Operaţiunea Bernhard a fost lansată de conducerea Germaniei naziste pentru destabilizarea economică a Marii Britanii. Planul prevedea inundarea pieţei cu bancnote falsificate şi este considerat cea mai mare operaţiune de acest gen din istorie, scopul său fiind subminarea încrederii în lira sterlină, inclusiv la nivelul puterilor neutre.
Nu este curios că "relaxarea cantitativă" pregătită de Reich zonei lirei sterline a fost echivalată cu subminarea încrederii în economie, iar acum, după decenii de pace europeană, lansarea "banilor din elicopter" a ajuns să fie considerată o opţiune legitimă de politică monetară?
Ultima şedinţă de politică monetară a BCE a adus, pe lângă noi scăderi ale dobânzilor şi extinderea programului de relaxare cantitativă, reactivarea operaţiunilor de refinanţare pe termen lung (TLTRO), al căror "cost" poate ajunge chiar negativ, adică BCE va plăti băncile comerciale să acorde credite.
După cum scrie Financial Times, reacţiile băncilor sunt deja negative, deoarece "climatul economic şi financiar actual nu va permite schimbarea jocului nici măcar prin subvenţionarea creditării".
"Pentru majoritatea băncilor, nu există o problemă a lichidităţii, ci o problemă a capitalului şi una a calităţii creditului", a declarat Waleed El-Amir, vicepreşedinte executiv la UniCredit, pentru Financial Times.
Christoph Rieger, şeful departamentului de analiză a creditelor de la Commerzbank, a subliniat aceeaşi problemă: "nu există nicio problemă de lichiditate la nivelul băncilor mari, iar principala restricţie o reprezintă, în primul rând, deficitul de capital".
Capitalizarea deficitară a băncilor din zona euro este doar o parte a problemei, în condiţiile în care perspectivele economice sunt îngrijorătoare, iar "oamenii nu mai doresc noi credite, indiferent cât de ieftin este acesta", după cum mai scrie FT.
Într-un editorial recent din Wall Street Journal, Michael Heise, economist-şef al grupului Allianz SE, arată că "strategiile de politică monetară trebuie regândite", în condiţiile în care "incertitudinea economică poate conduce la o capcană a investiţiilor, unde investitorii adoptă o atitudine de aşteptare".
"Crăpăturile din mecanismele de transmitere ale politicii monetare sunt foarte evidente şi explică de ce programele băncilor centrale nu şi-au atins obiectivele", iar "simpla creştere a dozei unui medicament ineficient riscă amplificarea efectelor secundare nedorite", mai scrie Heise.
Situaţia reală din teren nu pare să preocupe, însă, oficialii Băncii Centrale Europene. După ce Vítor Constâncio, vicepreşedintele BCE, a apărat politica monetară într-un articol publicat pe site-ul instituţiei, a venit rândul lui Peter Praet, economistul-şef al BCE, să susţină că există "muniţie" din belşug, de data aceasta într-un interviu acordat cotidianului italian La Repubblica.
Praet a subliniat că reducerea dobânzilor va continua dacă va fi necesar, în condiţiile în care pieţele au reacţionat violent după şedinţa de politică monetară, pe fondul declaraţiilor lui Mario Draghi referitoare la atingerea limitei inferioare a costurilor de finanţare.
La întrebarea jurnaliştilor italieni cu privire la factorii care ar putea "descătuşa creşterea economică" în Italia, Praet a amintit că "prosperitatea este legată de educaţie, productivitate, domnia legii sau respectarea drepturilor de proprietate", dar "în mod cert nu de politica monetară".
Oare nu este o abordare cam simplistă? Nu distorsionează politicile monetare ultrarelaxate, ca să nu mai vorbim despre relaxarea cantitativă, alocarea resurselor şi creează privilegii pentru cei legaţi direct la "robinetul monetar", fiind afectate astfel domnia legii şi respectarea drepturilor de proprietate?
În ceea ce priveşte productivitatea, un studiu recent de la BIS (Bank for International Settlements) arată că "un boom al creditării are tendinţa să submineze creşterea productivităţii, prin stimularea realocării forţei de muncă spre sectoarele unde creşterea productivităţii este redusă".
După cum se observă, oficialul de la BCE nu face decât să susţină "inocenţa" şi "neutralitatea" politicii monetare, şi implicit lipsa de responsabilitate a băncii pentru orice efect negativ, chiar dacă politica monetară a fost dusă pe cele mai înalte culmi ale absurdului.
Întrebat despre perspectiva "banilor din elicopter", Praet a declarat că "nu este potrivit să discutăm despre următorul set de măsuri", dar, la insistenţa jurnaliştilor, a recunoscut că "toate băncile centrale o pot face", însă "acesta este un instrument extrem".
