Majoritatea băncilor au început să-şi schimbe comportamentul, arătând o deschidere faţă de consumatori şi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a spus, ieri, Marius Dunca, preşedintele instituţiei, precizând: "Unde nu ne ajută băncile, ne ajută legea. Singura care încă nu a avut o reacţie este OTP Bank, de la care aşteptăm, de asemenea, o deschidere. Excluzând OTP Bank, toate celelalte bănci au început să fie receptive. Sesizări sunt şi pentru OTP, analizăm contracte de credit, dar nu am avut până acum nicio întâlnire cu preşedintele băncii".
În replică la afirmaţiile domnului Dunca, reprezentanţii OTP Bank ne-au spus că instituţia colaborează permanent cu autorităţile. Aceştia ne-au precizat: "Suntem deschişi să avem o colaborare deplină cu ANPC. Nu au existat ocazii în care să fi refuzat o întâlnire cu reprezentanţii ANPC. De asemenea, OTP Bank respectă toate deciziile definitive ale instanţei şi suntem întotdeauna angajaţi în identificarea celor mai bune soluţii la problemele clienţilor noştri".
ANPC a câştigat, recent, în primă instanţă, un proces colectiv împotriva OTP Bank, caz în care banca a făcut apel. Marius Dunca a precizat că ANPC va depune o cerere de lămuriri, în care va solicita ca instanţa să explice cum va calcula dobânda în contractele din care va fi eliminată clauza privitoare la aceasta, fiind declarată abuzivă, de către justiţie.
ANPC derulează un control tematic în sistemul bancar. Preşedintele instituţiei a anunţat, ieri, câteva dintre măsurile luate în cazul a două dintre bănci.
Bancpost şi Credit Agricole Bank au fost obligate de Autoritatea Pentru Protecţia Consumatorilor să restituie unele sume de bani clienţilor, care au fost încasate în mod abuziv, potrivit lui Marius Dunca.
Domnia sa a menţionat că măsurile sunt luate în baza legii 363, care permite, de câteva săptămâni, de când a fost completată de Guvern, ca ANPC să aplice sancţiuni şi băncilor.
• Dunca: "Bancpost a majorat dobânda în mod incorect în cadrul a circa 400 de contracte"
Bancpost a returnat, unui număr de cinci clienţi, peste 4000 de franci elveţieni fiecăruia (în total - 22.669,74 CHF), bani achitaţi de consumatori în contul unei majorări a dobânzii cu 0,5 puncte procentuale, a anunţat, ieri, Marius Dunca.
O parte dintre debitori ne-au confirmat că au fost anunţaţi de către bancă de faptul că vor primi în jur de 4.000 de franci elveţieni şi că dobânda va fi redusă cu 0,5 pp.
Autoritatea a subliniat că, în portofoliul existent al băncii, au fost identificate un număr de 395 de contracte similare cu cele analizate de către echipa de control, pentru, care banca "va proceda la analizarea individuală şi va invita clienţii în vederea renegocierii condiţiilor contractuale cu aceştia".
"Bancpost şi-a dat seama de greşeală şi are termen şase luni să aducă la conformitate toate contractele care au această clauză".
Reprezentanţii ANPC au explicat, ieri, în amănunt, despre ce este vorba: "În cadrul a 5 (reclamaţii) contracte de credit cu garanţie imobiliară supuse analizării a fost inserată următoarea clauză cu privire la dobândă: Rata dobânzii - pentru perioada cuprinsă între data primei trageri şi data împlinirii a 6 luni sau 12 luni de la data primei trageri (termen care variază de la contract la contract), rata dobânzii este fixă de 3,9% pe an. După împlinirea termenului de 6 luni sau 12 luni, rata dobânzii este variabilă, în funcţie de EURIBOR/LIBOR la şase luni, la care se adaugă marja fixă în valoare de 3,9%. Rata dobânzii se majorează cu 0,5 pp sau 0,25 pp (în funcţie de contract) după împlinirea termenului de 6 luni sau 12 luni.
Deşi contractele supuse analizării au fost încheiate la nivelul anului 2008, acestea au avut prevăzut încă de la momentul semnării faptul ca dobânda să se calculeze în funcţie de un indice de referinţă verificabil şi o marjă fixă. Dar, cu toate acestea, operatorul financiar bancar a ales să precizeze în cadrul contractului că întreaga rată a valorii dobânzii se majorează cu 0,5 puncte procentuale sau 0,25 puncte procentuale, în funcţie de tipul contractului.
Pentru această faptă, operatorul financiar bancar a fost sancţionat contravenţional în conformitate cu prevederile Legii 363/2007 privind practicile incorecte şi s-a emis Decizia Comisarului Şef nr. 74 din 25.09.2015, prin care s-a dispus instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor".
Marius Dunca a precizat că majorarea dobânzii s-a făcut în cazul în care valoarea creditului depăşeşte 75% din valoarea garanţiei, menţionând că este o practică incorecată ca dobânda să fie influenţată de valoarea garanţiei.
O altă speţă în care Bancpost este obligată să-şi remedieze contractele este legată de un credit garantat cu ipotecă, ce prevedea o marjă fixă de 7,15%, rata dobânzii variabile la data semnării contractului fiind de 10,03% şi care a fost restructurat.
Reprezentanţii ANPC precizează: "Din cauza contextului macroeconomic internaţional dificil, caracterizat prin deprecierea monedei naţionale în raport cu moneda CHF, precum şi de situaţia dificilă a împrumutatului în vederea achitării ratelor de credit, acesta a solicitat băncii o perioadă de restructurare. Între consumator şi bancă a fost încheiat un act adiţional prin care, «timp de 365 de zile de la data reeşalonării, rata anuală a dobânzii este fixă, de 4,30% pe an. După expirarea celor 365 de zile (...), marja fixă este în valoare de 7,65%".
Prin contractul iniţial încheiat între părţi s-a stabilit ca dobânda aplicată creditului să fie variabilă în funcţie de indicele de referinţă CHF 6M şi o marjă fixă de 7,15%, iar prin actul adiţional de reeşalonare banca măreşte nejustificat marja la valoarea de 7,65%. Astfel, consumatorul, pentru a beneficia de o perioadă de dobândă redusă pe parcursul unui an de zile, este nevoit să semneze acest act adiţional prin care banca a procedat la mărirea marjei după expirarea perioadei de facilitate".
În acest caz, vorbim despre 168 de contracte, care trebuie trebuie remediate, banca fiind sancţionată contravenţional în conformitate cu prevederile Legii 363/2007 privind practicile incorecte şi obligată "să instituie procedurile legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor".
În cazul sesizat, Bancpost a diminuat marja din formula de calcul a dobânzii, conform contractului iniţial semnat de părţi, şi a restituit clientului 1.637,48 CHF.
Reprezentaţi Bancpost susţin că banca îşi desfaşoară activitatea în conformitate cu prevederile legislaţiei din România şi că respectă reglementarile legale valabile atât la momentul încheierii contractelor de credit, cât şi pe parcursul derulării acestora.
"Bancpost şi-a exprimat întotdeauna disponibilitatea pentru o colaborare constructivă cu ANPC în vederea soluţionarii în mod eficient a oricăror solicitări venite din partea clienţilor. Dorim să subliniem şi pe această cale că principala preocupare a Bancpost este de a-şi susţine clienţii şi de a le oferi soluţii individuale pentru nevoile lor specifice", ne-au mai spus reprezentanţii băncii.
• ANPC: "Comision neprevăzut de lege la Credit Agricole Bank"
În urma unei reclamaţii, ANPC a luat măsuri şi împotriva băncii Credit Agricole, care a perceput, într-un contract de credit încheiat în luna iulie 2010, un comision de gestionare a creditului de 0,2%.
"Acest comision de gestionare nu este definit în cadrul contractului şi, de asemenea, banca nu precizează motivul pentru care percepe acest comision, fiind prevăzut simplu «comision de gestionare a creditului» Deşi există un act normativ care prevede foarte clar tipul comisioanelor care pot fi percepute în cadrul unui contract de credit, în cazul de faţă, pentru aceste tipuri de contracte, Credit Agricole Bank SA alege să perceapă prin contracul de credit un comision care nu este prevăzut de prevederile OUG 50/2010, la art 36 alin 1", menţionează preşedintele ANPC, subliniind că banca a fost sancţionată contravenţional conform legii, fiind dispuse sancţiuni complementare pentru aducerea contractului la conformitate, în termen de 15 zile, precum şi restituirea sumelor încasate fără temei legal.
