ÎMPRUMUTAŢII ÎN FRANCI ELVEŢIENI MAI AU O ZI SĂ SE ÎNSCRIE ÎN GRUPUL DE NEGOCIERE Clienţii băncilor acceptă conversia la cursul zilei, cu discount la sold

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 martie 2015

Clienţii băncilor acceptă conversia la cursul zilei, cu discount la sold

Alin Iacob, AURSF: "Dacă negocierile vor avea succes, băncile şi-ar putea repara, cel puţin în parte, imaginea pe care tot ele şi-au compromis-o după 2008, prin modul în care au tratat relaţiile cu clienţii"

Mâine este ultima zi în care împrumutaţii în franci elveţieni (CHF) se pot înscrie în grupul ce urmează să negocieze cu băncile pe marginea situaţiei în care se află, ca urmare a creşterii neaşteptate a monedei elveţiene.

Liderii Grupului clienţilor cu credite în CHF, care organizează această acţiune, subliniază, pe pagina de socializare, că doar cei care se vor înscrie în asociaţie şi vor face paşii următori, în conformitate cu Planul de negociere, vor fi reprezentaţi la discuţii, ofertele băncilor urmând să fie adresate numai acestora.

Alin Iacob, preşedintele Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), sub coordonarea căruia vor fi derulate negocierile, ne-a precizat că, prin această acţiune, se încearcă obţinerea unui răspuns la aşteptările oamenilor, respectiv scăderea semnificativă a ratelor lunare plătite de clienţi.

Potrivit domniei sale, acest lucru ar putea fi realizat în mai multe moduri: prin reducerea dobânzilor, prin micşorarea sau eliminarea comisioanelor (acolo unde acestea există) sau prin conversia creditelor din CHF în lei, fie la un curs cât mai apropiat de cursul istoric, fie la cursul zilei simultan cu aplicarea unei reduceri semnificative la soldul în lei rezultat în urma conversiei. Sau, evident, prin combinarea tuturor metodelor amintite anterior.

Alin Iacob ne-a declarat: "Cheia oricărei soluţii o reprezintă, aşa cum corect au susţinut şi înalţi oficiali ai Băncii Naţionale a României, împărţirea poverii între bănci şi clienţi, în condiţiile în care, până în prezent, doar clienţii au fost cei care au suportat această povară, deşi vina pentru existenţa creditelor care s-au dovedit a avea un grad foarte ridicat de risc pentru clienţi o poartă băncile.

Dacă băncile nu ar fi oferit consumatorilor credite în CHF şi dacă nu le-ar fi promovat agresiv, accentuând stabilitatea monedei elveţiene, consumatorii nu ar fi ajuns în situaţiile-limită devenite deja binecunoscute publicului larg".

Referitor la modul în care urmează să se deruleze discuţiile, domnul Iacob ne-a spus: "Intenţia noastră este să invităm la negocieri băncile care au dat credite în CHF, în numele clienţilor care au astfel de credite. Mai exact, în acele cazuri în care vom primi mandatul să negociem din partea unui număr semnificativ de clienţi (cel puţin 50).

Vom constitui echipe de negociere şi vom încerca să identificăm, împreună cu băncile, atât soluţii globale, cât şi soluţii aplicabile doar anumitor categorii de clienţi dintre cei reprezentaţi de noi".

Preşedintele AURSF subliniază că nu au fost stabilite încă întâlniri, dar că există un calendar al acţiunilor prenegociere: "Sperăm să găsim deschidere din partea băncilor astfel încât să putem începe negocierile propriu-zise la finalul lunii martie. Sperăm ca băncile să dea dovadă de responsabilitate şi de deschidere reală în identificarea de soluţii care să le permită consumatorilor să îşi continue derularea creditelor până la scadenţa acestora. Dacă negocierile vor avea succes, băncile şi-ar putea repara, cel puţin în parte, imaginea pe care tot ele şi-au compromis-o după 2008, prin modul în care au tratat relaţiile cu clienţii. Consumatorii înţeleg să facă un pas către bănci prin această invitaţie la negociere şi sperăm ca băncile să înţeleagă oportunitatea oferită, pentru că, dintr-o confruntare bănci-clienţi pe termen lung, ambele părţi au numai de pierdut".

Alin Iacob subliniază că împrumutaţii în CHF "nu vor ca alţi cetăţeni să plătească pentru ei, prin implicarea bugetului statului" şi adaugă: "Ei (n.r. debitorii) vor ca băncile care au creditat iresponsabil înainte de criză să fie acelea care să îşi asume partea de responsabilitate pentru situaţia în care s-a ajuns".

Şeful AURSF a ţinut să precizeze că debitorii "sunt dispuşi să accepte şi soluţii mai puţin radicale, în condiţiile în care ar beneficia de scăderea semnificativă a ratelor lunare de plată".

Domnia sa ne-a declarat: "În final, aş vrea să demontez un mit, care am văzut că a ajuns să fie menţionat inclusiv la nivelul Băncii Naţionale a României - acela că împrumutaţii la bănci refuză orice altă soluţie în afara conversiei la cursul istoric. Desigur că o asemenea soluţie sau cea a conversiei la cursul istoric + 20% (varianta care va deveni o realitate curentă pentru creditele în valută ce vor fi acordate începând din 2016) ar fi acceptate cu mult entuziasm de consumatori. Dar, în acelaşi timp, oamenii sunt dispuşi să accepte şi soluţii mai puţin radicale, în condiţiile în care ar beneficia de scăderea semnificativă a ratelor lunare de plată, iar soluţia nu ar fi doar una temporară, ci se va aplica până la finalul perioadei de creditare".

Împrumutaţii în franci elveţieni subliniază, în Planul de negociere, că, în luna ianuarie, au luat în calcul trei variante, în cazul în care nu se va materializa demersul legislativ care prevede conversia la un curs mediu. Cele trei variante prevăd realizarea unei comisii de negociere simultană cu toate băncile, sub observarea BNR şi ANPC; negocieri conduse de avocaţi sau o negociere condusă de o echipă de experţi din domeniile financiar-bancar, juridic şi, în mod special, ale drepturilor consumatorilor din sectorul financiar.

Debitorii au decis că ultima variantă este "cea care va servi cel mai bine interesele" clienţilor.

Echipa de negociere va fi formată din Alin Iacob şi alţi reprezentanţi ai AURSF şi din minim un reprezentant al Grupului clienţilor cu credite în CHF, responsabil pentru negocierile cu fiecare bancă.

Până la finalul lunii martie, vor fi realizaţi paşii necesari negocierii, care vor include şi întocmirea unei împuterniciri, astfel încât echipa de negociere să poată reprezenta membrii grupului la discuţii.

Debitorii vor trimite invitaţii oficiale către bănci, astfel încât, la data de 30 martie 2015, să poată fi demarată procedura de negociere.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Banca Naţională a României vor fi informate de desfăşurarea acestor discuţii şi, în cazul în care vor dori să participe, "prezenţa lor va fi binevenită în calitate de observatori", subliniază debitorii.

Aceştia arată că obiectivul principal al procedurii îl reprezintă conversia în lei a creditelor contractate în CHF, cu o reducere semnificativă a ratei faţă de cursul zilei şi fără majorarea perioadei de creditare.

"Negocierile vor porni de la cursul valabil în ziua acordării creditului, dar toţi participanţii la negociere trebuie să aibă aşteptări realiste!", subliniază sursele citate.

În Planul citat se menţionează: "În cazul unei oferte satisfăcătoare din partea băncii, care să poată fi luată în calcul drept ofertă finală şi acceptabilă, se va semna un proces-verbal de încheiere a negocierii de către echipa de negociere. Asta nu înseamnă că oferta este acceptată şi de voi, ca titulari, ci doar că echipa de negociere consideră demersul încheiat.

