MIL. EURO PRIMA, PIERDEREA PROCESELOR VA FI VINA CELOR CARE AU RAMAS SI NU SE PRICEP. .. CLAR ???

    Declaratia de mai sus a lui Vulpescu apare in jurnalul european Nr C268/21 in 05.09.2012 

    La puscarie trebuiesc bagati si ministrii care au declarant ca acele contracte aveau clauza de secretizare CEEA CE NU ESTE ADEVARAT !!! (la domiciliu , cu bratara)

    De ce dupa aceste evenimente nu vedem masuri clare impotriva milionarului Borza.

    Unde sunt institutiile statului si de ce nu actioneaza? 

    De ce tace si nu ia masuri urgente Domnul Ministru Nita , care ar trebui sa apere averea statului ? 

    Asteptam masuri radicale , v-am votat Domnule Nita. 

    1. De ce remus Borza nu este responsabil pentru intarea in insolventa a HID, cand il vedem dupa gratii, avand in vedere abuzurile facute. De ce nu se sesizeaza institutiile statului

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb