Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că a semnat astăzi un decret de graţiere pentru Jana Tiron (72 de ani), condamnată pentru corupţie în 1992 şi 1997.
Presa scrie că bătrâna este dependentă de morfină şi suferă de 15 afecţiuni.
Şeful statului a afirmat: "Azi, am semnat un decret de graţiere pentru doamna Tiron Jana, născută în 1942. Vorbesc despre acest decret, pentru că am graţiat o femeie care a săvârşit acte de corupţie, cu două condamnări: una în 1992 şi alta în 1997. Lucra ca asistentă medicală şi a promis unei alte persoane că o va ajuta să fie angajată ca secretar dactilograf în spitalul din Vidra, unde lucra. Fapta este legată de primirea a 35.000 ROL (lei vechi - n.r.), în care intră şi bani, şi bunuri. Nu a putut fi încarcerată din 1997 şi până acum. Certificatele de la dosar arată că a fost operată de neoplasm mamar, are ciroză hepatică, abdomen operat, insuficienţă cardiacă, diabet zaharat... Lista e mult mai lungă - are, dacă socotesc bine, 72 de ani. La 17 ani de la condamnare, ar trebui să intre în închisoare. Mi s-a părut un caz care, deşi se referă la corupţie, poate face obiectul unei graţieri. Am graţiat un om extrem de bolnav, care nu mai e capabil să facă închisoare".