Băncile europene vor scoate la vânzare active de peste 1.720 de miliarde de dolari

A.G.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 august 2014

Marile bănci europene vor scoate în sfârşit la vânzare active nedorite în valoare de sute de miliarde de dolari, iar un val de tranzacţii ar putea fi benefic pentru economia europeană, dacă băncile eliberează capital pentru creşterea creditării, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres. Potrivit datelor calculate de Bloomberg, bănci precum Barclays Plc, UniCredit SpA şi Credit Suisse Group AG au închis unele afaceri, au transferat investiţiile şi creditele cu probleme în divizii speciale ce urmează să fie vândute, astfel că activele scoase la vânzare au crescut cu 65% de la finele lui 2013 până la peste 1.720 de miliarde de dolari.

"Lista de tranzacţii care se pregătesc în toate clasele de active şi pieţe este în acest moment la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată", a declarat Jody Gunderson director la CarVal Investors LLC, adăugând: "Băncile sunt într-o poziţie mai bună acum pentru a trece la vânzarea unora din activele non core".

Normele de capital mai dure au făcut ca afacerile cu obligaţiuni să devină mai puţin atractive decât erau odată, în timp ce analizele organismelor de reglementare au obligat băncile să admită că unele credite cu probleme nu vor fi rambursate. Vânzarea obligaţiunilor toxice şi a operaţiunilor cu performanţe slabe eliberează fonduri care pot fi utilizate de bănci pentru creşterea creditării. Acest lucru este important pentru economiile europene care trec printr-o perioadă dificilă la şase ani de la criza fianciară internaţională.

"Bănci mai puternice ar fi un lucru bun pentru creditarea în Europa", a apreciat fostul viceguvernator al Băncii Angliei Paul Tucker, subliniind că băncile slabe nu dau credite.

Timp de mai mulţi ani, investitorii au căutat să cumpere active pe care băncile nu erau dispuse să le vândă. Acum firmele de private-equity şi alte fonduri sunt dispuse să plătească mai mult la licitaţiile de active imobiliare, a apreciat Federico Montero, partener la firma Cushman & Wakefield Inc.

Potrivit unui raport publicat luna trecută de Cushman & Wakefield, în prima jumătate a acestui an, băncile au vândut credite europene legate de sectorul imobiliar în valoare de 40,9 miliarde de euro, de peste şapte ori mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Grupul bancar britanic Barclays a majorat în primăvară volumul activelor transferate diviziei de restructurare, astfel că, la finele lunii iunie, această divizie avea active în valoare de 468,6 miliarde de lire sterline (777 miliarde de dolari). De asemenea, în luna octombrie a anului trecut, grupul elveţian Credit Suisse a creat o serie de divizii pentru vânzarea afacerilor pe care nu le mai consideră relevante. În Italia, grupul UniCredit a început în luna martie să cuantifice creditele neperformante de care are de gând să scape, iar rivalul Intesa Sanpaolo a înfiinţat şi el un vehicul special pentru vânzarea activelor nedorite.

Eforturile Europei de a-şi curăţa şi recapitaliza cele mai mari bănci vin cu întârziere faţă de ceea ce s-a întâmplat în SUA, unde Trezoreria a înfiinţat programul Troubled Asset Relief Program (TARP) în luna octombrie 2008, imediat după colapsul Lehman Brothers.

"SUA şi-a forţat băncile să ia bani. Băncile americane au avut o perioadă mai lungă de timp pentru a vinde active şi de aceea sunt într-o situaţie mai bună în prezent", a explicat Hans-Peter Burghof, profesor de finanţe bănci la Universitatea Hohenheim din Stuttgart, Germania.

Activele, în valoare de 1.720 de miliarde de dolari, programate să fie vândute de cele mai mari 23 de bănci europene, au crescut de la nivelul de 1.040 miliarde de dolari înregistrat la finele lui 2013, când 21 de bănci au dezvăluit astfel de informaţii. Conform cifrelor, activele programate a fi scoase la vânzare reprezintă aproximativ 7,9% din bilanţurile lor combinate în valoare de 21.700 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb