Banca Transilvania convoacă Adunările Generale Ordinare şi Extraordinare ale Acţionarilor pentru aprobarea majorării capitalului social al companiei, prin emisiunea a 3,5 milioane de acţiuni noi.
Consiliul de Administraţie doreşte majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor constituite din profitul net al anului 2013, în suma de 352.742.991 lei, prin emiterea unui număr de 352.742.991 acţiuni noi. Valoarea nominală a acestora va fi de 1 leu/acţiune. Beneficiul va fi acordat acţionarilor înregistraţi în Registrul Acţionarilor ţinut de Depozitarul Central la data de înregistrare ce va fi stabilită de AGA.
De asemenea, Consiliul propune şi aprobarea răscumpărării de către bancă a maxim 17 milioane de acţiuni proprii (0,77% din totalul acţiunilor care compun capitalul social), cu valoarea nominală de 1 leu/acţiune. Mai mult, preţul minim de tranzacţionare va fi egal cu preţul de piaţă de la BVB din momentul efectuării achiziţiei, iar preţul maxim de 2,5 lei, pentru o perioadă de maximum 18 luni de la data publicării hotărârii AGEA în Monitorul Oficial.
Prima convocare AGOA şi AGEA va avea loc în data de 29 aprilie, iar cea de-a doua, în 30 aprilie.