Reporter: Cum a evoluat, anul acesta, creditarea la CEC Bank comparativ cu 2011?
Radu Graţian Gheţea: Atât pe segmentul creditării, cât şi pe cel al depozitelor sunt convins că vom depăşi, la sfârşitul lui 2012, ţintele pe care le-am stabilit. Ne aşteptăm, ca la sfârşitul acestui an, să înregistrăm o creştere a soldului de 4-5% la credite şi respectiv 7-8% la depozite, faţă de anul precedent.
Pe segmentul creditării, creşterile noastre de sold, deşi sunt spectaculoase în comparaţie cu scăderile sau creşterile mici care apar în sistemul bancar românesc, nu reflectă, în totalitate, efortul nostru de creditare, pentru că având în vedere specificul CEC Bank pe creditarea agriculturii, în special producţia curentă, acest lucru înseamnă finanţare pe termen scurt. De exemplu, acordăm credite în luna februarie, acestea sunt rambursate în luna octombrie, astfel că în finalul anului nu sunt înregistrate drept creşteri. Dacă ne uităm la rulajul pe care l-a făcut banca de-a lungul anilor, dar şi în 2012, practic soldul creditelor a fost rulat de două ori, prin trageri şi rambursări care nu sunt reflectate în soldul final al anului.
Am continuat să ne concentrăm pe creditarea sectorului agricol, dar am avut apetit deosebit şi pentru proiectele finanţate din fonduri europene, fie pentru agricultură, fie pentru adminstraţiile publice locale.
Am fost îngrijoraţi de faptul că au existat probleme în stoparea plăţilor către beneficiarii de fonduri europene, dar am constatat că putem continua finanţarea proiectelor pe fonduri europene, pentru că procentul clienţilor CEC Bank care au avut nereguli în derularea proiectelor cu fonduri europene este infim.
Reporter: Cum a fost 2012 pentru CEC Bank în ceea ce priveşte atragerea de depozite?
Radu Graţian Gheţea: Clienţii economisesc în continuare şi acest lucru este normal, atât timp cât există apetit redus pentru investiţii. Clienţii au preferat să aducă banii la bancă. CEC Bank a oferit, anul acesta, pe lângă produsele tradiţionale de economisire şi posibilitatea ca persoanele fizice sau juridice să cumpere titluri de stat pe piaţa secundară. Aceste lucru nu este de natură să ne crească soldul depozitelor. Din contră, îl diminuează, dar având un portofoliu destul de mare de titluri de stat am diversificat valorificarea lor pe piaţa secundară, atât pe piaţa interbancară, cât şi la clienţii persoane fizice şi juridice, care au găsit titlurile de stat ca fiind o formă de economisire foarte bună.
Reporter: După cinci ani în care CEC Bank a înregistrat profit, la ce rezultat vă aşteptaţi anul acesta?
Radu Graţian Gheţea: Ne aşteptăm la rezultate pozitive, în contextul în care nu a fost un an foarte bun în ceea ce priveşte calitatea portofoliului de credite. CEC Bank a continuat să constituie provizioane, aşa cum s-a întâmplat în întreg sistemul bancar, pentru a putea acoperi riscul de neplată care ar putea să apară. Cu toate că am constituit provizioane, rămânem în continuare o bancă pe profit.
Reporter: Cât de atractivă va mai fi creditarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) în condiţiile introducerii normelor Basel III?
Radu Graţian Gheţea: Băncile trebuie să găsească soluţii pentru creditarea IMM în condiţiile implementării normelor Basel III. Este vorba despre adaptarea la mediu, pentru că altfel nu poţi rezista. Perioade de tranziţie nu prea există. Îmi exprim încrederea că sistemul bancar va găsi soluţia necesară, astfel încât să ajungă banii unde trebuie chiar dacă, în momentul de faţă, condiţiile impuse de Basel III par a fi o barieră de netrecut.
