Bancpost a majorat avansul pentru creditele ipotecare, la 33% pentru împrumuturile în lei şi la 43% pentru cele în euro, în contextul în care legea dării în plată ar putea fi aprobată, după ce Raiffeisen Bank a fost prima instituţie de credit care a anunţat o astfel de măsură, potrivit datelor afişate pe site-ul băncii.
Clienţii pot lua un credit imobiliar sau ipotecar cu un avans de minim 33% pentru finanţările în lei şi de cel puţin 43% pentru cele în euro, informează Mediafax.
Anterior, instituţia de credit practica un avans de 15% la creditele ipotecare în lei şi de 25% la împrumuturile în euro, transmite sursa citată
Totodată, pentru creditele de nevoi personale cu ipotecă, Bancpost a diminuat valoarea maximă finanţată, la 57% din valoarea garanţiei, de la 75%.
"Proiectul legii dării în plată determină schimbarea profilului de risc asociat produsului de creditare, prin trecerea de la creditarea personală, susţinută de o garanţie reală imobiliară, la un produs de finanţare a activelor. În acest sens, suntem datori să acţionăm în spiritul reglementărilor prudenţiale pentru administrarea riscului. Astfel, Bancpost a decis modificarea condiţiilor de creditare aplicate creditelor ipotecare, atât pentru cele în lei, cât şi pentru euro, avansul solicitat la contractarea unui împrumut fiind de 33% la lei, şi respectiv 43% la euro", au declarat pentru Mediafax reprezentanţii băncii.
Clienţii care au depus aplicaţii de credit până vineri, data intrării în vigoare a noilor norme de creditare, vor beneficia de condiţiile anterioare, transmite sursa citată.
"În ceea ce priveşte programul Prima Casă, Bancpost monitorizează în mod constant contextul de piaţă, urmând ca, în funcţie de evoluţia proiectului legislativ, să reanalizăm implicarea în cadrul programului", au punctat reprezentanţii instituţiei de credit.
Restul cerinţelor aferente acestor credite au rămas neschimbate.
Pentru creditele ipotecare în euro, dobânda se calculează în funcţie de Euribor, la care se adaugă o marjă de 5,5% pentru clienţii care încasează veniturile într-un cont Bancpost şi de 5,75% pentru restul, informează sursa citată.
La împrumuturile în lei, dobânda este corelată cu Robor la trei luni, plus o marjă de 3% la veniturile în cont, altfel fiind de 3,25%. La sume de peste 100.000 euro, echivalent lei, marja băncii este de 4,25%.
În cazul finanţărilor de nevoi personale cu ipotecă în lei, banca percepe o marjă de 3,3% peste Robor la trei luni, dar care se stabileşte în funcţie de profilul clientului şi istoricul de creditare din Biroul de Credit. Dacă banca finanţează mai mult de 50% din valoarea evaluată a garanţiei, la marja băncii se adaugă 0,3 puncte procentuale.
Raiffeisen Bank a fost prima instituţie de credit care a anunţat majorarea avansului pentru cre-ditele imobiliare standard, la 35% în lei şi la 40% pentru finanţările în euro, decizia venind chiar înainte de reluarea discuţiilor în Parlament privind legea dării în plată, informează sursa citată.
Conform reglementărilor BNR, avansul minim pentru creditele imobiliare în lei este de 15%, iar pentru euro de 25%.
Potrivit legii dării în plată, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului, în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri. Modificările au fost intens criticate de către reprezentanţii băncilor, potrivit sursei citate.
În decembrie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra legii privind stingerea creditelor prin darea în plată a imobilelor, invocând faptul că acest proiect este binevenit, însă forma adoptată de Legislativ, în loc să-i ajute pe cei cu credite, riscă să creeze "dificultăţi".
Bancpost, controlată de grupul elen Eurobank, ocupa la finele anului 2014 locul 10 în topul băncilor româneşti, cu active de 11,53 miliarde lei şi o cotă de piaţă de 3,1%.
Banca a realizat în trimestrul al treilea al anului trecut un profit aproape egal cu cel consemnat în primul semestru, ajungând la 65,8 milioane lei, după ce în primele nouă luni din 2014 a avut o pierdere de 102,7 milioane lei. Totodată, înregistra o rată a creditelor neperformante (NPL) de 16,5%, relatează sursa citată.
1. ce noroc cu darea in plata
(mesaj trimis de marius în data de 12.02.2016, 12:11)
As fi curios care e volumul creditelor noi acordate de Bancpost in 2015, tinand cont ca activitatea principala a anului a fost prezenta la procesele cu clientii. Fiind banca elena, obiectivul principal este sa trimita bani acasa, nu sa imprumute romanii. Pe ansamblul sistemului bancar, prima casa a fost cred 90% din creditele PF. IN concluzie, acum au si o justificare ca sa nu dea credite, sa-i incaseze/execute pe fraierii ce le-au luat in 2008, iar daca ramane ceva, sa trimita in Grecia
2. ce glume bune au in program
(mesaj trimis de mm90 în data de 12.02.2016, 12:13)
oricum ei nu mai au bani sa dea credite si asa mai incearca sa para ca ei vor dar nu vor romanii. legea este foarte buna pentru orice om , cu legea darii in plata va orice roman va putea avea demnitate si nu va deveni sclav. eu nu am de ce sa beneficiez de aceasta lege dar consider ca este foarte buna. cine nu are banii de avans chiar si 43% sigur va ramane pe drumuri si daca avansul ar fi de 33%, avand in vedere comportamentul bancilor .in plus nu cred ca ar fi asa o tragedie daca s-ar aplica si creditelor in vigoare , as vrea sa vad pe cineva care a platir 50000 de euro si acum la ambitie le da cheile celor de la banca
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2016, 13:33)
Te inseli. Nu este vorba de demnitate. Fie cu legea, fie fara, cine are nevoie de ea este un nefericit (un falit). Ce demnitate este intr-un faliment? Sa iti pierzi casa si banii platiti deja.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2016, 13:48)
DA CEI CU CREDITE IN CHF 80 LA SUTA LE VOR LASA PTR CA APTOAPE SA TRIPLAT RATA E FOARTE GREU SA MAI PLATESTI 22 ANI RATA ASTA SI NU E NIMIC STABIL
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2016, 14:38)
asa e am inceput sa platesc 980 chf in 2008rata lunara care era 2000 ron si dupa 8ani am ajuns la 1170chf =4900ron daca intra darea in plata pai mai platesc eu 20 ani ce sunt nebun acum un apartament ca al meu e 65000 de euro in 5 ani strang bani si imi cumper altul fara sa mai iau un leu de la banca
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2016, 14:46)
Lasa-l in executare acum
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Marian în data de 12.02.2016, 16:47)
da, dar odata cu aceasta lege poti incepe sau spera la o noua viata... inca 19 ani de platit o rata triplata e cam mult...asa ca mai bine se trage linie si incepi sa repiri.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2016, 13:34)
asta cu marirea avansurilor la creditele ipotecare e vrajeala de adormit copii.Altele sunt problemele Bancpost.Face parte din grupul Eurobank,aia care au pierdut bani multi pe bursa.Aveau printre cele mai mari pierderi.Oricum la ce politica de crteditare au,oricum nu mai dadeau credite.Cea mai inflexibila banca din Romania!
3.1. Puneti avans 50% (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de O idee pt Bancpost în data de 12.02.2016, 13:43)
Este depozit finantati inca 50% tot din banii care i-a adus imprumutantul.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2016, 14:44)
Trebuie sa vina doi clienti cu avansul , unul primeste celalalt asteapta ii dau si un telefon la ureche sa asculte o melodie doar in banca ca la Orange.
Unul rade altul plange.
4. Ma bucur, dar sa renunte la Prima casa
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2016, 13:37)
Asta-i praf in ochi maresc dobanda dar VREAU PRIMA CASA.
Nu suntem chiar prosti.
Mai exista aceasta banca pana la Paste?
5. O sa fie mai putine NPL
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2016, 13:38)
Ura
6. Vrei credit la Bancpost
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2016, 13:47)
Suni cu 30 de zile inainte.
Bancpost da un telefon la BNR sau BCE si i se tiparesc banii ; ce moneda vrei la alegere.
Super promotie doar acum !
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de cristi 77 în data de 12.02.2016, 14:29)
O sa vada Bancpost ce tavaleala o sa-si ia cu aceasta ambitie.
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.02.2016, 19:57)
Eu stiu ca in privat cand cresti atat de mult pretul mai ai o vineri.