KPMG: ASTRA a demarat cea de-a doua operaţiune de majorare de capital pentru 425 milioane lei

Alexandru Costea
Bănci-Asigurări / 18 martie 2015

Administratorul Special al Societăţii Asigurare Reasigurare ASTRA, KPMG Advisory, a emis astăzi o nouă decizie de majorare a capitalului social al asigurătorului pentru suma de aproximativ 425 milioane lei, potrivit unui comunicat remis azi redacţiei.

Conform deciziei, operaţiunea de majorare a capitalului social se va desfăşura în trei etape, acţiunile nou emise urmând să fie oferite atât acţionarilor existenţi cât şi unor investitori calificaţi, urmând ca acţiunile nesubscrise în cadrul primelor două etape să fie oferite publicului. De asemenea, decizia prevede şi posibilitatea tranzacţionării drepturilor de preferinţă ale acţionarilor existenţi într-o etapă premergătoare începerii perioadei de subscriere.

"În urma finalizării procedurilor de înregistrare a primei operaţiuni de majorare a capitalului social cu suma de aproximativ de 65 milioane lei subscrisă de acţionarii existenţi, am decis demararea celei de-a doua operaţiuni de majorare a capitalului prevăzută de planul de redresare aprobat, pentru o sumă ce va completa aportul din prima etapă până la plafonul de 490 milioane lei stabilit conform Hotărârii AGEA din 12 mai 2014", au declarat reprezentanţii KPMG Advisory SRL.

"Această operaţiune de majorare a capitalului social va fi adresată atât acţionarilor existenţi cât şi altor investitori strategici şi instituţionali, şi va fi derulată în conformitate cu legislaţia pieţei de capital, în baza unui prospect de emisiune ce va detalia şi condiţiile privind subscrierea şi plata acţiunilor, precum şi eventualele condiţii pentru încheierea cu succes a operaţiunii. Ne aflăm în consultări permanente cu Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru a asigura derularea acestei operaţiuni în condiţii optime pentru atragerea de investitori şi în conformitate cu legislaţia aplicabilă", potrivit comunicării

Planul de redresare al ASTRA întocmit de KPMG Advisory SRL în calitate de Administrator Special a fost aprobat de ASF în data de 7 aprilie 2014 şi prevedea ca măsură principală pentru restabilirea indicatorilor de prudenţialitate majorarea capitalului social cu o sumă de până la 490 milioane lei pe o perioadă estimată iniţial la aproximativ un an. Această măsură este în curs de implementare de către Administratorul Special, urmând să se finalizeze odată cu încheierea perioadei de subscriere pentru cea de-a doua operaţiune de majorare a capitalului social cu suma de 425 milioane lei demarată astăzi.

În prezent, societatea se află în proces de elaborare şi auditare a situaţiilor financiare pentru data de 31 decembrie 2014, ultimele informaţii financiare disponibile fiind cele la 30 septembrie 2014, publicate pe site-ul societăţii. Totodată, ASTRA face parte din eşantionul reprezentativ de societăţi de asigurare incluse în proiectul lansat de ASF de evaluare independentă a societăţilor de asigurări din România, care vizează evaluarea activelor şi pasivelor societăţilor participante şi efectuarea unui test de stres în sectorul asigurărilor din România şi care este programat a se încheia până la 30 iunie 2015.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu era vorba ca in 7 aprilie expira mandatul si preia asf-ul conducerea? am senzatia ca s-a schimbat schimbarea. aici vorbim de majorare in 3 etape si de tranzactionare drepturi de preferinta, asta dureaza luni. nici vorba sa se inchida pana in 7 aprilie? alooooo? domnii de la butoane!! pai cum ramane?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb