UPDATE Toma Petcu: "Ministerul Energiei susţine forma iniţială a OUG 64"

A.S.
Companii #Energie / 16 noiembrie 2017

Toma Petcu

Toma Petcu

"O competiţie între mai multe pieţe, pentru tranzacţionarea gazelor, este benefică"

Toma Petcu: "Dacă dosarul RRC va fi trimis în instanţă, atunci memorandumul pică"

------------

Actualizare 15:37 Toma Petcu: "Preţul energiei nu va mai creşte până la sfârşitul anului"

Preţul energiei nu va mai creşte până la finele acestui an, ci dimpotrivă, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) ia în calcul să facă o ajustare negativă, întrucât ultima scumpire nu a fost fundamentată solid, a declarat, astăzi, ministrul de resort, Toma Petcu, după audierile din Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea ANRE.

Întrebat de jurnalişti dacă în acest an vor mai fi majorări la preţul energiei, oficialul a afirmat: "Din punctul meu de vedere, nu sunt motive ca ANRE să facă o nouă majorare de preţ. Dimpotrivă, se aşteaptă de la ANRE o ajustare negativă, pentru că ultima ajustare de preţ nu a fost fundamentată suficient de solid".

Anterior, în cadrul audierilor din Comisie, Petcu a precizat că, pe parcursul acestui an, au fost două etape de dereglementare, iar de la 1 ianuarie 2018 nu vor mai exista tarife reglementate aprobate de ANRE.

Ultima modificare de preţ operată de ANRE a fost la 1 octombrie 2017. La acea dată a existat o majorare pentru consumatorii casnici de 0,03 lei/kWh, ceea ce a însemnat o scumpire cu 3,45 lei pe lună pentru un consum mediu de 100 kWh, potrivit Agerpres.

La acea dată, ANRE preciza, într-un comunicat de presă: "În şedinţa din data de 26 septembrie 2017, Comitetul de reglementare al ANRE a avizat tarifele de tip Componentă de piaţă concurenţială (CPC) aplicabile în trimestrul IV 2017 clienţilor finali casnici şi noncasnici beneficiari ai serviciului universal. (...) Astfel, a rezultat o creştere medie, la nivel naţional, a tarifelor CPC cu 0,03 lei/kWh, faţă de creşterea medie cu 0,1 lei/ kWh, care ar fi rezultat conform propunerilor FUI".

"În vederea avizării, ANRE a luat în considerare următoarele elemente: rezultatele licitaţiei PCSU din 12-13.09.2017; preţurile medii ponderate înregistrate în urma tranzacţiilor încheiate pe OPCOM pe toate pieţele la termen, în perioada 9.08.2017-20.09.2017; energia necesară pentru pentru profilarea curbelor de consum şi echilibrare", au adăugat reprezentanţii ANRE.

(S.A.)

---------------

Actualizare 14:40 Ministrul Energiei: "Investiţiile vor fi principalul criteriu de evaluare a managerilor de companii energetice"

Principalul criteriu de evaluare a unui manager de companie va fi pe viitor nivelul de realizare a investiţiilor, nu profitul sau cifra de afaceri, cum se întâmplă acum, a declarat, astăzi, ministrul Energiei, Toma Petcu, în cadrul audierilor din Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Oficialul a precizat, citat de Agerpres: "Din păcate, în majoritatea contractelor de mandat ale managerilor, principalul criteriu este al profitabilităţii, al cifrei de afaceri, iar investiţiile sunt ultimul criteriu. În momentul acesta, Ministerul Energiei este în procedură de achiziţie a serviciilor de asistenţă pentru selecţie pe OUG 109 (privind guvernanţa corporativă în întreprinderile de stat - n.r.) a unor companii de headhunting. În momentul în care vom avea şi vom stabili foarte clar criteriile de selecţie a managerilor, principalele condiţii şi principalul criteriu de analiză a unui manager într-un an voi solicita să fie nivelul de investiţii şi realizarea lui, abia ulterior să vină profitul şi cifra de afaceri, pentru că suntem într-un paradox: solicităm companiilor să facă investiţii, dar punem principalul criteriu profitul şi cifra de afaceri şi atunci orice manager de bună credinţă, între ghilimele, va încercă să maximizeze cele două punctaje pentru a fi în parametrii contractului de mandat".

Toma Petcu a oferit drept exemplu "Hidroelectrica", unul dintre cei mai mari producători de energie din ţara noastră, despre care a spus că nu şi-a respectat nivelul de investiţii în prima jumătate a anului: "Hidroelectrica nu şi-a respectat programul de mentenanţă la şase luni. Prima măsură pe care am luat-o a fost aceea de a schimba conducerea, care avea o mentalitate din perioada când compania era în insolvenţă, respectiv să restrângă foarte mult cheltuielile cu investiţiile şi mentenanţa, şi să dezvolte foarte mult partea de profit".

(S.A.)

---------------

Ministerul Energiei susţine forma iniţială a OUG 64 privind piaţa gazelor elaborată de fostul guvern, a spus Toma Petcu, ministrul de resort, în cadrul audierilor la Comisia de anchetă a ANRE.

În opinia domniei sale, o competiţie între mai multe pieţe, pentru tranzacţionarea gazelor, este benefică.

Printre amendamentele aduse de Comisia de Industrii proiectului de lege de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 64/2016 privind gazele naturale se numără instituirea unei obligaţii ca 70% din volumele de gaze să fie tranzacţionate pe platformele Operatorului pieţei de energie electrică şi de gaze naturale din România (OPCOM). Astfel, celălalt operator care are licenţă, Bursa Română de Mărfuri, ar fi exclusă din piaţă.

Proiectul a fost întors de două ori din plenul Parlamentului la Comisia de specialitate.

Toma Petcu a mai spus că punctul de vedere al CSAT pe OUG 64 va fi foarte important.

Ministerul Energiei şi Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei vor verifica investiţiile asumate prin contractele de privatizare la filialele Electrica, decontările care s-au făcut la ANRE, precum şi tarifele, a mai spus Toma Petcu, adăugând: "Vom face exclusiv verificări pe teren".

Dumitru Chiriţă, preşedintele ANRE, a spus, la rândul său, că ANRE verifică doar investiţiile raportate şi recunoscute în tarif.

Totodată, Toma Petcu a amintit şi despre Memorandumul cu Rompetrol, menţionând: "Dacă dosarul RRC va fi trimis în instanţă, atunci memorandumul pică".

Ministerul Energiei a transmis, vineri seară, că plata datoriei istorice faţă de statul român a KMG International (fosta Rompetrol) este o condiţie pentru prelungirea Memorandumului cu KMG: "Guvernul României a comunicat KazMunaiGaz că, pentru a putea discuta o nouă prelungire a prevederilor Memorandumului încheiat în urmă 4 ani, trebuie să fie îndeplinite două condiţii: achitarea datoriei istorice a companiei faţă de statul român şi soluţionarea cauzei de către justiţie. În urma discuţiei, Premierul Mihai Tudose a subliniat că cele două condiţii trebuie întrunite cumulativ, altfel statul român nu va mai putea lua în calcul înţelegerea din 2013".

În mai 2016, procurorii DIICOT au pus sechestru de 3 miliarde de lei pe bunuri şi acţiuni ale "KazMunayGaz International NV" (fostă The Rompetrol Group NV), "Oilfield Exploration Business Solutions" (fostă "Rompetrol") şi "Rompetrol Rafinare", într-un nou dosar "Rompetrol", disjuns din cauza trimisă în judecată în anul 2006, în care a fost judecat Dinu Patriciu, alături de alte persoane.

În plus, în presă au apărut informaţii că procurorii cercetează inclusiv Memorandumul de înţelegere cu Rompetrol, anul trecut, apărând informaţii că procurorii au făcut descinderi la Ministerul Energiei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. nu poti sa tratezi gazele , o resursa epuizabila in f scurt timp ca pe un kil de cartofi la piata si sa sustii liberalizarea , de gaze si petrol depindem cu totii 100% este vital sa fie absolut sub controlul total al statului si preturile la cote suportabile altfel totul sare in aer, intretinerea si preturile tuturor produselor plus oameni in strada in incapacitate de a-si mai plati intretinerea si atunci la ce mai foloseste faptul ca ai libertatea ca poti mari pretul dupa cum doresti? murim cu totii

    Taxa pe PROSTIE = subvenții (la pierderi ) +incompetență + ciordeală !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb