Comitetul de politică monetară al Băncii Angliei (BoA) a menţinut rata dobânzii de politică monetară la minimul record de 0,50%, arătând că economia britanică rămâne prea slabă pentru a rezista la o spirală inflaţionistă, potrivit Reuters. Banca Angliei nu a mai modificat dobânda cheie de la începutul lunii martie 2009.
Inflaţia din Marea Britanie a crescut la 4% în ianuarie, de două ori mai mult decât ţinta băncii centrale, însă unii oficiali ai BoA au arătat că aşteaptă să vadă performanţele economiei britanice din primul trimestru înainte de a schimba politica băncii.