Preşedintele Traian Băsescu a primit, astăzi, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale (BM), pentru a iniţia discuţiile privind un nou acord preventiv de asistenţă financiară, se arată într-un comunicat publicat de Administraţia Prezidenţială.
În cadrul întâlnirii, şeful statului a mulţumit reprezentanţilor celor trei organisme internaţionale pentru acceptarea iniţierii discuţiilor pentru un nou acord de asistenţă financiară cu caracter preventiv.
Şeful statului a spus că măsurile pe care le vede ca fiind prioritare pentru noul acord sunt: consolidarea stabilităţii macroeconomice şi reformele structurale - în sănătate, Legea salarizării şi restructurarea companiilor de stat. Preşedintele a menţionat ca fiind esenţială creşterea competitivităţii economice în vederea adoptării monedei euro într-un orizont mediu de timp.
Reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale au precizat că datorită precedentului Acord preventiv încheiat cu FMI, CE şi BM, ţara noastră şi-a redus dezechilibrele macroeconomice.