CEE Bankwatch Network, o organizaţie internaţională non-profit având membri în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, îşi exprimă solidaritatea cu Campania Salvaţi Roşia Montană şi organizaţia Alburnus Maior şi îngrijorarea faţă de declaraţiile recente ale Preşedintelui Traian Băsescu, făcute cu ocazia învestirii în funcţie a noului Ministru al Mediului şi Pădurilor, Attila Korodi, declaraţii conform cărora proiectul Roşia Montană trebuie avizat rapid, cu prioritate, arată o scrisoare deschisă a organizaţiei.
Bankwatch Network consideră că această declaraţie reprezintă o formă de presiune inacceptabilă venită într-un moment critic în evaluarea proiectului Roşia Montană de către autorităţile şi instanţele române.
Astfel, organizaţia solicită Guvernului României să nu cedeze în faţa presiunii exercitate de Preşedintele ţării şi de compania Gold Corporation şi să permită autorităţilor competente să evalueze acest proces cu răbdare şi corectitudine.
1. deconectati de realitate
(mesaj trimis de Calin în data de 26.04.2012, 14:02)
se amana de 10 ani de zile un raspuns legat de proiectul asta, e absurda cererea asta. Poate ei nu stiu ca intre timp rosienii asteapta in saracie si in somaj de 80% sa se dea drumul la acest proiect, sau macar sa se dea un raspuns
2. rabdare ??
(mesaj trimis de Dan în data de 26.04.2012, 21:45)
Rabdare? Pai cata rabdare sa aibe omul , nu este sufiecient 15 ani de cand se rabda intruna pentru ca nimeni nu isi face treaba? Cu somajul cum sta cand el creste pe zi ce trece , este bine asa?
3. daca sunt ong-uri...
(mesaj trimis de Radu în data de 26.04.2012, 23:01)
Cat timp sunt alte ong-uri si daca au acelasi stil de lucru cum au cei din romanai , mai bine nu ii bagam in seama, daca sunt ong-uri adevarate o sa devina sustinatori ai proiectului cand vor cerceta acest lucru mai bine
4. normal
(mesaj trimis de gabi în data de 27.04.2012, 07:49)
pai atata timp cat sutn ecologisti paote sunt is ei finantati de aceeasi persoana sau apropriati ai celor care finanteaza ong-urile si in Romania, ong-uri care nu pot sa vada pana la Baia mare, vad doar rosia montana ca pentru asta sunt platiti
5. inca 15
(mesaj trimis de Maria în data de 27.04.2012, 11:27)
Nici o problema , mai stam inca 15 ani , Romania stie sa rabde ca normal , este totul luat cat se poate de incet , lucram cand avem timp, si tot asa.Vai de tara asta si de cei care locuiesc in ea
6. Demnitate si pretul aurului
(mesaj trimis de pentrucaimipasa în data de 22.05.2012, 00:37)
Se amana aprobarea proiectului si sunt retineri pentru ca acest proiect este extrem de serios. Aceste corporatii straine care vin sa polueze tari precum Romania, dupa accidente (care se intampla peste tot), dau bir cu fugitii si statul ramane sa plateasca. Ce se intampla la Rosia Montana ne intereseaza pe toti! Distrugerea ce ar fi produsa de acest proiect ar fi uriasa - munti decapitati, un lac cu cianuri avand suprafata a 6 terenuri de fotbal sub care sunt ingropate case, cimitire, biserici, istorie si cultura. Va plangeti de lipsa locurilor de munca, dar nu va puneti problema cum s-ar putea trai acolo, in Rosia Montana dupa cei 10 ani de exploatare intensa.... cei care nu au ce muncii acum, nu vor avea nici dupa plecarea RMGC... Cand apele va vor fi otravite si copiii vi se vor imbolnavii de cancere si alte boli grave de la excesul de arsenic asa cum se intampla deja in zone cu exploatari similare in Guatemala sau Honduras... la ce va vor mai folosi banii de la RMGC? Organizatiile non-profit nu au interesele materiale ale RMGC si nici ale unei majoritati a presei platita sa minta si manipuleze. Ei reprezinta societatea civila... se preocupa de interesele oamenilor si de protectia mediului in care tot noi, oamenii, trebuie sa traim. Opiniile de aici nu reprezinta oamenii din Rosia Montana. Exista in Rosia oameni care au coloana vertebrala si demnitate si care nu isi vad sufletul, sanatatea si libertatea pentru aur....