Guvernatorul Băncii Franţei, Francois Villeroy de Galhau, a declarat astăzi că decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană nu reprezintă o "ameninţare" pentru economia franceză în următoarele trimestre şi a reconfirmat previziunile de creştere pentru acest an, relatează agenţia EFE.
"Dacă privim la economia franceză, în prezent nu există o ameninţare de scădere în următoarele trimestre", a spus Villeroy de Galhau într-un interviu pentru "France Intern".
Guvernatorul băncii centrale a Franţei a subliniat că Institutul Naţional de Statistică a confirmat ieri creşterea Produsului Intern Brut (PIB) de 0,6% în primul trimestru al acestui an, cu o puternică componentă de investiţii în companii, ceea ce reprezintă, în opinia sa, "o veste bună".
Banca Franţei a estimat, la începutul lui iunie, că economia ţării va creşte cu cel puţin 1,4% în 2016.
"Pot să confirm această prognoză, inclusiv după Brexit", a precizat Villeroy de Galhau, care a mutat "greul" rezultatului referendumului la Londra, "care va pierde probabil 450 milioane de clienţi".
În plus, el a subliniat că Marea Britanie "are un deficit extern foarte important pe care îl compensează cu ajutorul investitorilor străini" şi că aceştia, acum, "cu siguranţă au temeri legate de consecinţele Brexitului".