În cazul în care sunteţi de acord cu oferta făcută, toţi titularii veţi avea un termen de minim 30 de zile, de preferat 45 de zile (de confirmat împreună cu banca), în care veţi putea semna noile contracte şi scadenţare. Actele adiţionale vor fi revizuite de către echipa de negociere, pentru a ne asigura că nu vor conţine noi capcane din partea băncilor".

În cazul eşuării negocierii, echipa va propune celor în numele cărora a negociat posibilităţi alternative de continuare a demersurilor, inclusiv procese în instanţă.

Până ieri, în asocierea pentru discuţiile cu operatorii bancari se înscriseseră câteva mii de debitori, după cum ne-a spus Andreea Cristoforidis, unul din iniţiatorii Grupului clienţilor cu credite în CHF.

Împrumutaţii în CHF şi-au înfăptuit propria strategie de acţiune, după ce atât reprezentanţii BNR, cât şi bancherii şi chiar şi ANPC au subliniat că singura soluţie pentru rezolvarea problemei creditelor în franci elveţieni este negocierea individuală între fiecare client şi banca de la care s-a împrumutat.

DEŞI ÎNCĂ NU A FOST DEZBĂTUTĂ ÎN COMISIA JURIDICĂ,

Liviu Ciucă: "Legea falimentului personal - în atenţia permanentă a deputaţilor"

Proiectul de lege care vizează insolvenţa persoanelor fizice se află în atenţia permanentă a deputaţilor, potrivit lui Liviu Ciucă, preşedintele Comisiei juridice, care ne-a spus că această iniţiativă legislativă se află pe ordinea de zi a fiecărei şedinţe.

Deputatul PC-PLR estimează că proiectul Legii falimentului personal va fi dezbătut săptămâna viitoare, parlamentarii aşteptând unele amendamente din partea iniţiatorului (Ana Birchall) şi ale Ministerului de Justiţie.

Ana Birchall şi-a exprimat speranţa că proiectul său de lege va fi trimis către votul final până la jumătatea lunii aprilie.

Domnia sa ne-a declarat că, printre prevederile acestei iniţiative, se numără cea care vizează faptul că planul de rambursare a datoriei se va întinde pe cinci ani. În acelaşi timp, în textul proiectului legislativ apare noţiunea de procedură mixtă, astfel încât, dacă persoana respectivă optează pentru lichidare, să se adreseze instanţei, iar dacă doreşte să se restructureze va colabora cu reprezentanţii Comisiei de insolvenţă.

Parlamentarii intenţionează să voteze o astfel de lege ca să vină în sprijinul împrumutaţilor în franci elveţieni (CHF).

Ideea insolvenţei persoanelor fizice a apărut în urmă cu circa şase ani, când a fost depus în Parlament un prim proiect legislativ pe această temă.

În prezent, patru astfel de iniţiative se află blocate în diverse stadii la Senat sau la Camera Deputaţilor.

Părerile specialiştilor faţă de o astfel de lege sunt împărţite, majoritatea experţilor, asemeni oficialilor FMI, considerând că avem nevoie de o reglementare în domeniu, dar că aceasta trebuie să aibă la bază un studiu de impact.

Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), consideră că o lege a insolvenţei persoanelor fizice nu rezolvă problema riscului valutar. Domnia sa susţine că, în mod cert, avem nevoie de o astfel de reglementare, dar că legea persoanelor fizice trebuie să fie "bine făcută".

Specialistul estimează că o lege de acest gen ar aduce în instanţe câteva sute de mii de dosare, nu milioane, aşa cum se vehiculează.

Cu toate acestea, Liviu Stancu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, opinează că adoptarea proiectului legislativ care prevede falimentul personal ar avea un impact major asupra structurilor din justiţie, fiind necesară suplimentarea numărului de magistraţi, a personalului auxiliar şi a spaţiilor logistice aferente.

În timp ce atât conducerea Băncii Naţionale a României, cât şi reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor susţin existenţa unei astfel de legi, subliniind, însă, că trebuie aplicată cu atenţie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor spune că Legea falimentului personal reprezintă o prioritate, având în vedere condiţiile economice în care se află consumatorii.

Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, aduce în discuţie şi punctele slabe ale procedurii, menţionând că un proiect de acest gen nu oferă posibilitatea persoanei fizice să revină, după faliment, la standardul de viaţă obişnuit.

Domnia sa ne-a declarat, recent: "Cetăţenii trebuie să fie avertizaţi cu privire la faptul că insolvenţa este cea mai drastică măsură: odată intrată persoana fizică în faliment, greu mai poate reveni la o viaţă normală. Iată câteva argumente: insolvenţa reprezintă un veritabil cazier, un stigmat pe care persoana fizică îl va suporta o perioadă lungă, dacă nu o viaţă întreagă (...); insolvenţa reprezintă pentru persoana fizică şi un stigmat social, pentru vecini, prieteni, cei apropiaţi: o sursă de neîncredere, de respingere socială, în lipsa unor mecanisme adecvate asociate, care să prevină astfel de situaţii; (...) insolvenţa persoanei fizice nu priveşte doar imposibilitatea de a plăti ratele la bănci, ci poate cuprinde o sferă mult mai largă de persoane fizice, spre exemplu cele care nu-şi pot plăti impozitele şi celelalte taxe datorate bugetului local, întreţinerea pentru cheltuieli de bloc (personale şi comune), în relaţiile de consumator cu un contractor (achiziţionarea unui frigider şi televizor, spre exemplu); persoana fizică aflată în insolvenţă este o veritabilă persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Averea întreagă îi va fi gestionată de o altă persoană: nu va putea să-şi achiziţioneze, spre exemplu, bunuri personale de o anumită valoare, inclusiv veniturile alocate familiei (copiilor, spre exemplu) vor fi filtrate de o persoană străină de familie, vacanţele/excursiile în ţară sau în afara ţării nu vor putea fi făcute fără o justificare faţă de această persoană ce-i va gestiona bunurile".

Domnia sa ne-a mai spus că, dacă sunt gândite acele măsuri asociate, cum ar fi, printre altele, o procedură prealabilă, legea ar fi un câştig.

Opinia Cititorului ( 29 )

  1. Am trimis cerea de adeziune la AURSF.

    CE trebuie sa fac ca sa ma inscriu in grupul de negociere?? 

    1. Pe Grupul clientilor cu credite in CHF de pe facebook sunt prezentati toti pasii...succes!

      In Planul de negociere postat pe Grupul clientilor cu credite in CHF de pe facebook sunt prezentati toti pasii...succes!

      Credit în CHF de nevoi personale din 2007 rata este mai mare decat veniturile

      Am incercat sa ma inscriu si eu in grup si nu am reusit eu am credit larayff.sunt din mangalia de aici nu prea am vz mesaje

      VREAU SA MA INSCRIU DEOARECE AM CREDIT IN CHF

      vreau sa ma inscriu in grup.multumesc!

      vrreau sa ma inscriu si eu dar nu stiu cum sa procedez

      Vreau să mă înscriu deoarece am credit în chf şi nu pot plati

      vreau să mă înscriu deoarece am credit chf şi nu mai pot plăti

      AS DORII SAMA POT INSCRIE

    de unde vine titlul asta cu accepta conversia la cursul zilei cu disciunt la sold? cine accepta la 4,2 lei? bateti campii

    1. Daca se va aplica simultan cu un discount la sold va fi echivalenta cu conversia la un curs mai mic. De exemplu, o conversie la 4.2 lei per franc si o reducere a principalului cu 30% au acelasi rezultat ca si o conversie directa la 2.9 lei/franc.