Potrivit domnului Dunca, ANPC încă nu ştie câte constracte de acest tip a încheiat operatorul financiar, dar a impus ca, începând de ieri, toate contractele similare să fie remediate.
În acelaşi caz, s-a constatat faptul că banca percepe un comision de analiză de 3,5%, reţinut automat din suma acordată ca împrumut.
"Deoarece valoarea comisionului de analiză dosar este calculată ca procent din suma creditată, consumatorul este obligat să achite dobânda pentru toată perioada de creditare, fără ca acesta, la momentul încheierii contractului de credit, să aibă posibilitatea să îşi poată exprima opţiunea de achitare a comisionului din surse proprii sau contravaloarea comisionului de analiză să fie creditată de către operatorul financiar bancar", atrage atenţia Marius Dunca.
În aceste condiţii, ANPC consideră această faptă drept practică comercială incorectă, consumatorul neavând la dispoziţie o altă variantă decât să accepte ceea ce banca i-a impus, chiar dacă acest lucru este dezavantajos financiar pentru el.
Şi în acest caz a fost dispusă instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor.
Preşedintele ANPC a precizat, ieri, că va continua acţiunile de acest gen în rândul băncilor, menţionând că nu va cere sistarea procesului de creditare.
1. OTP nu respecta hotararile judecatoresti
(mesaj trimis de Mihai în data de 02.10.2015, 10:08)
bancile deschise la colaborari ...MITURI ....
Eu am o decizie definitivă impotriva OTP ... decizie pe care OTP nu o respecta şi cand le-am cerut lamuriri au raspuns numai la ce au vrut, pur si simplu ocolind anumite aspecte ....
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vicenzo în data de 02.10.2015, 17:00)
dartu iti respectai parintii cand erai mic ?
1.2. Baietelul cuminte (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Jack Spintecatorul în data de 02.10.2015, 22:34)
Vicenzo, esti pe langa subiect baiete, de la limba italiana sau de la pizza ti se trage de nu stii sa scrii romanesti...
Pesemne ca nici tu nu ti-ai respectat profesorii....
Vafanculo capsunarule.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2015, 11:00)
suntem un popor de lasi vedem cate hotii fac alesi nostri ii vedem cum fura fara un pic de rusine si nu fac nimic pentru acesti oameni care ia nenorocit bancile si nici in al doisprezecelea ceas nu iesim in strada sa ii tragem la raspundere
3. peste ei
(mesaj trimis de nic în data de 02.10.2015, 11:12)
instantele si legea nu sunt de partea populatiei asta e vrajeala de la luna la luna se amageste poporul cu articole de genul asta dar nimic concret cautati in istoria romaniei si veti vedea ca dreptatea pana la urma au facuto cu topoarele asa e la noi nu merge cu vorba buna
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2015, 11:32)
nu o sa se intample nimic o sa fie tot cum vor bancile totul este o ameteala ne duc cu zaharelu toate institutiile statului sunt bara bara cu bancile
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2015, 14:22)
bancile care au facut inegalitati sa fie pedepsite, adica sa fie amendate asa cum vedem cum se intampla in alte state unde bancile primesc amenzi usturatoare!
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2015, 15:34)
care lege aia uitata de parlamentari nostri prin sertare vad ca dau legi pe ascuns care sa le faca lor viata mai frumoasa si vor si pentru banci legi bune ca sa ne ingroape de tot pe fraieri astia care am fost si am votat.nu au un pic de rusine fata de aceasta populatie care traieste in mizeria asta in care ne-au bagat de 25 ani .am pus lupi sa pazeasca stana
7. fără titlu
(mesaj trimis de Lucenzo în data de 02.10.2015, 16:58)
ce reaq va tot vaicariti atat babelor, smiorcaiala ca la balamuc, la munca cu voi
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de geberit în data de 02.10.2015, 18:36)
esti un bou. oamenii astia chiar muncesc
7.2. Harnicutul Lucenzo (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de Hiducul Piperea în data de 02.10.2015, 22:38)
Bai imbecilule, ori esti un amarat consilier client la WCR sau furi prin Italia si te vad adus cu primul avion la racoare....
Sictir zombilor.