Reporter: Standardele de lichiditate prevăzute de Basel III ar putea determina o competiţie strânsă între bănci pentru atragerea resurselor şi pe termen lung o majorare a dobânzilor la depozite?
Radu Graţian Gheţea: De o perioadă destul de lungă de timp se discută în România despre faptul că băncile mamă ale unor subsidiare de la noi nu au retras bani din România, dar nici nu au adus bani noi, în ţara noastră. Mesajul pe care băncile mamă îl transmit către subsidiarele locale este: "Mai descurcaţi-vă şi singuri, atrageţi depozite de pe piaţa locală şi nu mai veniţi după fonduri la noi, pentru că avem altceva de făcut".
De câteva luni de zile, bănci care erau destul de indiferente faţă de fenomenul de economisire şi faţă de activitatea de atragere de depozite au devenit mai agresive, în sensul corect al cuvântului. Au devenit mai prezente în piaţă, pentru a atrage depozite. Cu toate acestea, trendul descrescător al dobânzilor pe piaţa depozitelor din România nu a fost afectat în mod dramatic, vizibil. Sigur, ne aşteptam ca dobânzile să scadă mai repede. Exceptând nişte puseuri ocazionale, dobânzile în România au scăzut. Cu toată competiţia de atragere a depozitelor, dobânzile au mers în jos. Cred că în 2013 vom asista la aceeaşi competiţie de atragere a depozitelor, dar dobânzile vor continua să scadă, pentru că există nişte jaloane la care băncile trebuie să se raporteze. Unul dintre acestea este dobânda de politică monetară. Banca Naţională a României a dat un semnal clar privind scăderea dobânzilor, iar a merge contra curentului nu este prea indicat. În sistemul bancar trebuie să fii foarte flexibil şi trebuie să reuşeşti să îţi îndrepţi eforturile spre eficienţă maximă.
Nu mă aştept să crească dobânzile. Avem semnalul de la BNR pe care nu putem să îl ignorăm.
Reporter: Normele Basel III pun accentul pe întărirea capitalului. Ţinând cont de aceste norme vor mai aduce acţionarii băncilor capital în ţară?
Radu Graţian Gheţea: Acţionarii străini şi locali ai băncilor din sistemul bancar românesc, chiar şi în condiţiile destul de nefavorabile ale lui Basel III, vor aduce capital la subsidiarele locale, pentru simplul fapt că acest sistem bancar are o soliditate suficientă în acest moment. Acţionarii vor aduce capital pentru a nu lăsa să se destrame o afacere care are un mare viitor în această ţară. În opinia mea, sistemul bancar din România are un viitor asigurat prin faptul că există fantastic de multe oportunităţi de investiţii, care nu se pot realiza fără finanţare din partea sistemului bancar. Mă refer la agricultură, care este nefinanţată, la lipsa de infrastructură, la fondurile europene care nu pot fi valorificate fără suportul băncilor. Orice bancher ştie lucrurile acestea şi trebuie convinşi şi acţionarii de faptul că indiferent cât va dura criza, indiferent de evoluţiile din Europa, România are oportunităţi de dezvoltare.
Blockstartul României este undeva în faţa celorlalte ţări şi ar trebui să beneficiem de acest avans la startul care se va da în momentul relansării economice în zona europeană. Avem un avans datorită oportunităţilor extraordinare care pot crea imediat locuri de muncă.
Reporter: Care sunt factorii care vor pune presiune pe sistemul nostru bancar în 2013?
Radu Graţian Gheţea: Riscul principal este cel al provizioanelor şi este legat de incapacitatea de plată a clienţilor, care de fapt ar reflecta o dezvoltare economică sub aşteptări. Provizioanele sunt în continuare o problemă care va crea o scădere sau o reducere drastică a profitabilităţii băncilor şi în anul 2013. Provizioanele sunt în strânsă legătură cu situaţia europeană, iar România în calitate de membru al Uniunii Europene nu are cum să nu fie afectată de tot ce se întâmplă.