Christine Lagarde, directorul executiv al FMI, a declarat recent că dobânzile negative din Europa şi Japonia au susţinut creşterea globală şi creşterea preţurilor, după cum scrie Bloomberg. "Dacă nu am fi avut acele rate negative, astăzi am fi fost într-o situaţie mult mai gravă", a precizat Lagarde, iar "dobânzile negative sunt un instrument economic destul de nou şi avem nevoie de mai mult timp pentru evaluarea efectelor". Dar până când poate dura acest experiment la scară globală şi cine va fi responsabil în cazul unui eşec?
Nimeni, bineînţeles, deoarece structurii instituţionale a "democraţiilor" actuale îi lipseşte ceea ce Nassim Nicholas Taleb numeşte, în contextul deciziilor riscante, "a avea pielea în joc". Tot profesorul Taleb scrie că, în condiţiile în care "analiza macroeconomică funcţionează mai rău decât astrologia", "asistăm la o rebeliune globală împotriva cercului restrâns al "funcţionarilor' care nu îşi pun pielea în joc, dar ne spun tuturor ce să facem, ce să mâncăm, cum să vorbim, cum să gândim şi pentru cine să votăm".
Din păcate pentru "cobaii" supuşi experimentelor monetare, doamna Lagarde nu şi-a justificat afirmaţiile, care au fost "demontate" fără greutate de investitorul elveţian Marc Faber, într-un interviu acordat televiziunii Bloomberg.
"Totdeauna vor spune că dacă nu am fi făcut asta, situaţia ar fi fost mult mai rea, dar nu vin cu dovezi care să le susţină afirmaţiile", a declarat Faber, care a amintit că "dobânzile negative nu au existat niciodată în istoria documentată a omenirii, de la Babilon până în prezent".
Explicaţia este simplă. Dobânzile nu reprezintă doar un simplu cost al banilor, ci se formează pe baza preferinţelor în timp ale agenţilor economici. Pentru a renunţa la folosirea unui bun sau a unei sume de bani în prezent este nevoie de o compensare, adică de returnarea unei sume mai mari de bani sau a unei cantităţi mai mari din bunul respectiv la scadenţă.
Încă nu am văzut o explicaţie a dobânzilor negative pornind de la elementele fundamentale ale fenomenului, ci doar justificări ale băncilor centrale privind necesitatea relansării creditării. Să fie de vină absurdul noţiunii de "dobândă negativă"?
În opinia lui Faber, băncile centrale mai au destulă muniţie pentru a parcurge până la capăt acest drum greşit, inclusiv aruncarea efectivă a banilor din elicoptere, dar "nu poţi să creşti o economie doar aruncând cu bani în oameni", a mai precizat investitorul elveţian.
Soluţia propusă de acesta este limitarea politicilor economice, deoarece "toţi am învăţat la şcoală că piaţa liberă şi sistemul capitalist conduc la cea mai bună alocare a resurselor".
Tot în favoarea soluţiilor de piaţă se pronunţă şi analistul american Martin Armstrong, care urmăreşte cu detaşare încercările disperate ale autorităţile europene. Verdictul său, alături de câteva prognoze, a fost dat cu mai mulţi ani în urmă, iar Armstrong a scris recent pe blogul său că "pieţele libere se manifestă în fiecare strat al naturii, inclusiv societatea noastră, şi vor determina creşterea şi decăderea naţiunilor pe căi pe care nu le putem imagina".
În ciuda numeroaselor avertismente istorice, adepţii planificării economice continuă să lupte împotriva acestor forţe, sperând, probabil, că acum va fi altfel.
Economistul Alasdair Macleod a făcut recent o paralelă între situaţia actuală din zona euro şi situaţia din Franţa în prima parte a secolului al XVIII-lea, când John Law conducea Banque Royale şi tipărea însemne monetare pentru a susţine creşterea acţiunilor Companiei Mississippi.
"Nu creşterea economică este principalul motiv al susţinerii bulei creditării de către BCE, ci teama că dezumflarea bulei va determina colapsul băncii şi al eurosistemului", scrie Macleod, la fel cum "nu pierderea încrederii în Banque Royale a determinat colapsul bulei Mississippi, ci dificultatea tot mai mare de a susţine preţurile speculative".
Poate că aruncarea banilor din elicopter de către BCE va mai împiedica, pentru o perioadă, corectarea exceselor din cadrul structurilor care nu se mai pot numi "pieţe financiare" decât eufemistic, dar oare va reuşi Mario Draghi să invalideze şi tendinţele istorice ale "legii gravitaţiei financiare", astfel încât să readucă fericirea în Europa?
1. M. Faber vorbeste de ceva nemaivazut
(mesaj trimis de anonim în data de 22.03.2016, 06:25)
Bula Mississippi.
Toate astea sunt posibile daca "nu ai pe a in joc".