Banca de Dezvoltare a BRICS, care va fi dotată iniţial cu un capital de 50 de miliarde de dolari, va deveni operaţională începând din 2016, potrivit Euronews.
Noua bancă mondială de dezvoltare a fost creată în scopul finanţării unor proiecte mari de infrastructură.
Potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, ea va interveni şi în caz de fluctuaţii pe piaţă.
"Am discutat situaţia economică mondială. Suntem preocupaţi de situaţia de pe pieţe, de puternica volatilitate a preţurilor la energie şi materii prime şi de acumularea datoriilor suverane ale unor ţări. Toate aceste dezechilibre afectează dinamica creşterii economiilor noastre. În aceste circumstanţe, ţările (emergente) din cadrul BRICS trebuie să fie capabile să-şi activeze propriile resurse şi rezerve interne", a spus el.
Ţările membre BRICS - Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud - reprezintă 40% din populaţia mondială şi 1/5 din PIB-ul planetei.
"Ţările membre BRICS au importante resurse naturale şi umane şi vaste pieţe interne, un puternic potenţial de dezvoltare şi de influenţă politică", a declarat la rândul său preşedintele chinez Xi Jinping.
Nouă Bancă pentru Dezvoltare va fi dotată iniţial cu un capital de 50 de miliarde de dolari, la care cele cinci ţări membre BRICS au contribuit în mod egal cu câte zece miliarde de dolari. De asemenea, banca va dispune de un fond comun de rezervă în valoare de 100 de miliarde de dolari.
Banca va avea sediul la Shanghai şi va fi prezidată iniţial de un indian, care va asigura un mandat de cinci ani.
1. Ia te uită ce spunea un anonim
(mesaj trimis de Cristi C în data de 10.07.2015, 11:50)
Dar cu părere puternică, sollidă, de cunoscător.
"(mesaj trimis de anonim , in data de 06.07.2015, ora 12:18)
Sa vedem insa cine rade la urma...
Am urmarit, in cursul diminetii, cateva sursain afara circotecii imbecililor stangisti...
2) La reuniunea informala BRICS de la Ufa, undeva in sudul Rusiei, China ,Africa de Sud si India au spus NIET contributiilor la utopica banca a tarilor BRICS, ramanand in siajul rusnacilor doar mascaricii argentinieni si fostele state din Asia Centrala, dintre care doar Kazahstanul mai conteaza, doar din punctul de vedere al lansarilor spatiale, deoarece mongoloizii de la Alma Ata s-au trezit si le cer bolsevicilor rusi un pret corect pentru utilizarea cosmodromului Baikonur...
Imbecilitatea serviciilor secrete rusnace a ajuns la un asemenea grad incat au invitat la aceeasi reuniune si reprezentanti ai Indiei si reprezetanti ai Pakistanului, problema Kashmirului se pare ca e o necunoscuta la kaghebei :)))))
Asadar, de partea rusnacilor au ramas o mana de mascarici, ici -colea..."
Iată cum un imbecil care se consideră de dreapta, are doar o jumătate de creier. Cea din dreapta, responsabilă de creativitate. Prin urmare, suferă de iluzii psihotice (fără ca partea stângă să le poată analiza și face conexiuni logice).
Să adresăm și întâlnirea indo-pakistaneză, că de banca BRICS s-a ocupat articolul dlui Costea să îi dea peste față. Iată textul întâlnirii care a avut loc la Ufa acum câteva ore. Da, nu numai că s-au întâlnit dar au și dat o declarație comună. Auch.... Nu numai atât, imbecilule de anonim, dar primul ministru Sharif a REITERAT invitația către Modi de a vizita Pakistanul în 2016. Vai, vai, vai... unde era analistul de dreapta.... praf s-a făcut cu analiza lui cu tot.
"Following is the text of the statement by Foreign Secretaries of India and Pakistan in Ufa after the meeting between Prime Minister Narendra Modi and his counterpart Nawaz Sharif.
They agreed that India and Pakistan have a collective responsibility to ensure peace and promote development. To do so, they are prepared to discuss all outstanding issues. Both leaders condemned terrorism in all its forms and agreed to cooperate with each other to eliminate this menace from South Asia.
- A meeting in New Delhi between the two NSAs to discuss all issues connected to terrorism.
- Early meetings of DG BSF and DG Pakistan Rangers followed by that of DGMOs.
- Decision for release of fishermen in each other's custody, along with their boats, within a period of 15 days.
- Mechanism for facilitating religious tourism.
- Both sides agreed to discuss ways and means to expedite the Mumbai case trial, including additional information like providing voice samples.
- Prime Minister Nawaz Sharif reiterated his invitation to Prime Minister Modi to visit Pakistan for the SAARC Summit in 2016. Prime Minister Modi accepted the invitation."