Există, de asemenea, un risc tehnic al implementării Basel III, care probabil că va crea foarte multe cerinţe din punct de vedere al resurselor umane şi al celor financiare.
Reporter: Numărul creditelor neperformante din sistemul bancar a crescut de la o lună la alta. Vom asista, anul viitor, la o înrăutăţire a numărului acestora? Ce va însemna acest lucru pentru sistemul bancar?
Radu Graţian Gheţea: Nu văd ca 2013 să aducă schimbări în bine în zona creditelor neperformante şi a provizioanelor. Dacă provizioanele cresc, atunci acest lucru înseamnă că şi eficienţa băncilor scade şi este nevoie de mai mult capital. Să sperăm că cel puţin unele sectoare vor continua să performeze bine şi printre acestea se numără agricultura şi proiectele finanţate din fonduri europene.
La CEC Bank, ponderea creditelor neperformante în agricultură este mult inferioară ponderii creditelor din agricultură în total credite. La un moment dat, CEC Bank avea 18% credite pe agricultură, iar împrumuturile neperformante pe acest segment reprezentau 6% în total credite neperformante.
Reporter: Băncile pot intra în acţionariatul companiilor pentru redresarea financiară a acestora, prin conversia datoriilor în acţiuni. A intrat CEC Bank în acţionariatul vreunei companii?
Radu Graţian Gheţea: Deocamdată suntem în etapa în care dacă firma de practicieni în insolvenţă îşi face treaba bine, atunci o urmărim pe ea de la distanţă, dar nu ne implicăm direct. Au fost câteva cazuri la care am fost foarte aproape de a intra în acţionariatul firmelor şi încă este clar dacă nu cumva ar trebui să ne ducem acolo şi în calitate de acţionar.
Reporter: Din februarie 2013 nu vor mai fi admise cererile de chemare în judecată în cazul în care reclamanţii nu dovedesc că au participat la o sedinţă de mediere. Au început băncile să apeleze la mediatori?
Radu Graţian Gheţea: Comunitatea bancară este promotorul medierii bancare. Am pregătit împreună cu Institutul Bancar Român şi cu comisia de mediere două serii de cursanţi în ceea ce priveşte medierea. Timid au început să apară primele medieri. CEC Bank are în jur de 10-12 medieri. La nivelul sistemului bancar ne apropiem de 30-40 de medieri. Recent am trimis o scrisoare către comunitatea bancară arătând că există Asociaţia Mediatorilor Bancari şi că ar fi bine să colaboreze cu aceasta pentru a reduce numărul cazurilor care ajung în justiţie, pentru că multe dintre acestea sunt nejustificate.
"Sistemul bancar din România are un viitor asigurat prin faptul că există fantastic de multe oportunităţi de investiţii, care nu se pot realiza fără finanţare din partea sistemului bancar".
•
"Cred că în 2013 vom asista la aceeaşi competiţie de atragere a depozitelor, dar dobânzile vor continua să scadă, pentru că există nişte jaloane la care băncile trebuie să se raporteze".
•
"Cu toate că am constituit provizioane, rămânem în continuare o bancă pe profit".
•
"Ne aşteptăm ca, la sfârşitul acestui an, să înregistrăm o creştere a soldului de 4-5% la credite şi respectiv 7-8% la depozite, faţă de anul precedent".
1. aveti perfecta dreptate :-)
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 17.12.2012, 11:42)
caci piata de capital nu are nici o sansa a se profila atata timp cat firme care prin contractul de privatizare trebuiau aduse pe bursa s-au "razgandit". De aceea propozitia dvs. "Sistemul bancar din România are un viitor asigurat prin faptul că există fantastic de multe oportunităţi de investiţii, care nu se pot realiza fără finanţare din partea sistemului bancar" primeste calificativul AAA.