      Exact, pana la urma nu conteaza daca se face discount la sold sau conversie la cursul istoric: important este sa scada ratele!!! De la 2000 ron cat am acuma la 1200 ron cat aveam in 2008!!!! Asta ma intereseaza pe mine. Nu cer mila nimanui, doar dreptatea ca eu nu am avut nevoie de CHF, banca mi i-a bagat pe gat, mi-a recomandat CHF ca e cea mai stabila valuta europeana, numai un razboi o va putea dobori... etc. Si am acceptat!!! Ca proshtii!!! PROSTI DAR MULTI!!!!

      Ar fi foarte binela 2,9lei chf,

      bine spus!!

      o conversie la 2.9 ar fi bine

    BURSA, ziar economic, a devenit platforma pt. organizarea si promovarea de grupuri de im imprumutati care nu inteleg economia de piata si nu vor sa-si plateasca datoriile.

    Zice unul ca el vrea sa plateasca rata ca in 2008, dar de dobanda de atunci mica nu zice nimic. 

    Maine o sa vrea sa-i dea cineva bani pe casa.Statul probabil la pretul din 2008. 

    Daca scadea cursul nu era nicio problema, asa e banca de vina.

    1. cred ca Bursa este singurul ziar care include si punctul de vedere al creditatilor, pe langa cel al bancilor, facandu-si astfel datoria de mediu de informare. ecomomia de piata presupune share-uirea riscului si a costurilor unei tranzactii, dar ceea ce se intampla acum cand clientii suporta intregul risc valutar este camata, hotie, orice numai economie de piata nu. asta bineinteles daca nu considerati ca ar trebui sa avem o economie de piata ca in vestul salbatic. in plus, ati putea sa va actualizati definitia asupra economiei de piata si sa analizati criticile care vorbesc despre o continua concentrare a instrumentelor financiare in bugetul catorva familii si adancirea clivajelor intre bogati si saraci. si o astfel de critica nu vine din partea lui Marx

      am luat creditul in 2007 mi s-a promis o dobanda de 5.9 si cand am inceput efectiv sa platesc rata dobanda era de fapt 7.7 ....deci,nu mai vorbi de dobanzi mici ...multa lume este intoxicata cu stiri false sau isi da cu parerea ca prostu-n targ fara sa cunoasca problema

      Matei nu iti e somn ? Vad ca ai cosmaruri esti din clasa iluminatilor....daca aveai credit in chf acum , ce faceai ? Esti educat economic ce sa zic ... (...)

      Ce e aia risc valutar ?

      Sunt valute toate, si sunt valute de baza. 

      Vezi dolarul, si el e toxic ? 

      Vreti capitalism numai la castig.

      nu va bagati daca vreti numai castig. 

      capitalism a fost si cand guvernele au nationalizat banci? voi cei din banci cand simtiti pericolul dati fuga la politic sa va salveze. cu ce bani au fost salvate bancile? cu banii contribuabililor! deci matei, banchistule, pune-ti botnita si citeste cateva stiri economice din ultimii ani

      Eu am dobinda8,9

      Vezi ca intarzi la serv. La banca !! Mai taci!

    unde ma pot inscrie si eu

    Buna ziua! Doresc sa ma inscriu si eu in acest grup, Ce trebuie sa fac?

    Vreau sa ma inscriu si EU , daca se mai poate,......Va rog sa ma ajutati, nu reusesc!

    Pe Grupul clientilor cu credite in CHF de pe facebook ,.... , nu gasesc pasii ce trbuie sa-i fac,..iustin_chitulescu@yahoo. com Va multumesc! 

    ajutatine suntem disperati nu stiu ce o sa facem sotul meu afacut avc pe conditii nedecvate de munca am o fetita de un an si 4 luni ne executa silit i am dat in judecata nu avem bani de cautiune nu ne au aprobat nici o esalonare ma numesc andriol florentina sunt din tulcea va las nr. tel. 0746380103

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb