BANI MAI PUŢINI DECÂT S-A PROGNOZAT Ponta: "Rectificarea bugetară va fi negativă"

Politică / 27 octombrie 2013

Ponta: "Rectificarea bugetară va fi negativă"

Deficit bugetar de 1,30% din PIB, la nouă luni

Premierul Victor Ponta a reamintit, sâmbătă, la Târgu-Jiu, că rectificarea bugetară va fi una negativă, pentru că sunt bani mai puţini decât s-a prognozat iniţial.

"Da, normal, pentru că sunt bani mai puţini decât s-a prognozat, în primul rând la impozitul pe profit", a arătat primul ministru, citat de Agerpres. Domnia sa a adăugat: "La accize şi la TVA lucrurile merg destul de bine, însă în special la impozitul pe profit aici partea cea mai mare a fost prognozat un impozit pe profit din partea sistemului bancar, care nu s-a mai realizat pentru că, ştiţi bine, s-au schimbat reglementările, dar şi din partea altor firme, foarte multe intrate în insolvenţă, unele pe bună dreptate intrate în insolvenţă, altele intrate în insolvenţă ca să nu plătească taxe, că aşa au văzut că se poate".

Totodată, Ponta a precizat, cu privire la protestele medicilor şi ale profesorilor, că soluţia de rezolvare a problemelor este combaterea evaziunii fiscale: "Toată lumea protestează. Soluţiile nu sunt decât să combatem evaziunea sub toate formele, şi a celor care sunt în insolvenţă şi fac evaziune fiscală, şi a celor care nu vor să plătească taxe, deşi au de unde, şi finalizarea procedurii de restructurare a ANAF-ului şi a Direcţiei Generale Antifraudă. În mod sigur vom avea de pus nişte bani în plus, nu de tăiat, la rectificarea bugetară, şi pentru salariile profesorilor, şi pentru sănătate, şi pentru însoţitorii persoanelor cu handicap. Miercuri este rectificarea bugetară".

El a mai punctat că va face o analiză la ANAF şi dacă lucrurile nu se rezolvă, vor fi luate măsurile corespunzătoare.

"Din păcate, ANAF-ul şi la Ministerul de Finanţe nu s-au strâns toţi banii prognozaţi, avem încasări suplimentare în special prin deblocarea tuturor fondurilor europene. Mergem înainte şi nu mergem chiar atât de rău, dar e evident că bani foarte mulţi nu sunt. O să facem o analiză la sfârşitul anului şi dacă ANAF-ul tot nu funcţionează, sigur că vom lua şi măsuri", a mai spus Victor Ponta.

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 1,30% din PIB, după primele nouă luni din acest an, de la 1,27% din PIB la finele lunii august, potrivit execuţiei bugetului general consolidat publicată de Ministerul Finanţelor Publice.

MFP precizează că acest nivel al deficitului (- 8,1 miliarde de lei) se menţine în limitele ţintelor politicii bugetare stabilite pentru acest an.

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 147,3 miliarde lei, reprezentând 23,5% din PIB, au fost cu 4,4% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 155,4 miliarde lei, reprezentând 24,8% din PIB, au crescut în termeni nominali cu 4,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, dar ca pondere în PIB au scăzut cu 0,4 puncte procentuale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. opinia mea e ca am ajuns din ce in ce mai rau Ce se intimpla in romania e foarte periculos si acesti zisi guvernanti trebue opriti sa mai faca rau poporului nu mai trebue proteste in strada falsificate cu ONGurileopinie libera

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb