Banca Elveţiei: "Francul s-ar putea aprecia din cauza crizei din Grecia"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 aprilie 2015

Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a avertizat, vineri, că francul s-ar putea aprecia din cauza incertitudinilor provocate de criza datoriilor din Grecia, iar instituţia va fi în continuare pregătită să intervină ca să nu permită monedei să se întărească prea mult, relatează Reuters, conform Mediafax.

"Aşa cum arată evoluţiile recente, francul elveţian s-ar putea aprecia temporar, ca reacţie la incertitudinile sporite legate de problema datoriilor Greciei", afirmă preşedintele băncii centrale, Thomas Jordan, într-o prezentare pregătită pentru adunarea acţionarilor SNB.

Jordan a spus că banca centrală monitorizează îndeaproape efectul crizei din Grecia asupra francului şi Elveţiei.

"Vom rămâne activi pe piaţa valutară atât cât va fi necesar", a precizat Jordan.

Banca Elveţiei consideră că francul este mult supraevaluat, preşedintele instituţiei anticipând că în timp va avea loc o scădere a cursului.

Preşedintele băncii a apărat totodată politica monetară a instituţiei şi structura de conducere, după ce decizia din ianuarie, de eliminare a plafonului maxim pentru francul elveţian, a dus la aprecierea puternică a monedei.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb