Jose Manuel Barroso, preşedintele Comsiei Europene, s-a întâlnit astăzi cu Traian Băsescu, cei doi discutând despre problemele politice şi instituţionale din ţara noastră, dar şi problemele curente de pe agenda europeană, transmite centrul de presă al Comisiei Europene.
Potrivit comunicatului CE, Barroso şi-a exprimat îngrijorarea privind evenimentele politice din România. Barroso a fost foarte ferm în ceea ce priveşte faptul că instituţia pe care o conduce nu va face niciun fel de compromis atunci când statele membre nu respectă prevederile constituţionale şi pun în pericol independenţa justiţiei.
În discuţia pe care a avut-o cu Traian Băsescu, Barroso a subliniat faptul că stabilitatea politică este foarte importantă pentru restabilirea credibilităţii economice şi financiare a ţării noastre. Conform acestuia, toate forţele politice din România, indiferent că sunt în opoziţie sau la putere, trebuie să acţioneze responsabil şi să se concentreze pentru a restaura stabilitatea politică şi instituţională.
La sfârşitul discuţiilor, Barroso l-a reasigurat pe şeful statului că este un susţinător al intrării României în Schengen şi i-a atras atenţia că autorităţile noastre trebuie să fie mai atente la gestionarea fondurilor UE.