Banca Centrală a Rusiei majorează rata dobânzii

F.B.
Bănci-Asigurări / 15 septembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Banca Centrală a Rusiei (Bank Rossii) a majorat neaşteptat dobânda de politică monetară, pentru prima dată din 2014, urmând exemplul altor bănci centrale din economiile emergente, pe fondul majorării inflaţiei şi al deprecierii rublei, transmit Reuters, DPA şi Bloomberg.

Astăzi, Banca Rusiei a majorat rata dobânzii de la 7,25% la 7,50%, numai doi dintre cei 42 de economişti intervievaţi de Bloomberg estimând o creştere, restul prognozând menţinerea costului la credit. Autorităţile de politică monetară au anunţat "că vor lua asemenea în considerare necesitatea unor noi majorări".

"Ţinând cont de ce se întâmplă pe pieţele financiare, investitorii se aşteptau la unele reacţii - o combinaţie de acţiuni concrete şi cuvinte era necesară", a apreciat Valery Vaysberg, analist la Region Investment Co.

Banca Centrală a Rusiei îşi schimbă semnificativ strategia, după aproape patru ani de relaxare a politicii monetare. De la ultima sa şedinţă, în iulie, rubla s-a depreciat cu 8% faţă de euro, pe fondul tensiunilor geopolitice.

De asemenea, Banca Centrală a Rusiei a decis să suspende achiziţiile de valută pe piaţa internă până la sfârşitul anului. Aceste achiziţii aveau ca obiectiv să reducă riscul volatilităţii valutare şi influenţa sa asupra inflaţiei.

Tot astăzi, Banca Centrală a Rusiei a revizuit în creştere estimările privind avansul economiei în 2010, la un interval cuprins între 1,8% şi 2,3%, a anunţat guvernatorul Elvira Nabiullina, care a dat asigurări că o expansiune mai rapidă a economiei nu va spori presiunile inflaţioniste.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb