Băncile germane, cei mai mari deţinători străini de obligaţiuni elene

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 iunie 2011

Instituţiile creditoare germane sunt cei mai mari deţinători străini de obligaţiuni guvernamentale elene, cu 22,7 miliarde dolari, putând deveni un partener de negocieri în problema datoriei Greciei, conform datelor Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), citate de Bloomberg.

Băncile franceze, care conduc grupul creditorilor greci, cu creanţe totale de 56,7 miliarde dolari, ocupă locul secund în privinţa datoriei suverane, din care deţin 15 miliarde dolari, conform raportului din iunie al BRI.

Cifra totală pentru băncile franceze cuprinde şi creditarea către persoa-ne fizice şi juridice, în valoare de 39,6 miliarde dolari, în principal din cauza diviziei din Grecia a "Credit Agricole" SA, "Emporiki Bank" SA. Creditorii germani nu au nicio filială importantă în Grecia.

La sfârşitul anului trecut, obligaţiunile guvernamentale elene deţinute de creditorii din statele care raportează date la BRI totalizau 54,2 miliarde dolari, din care 96% erau deţinute de băncile europene. Germania şi Franţa, care deţineau 69% din obligaţiuni, ar putea fi implicate în negocierile dintre UE şi creditorii Greciei privind reeşalonarea datoriilor.

Printre cei mai mari deţinători de obligaţiuni elene - bănci europene din afara Greciei, se numără: "BNP Paribas" (5 miliarde euro), "Dexia" SA (3,5 miliarde euro), "Commerz-bank" AG (3 miliarde euro), "Société Générale" SA (2,7 miliarde euro), "ING Groep" NV (2,4 miliarde euro) şi "Deutsche Bank" AG (1,6 miliarde euro), conform "Goldman Sachs Group".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb