UPDATE Băsescu: "Am promulgat bugetul de stat pentru anul viitor"

F.A.
Politică / 18 decembrie 2013

Update 17:33 Băsescu: "Nu se rupe USL-ul. Puteţi să vă faceţi Crăciunul şi Anul Nou liniştiţi"

Preşdintele Traian Băsescu a declarat, în această seară, că Uniunea Social-Liberală nu se va destrăma, precizând că PSD şi PNL "doar se şicanează".

Întrebat dacă, în cazul destrămării USL, îl va desemna premier tot pe Victor Ponta, Băsescu a răspuns: "Hai să vedem ce este în alianţă. Eu nu cred în ruperea USL. Ce cred este că pot fi nişte jocuri de forţă. M-am bucurat că am ajuns la o înţelegere astăzi cu premierul privind accizele. Altminteri, riscam, ca pentru Televiziune, să ne trezim că liberalii pleacă de data asta şi rămânem fără buget de tot. Deci nu se rup, dar deocamdată se şicanează, aşa că asta e. Nu se rupe USL-ul. Puteţi să vă faceţi Crăciunul şi Anul Nou liniştiţi".

Şeful statului a adăugat că prim-ministrul i-a dat "cuvântul de onoare", singura garanţie că nu va majora acciza la combustibili, adăugând că este nevoit să îl creadă.

"Să sperăm că, de data aceasta, se va ţine de cuvânt. Introducerea acestei accize trebuie făcută în acord cu FMI şi Uniunea Europeană. Deşi se ştia despre disputele interne pe această temă, cele două instituţii şi-au menţinut neutralitatea", a spus Băsescu.

Preşedintele a adăugat că niciodată nu ar fi promulgat forma Bugetului ce prevede creşterea taxelor pe combustibili.

"Nu pentru că nu vreau, ci pentru că văd bugetul, văd resursele şi-mi dau seama că nu este necesară introducerea acestei taxe suplimentare".

La întrebarea dacă le mai cere demisia premierului şi şefilor camerelor din Parlament, Traian Băsescu a răspuns că "cei care ascund infractori nu au ce căuta în fruntea ţării".

"Orice acţiune în folosul României, inclusiv aplicarea de pedepse infractorilor, este necesară. Deci îmi menţin punctul de vedere că cei care ascund infractori nu au ce căuta în fruntea ţării", a încheiat preşedintele.

---

Update 17:34 Băsescu: "Relansarea economică trebuie să aibă efecte pozitive pentru populaţie"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că relansarea economică trebuie să aibă efecte pozitive inclusiv pentru populaţie, nu doar pentru economie, şi că politicienii trebuie să se dezobişnuiască de la a privi bugetul de stat ca pe "un instrument de a mulţumi baronii locali".

Domnia sa a adăugat: "Toate partidele aflate la guvernare, ca o tradiţie, îşi construiau bugetul şi cu gândul la susţinerea electorală. Cam toate. Doar guvernele care n-au putut, pe timp de criză, n-au făcut acest lucru. Bugetul trebuie să vizeze interesul naţional, nu doar interese de partid. Baronii locali să privească cu multă atenţie şi cu îndrăzneală la fondurile europene, cu prioritate".

---

Şeful statului Traian Băsescu a anunţat, în această seară, la Palatul Cotroceni, că a promulgat bugetul de stat pentru 2014, deoarece Guvernul a fost de acord să amâne acciza pe benzină şi motorină.

Domnia sa a explicat: "Am promulgat bugetul de stat, pentru că Guvernul a fost de acord să amâne cu trei luni acciza pe benzină şi motorină. Suspendarea aplicării pe termen de trei luni înseamnă 600 milioane lei mai puţin în bugetul de stat. E o sumă foarte mică în raport cu excesele care sunt în buget, care pot fi ajustate în foarte multe zone ale bugetului, unde sunt bani în exces, fie că vorbim de banii de la ministerul domnului Dragnea, fie la serviciul datorii externe. Sunt resurse foarte mari pentru ca această taxă barbară să nu fie introdusă".

Totodată, preşedintele ţării a reiterat faptul că această taxă ar putea fi evitată complet. Băsescu a menţionat: "Obiectivul meu nu a fost legat de o confruntare, ci de a corecta o greşeală. Atât FMI, cât şi Comisia Europeană au greşit, încărcând excesiv cu o taxă suplimentară consumul de motorină şi benzină. Când va veni misiunea FMI şi CE voi fi cel care îşi asumă amânarea acestei taxe. Impactul ar fi fost pe cei mai săraci dintre români. Sunt convins că taxa poate fi evitată complet. Acesta va fi obiectivul meu în discuţiile cu FMI şi CE".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb