Băncile centrale, la cel mai mic cost de împrumut din 2009

F. A.
Internaţional / 28 noiembrie 2011

Băncile centrale de pe cinci continente au pus în mişcare cea mai mare reducere a împrumuturilor din 2009 pentru a evita un picaj economic global, din cauza agitaţiei datoriilor suverane din Europa, informează Bloomberg.

Statele Unite, Marea Britaniei, alături de nouă alte ţări, precum şi Banca Centrală Europeană au susţinut stimularea monetară în ultimele trei luni. Şase alte ţări, printre care Mexic şi Suedia, vor tăia cel mai probabil rata dobânzii de referinţă până la sfârşitul lui martie, prognozează JPMorgan Chase & Co.

Având în vedere că liderii naţionali nu pot ridica nivelul cheltuielilor sau să taie taxele, politicienii, printre care şi Glenn Stevens din Australia şi Stanley Fischer din Israel caută să-şi protejeze economiile de criza Europei şi de şomajul american blocat la 9%. Brazilia şi India sunt printre ţările unde astfel de eforturi vor risca exacerbarea inflaţiei, deja mult prea înaltă.

"Poţi debate cât de rău va fi pentru creşterea economică, dar nu poate fi bine," a declarat Eric Stein, co-manager al Eaton Vance Global Macro Absolute Return Fund din Boston.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb