Băsescu: "Ar fi cel mai umilitor lucru să chemăm vameşi străini"

C.D.
Ziarul BURSA #Politică #Contrabanda / 11 februarie 2011

Traian Băsescu: "În general, am puţină încredere în partidele politice, ca tot românul"

Traian Băsescu: "În general, am puţină încredere în partidele politice, ca tot românul"

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, ieri, la postul public de radio, că pentru ţara noastră "ar fi cel mai umilitor lucru" să-şi protejeze frontierele cu vameşi străini.

Şeful statului a declarat, citat de Agerpres: "Ar fi cel mai umilitor lucru să chemăm vameşi din altă parte. Noi ne vom proteja frontiera cu români".

Preşedintele a subliniat că ţara noas-tră nu va accepta să cheme vameşi din alte ţări, în procesul de aderare la Schengen, mai ales în contextul în care unele state s-au arătat reticente faţă de integrarea ţării noastre.

De asemenea, şeful statului a mai spus că ţării noastre nu trebuie să i se aplice alte standarde decât cele prevăzute de Tratatul de aderare la Schengen şi că autorităţile noastre se vor "bate" pentru integrare până la capăt, "indiferent cât s-ar strâmba un jurnalist sau altul pe la televiziunile mogulilor".

Traian Băsescu a afirmat: "Româ-nia nu va accepta niciun alt standard decât cel aplicabil tuturor statelor UE. Aici trebuie ieşit şi dintr-o oarecare demagogie. Şi, probabil, va trebui să ieşim dintr-o oarecare politeţe. Ne-am obişnuit să se găsească câte un demnitar al oricărui stat european să tot dea lecţii. UE are câteva milioane de imigranţi ilegali, aceia nu au trecut prin frontierele României".

"Cangrena din vămi, tolerată de toate partidele"

Preşedintele Traian Băsescu a mai afirmat că "cangrena de la frontierele româneşti" a fost cunoscută şi tolerată de toate partidele care s-au succedat la guvernare din 1990 şi până în prezent.

Şeful statului a declarat: "Dacă dis-cutăm despre cangrena din frontierele româneşti, este evident că şi încercarea aceasta de a o lăsa la 2009, 2010 este o mare minciună. Cangrena e veche, este arhicunoscută şi tolerată de toate partidele care s-au succedat la guvernare din "90 şi până acum. V-aş aduce aminte numai lucruri sau nume cu rezonanţă din acest punct de vedere. Vă aduceţi aminte, în timpul războiului iugos-lav, România era acuzată de trafic de combustibil, se făcea prin frontiere, nu porumbelul ducea combustibil din România în fosta Iugoslavie. Sau nume celebre, ca Dan Radu Ruşanu, vă mai spun ceva legat de vămi? Sau Nini Săpunaru, sau Dinu Vamă, sau Diaconu?".

Conform preşedintelui, toate partidele politice au fost lipsite de voinţa de a interveni în zona vămilor: "Toate guvernele până acum au fost lipsite de voinţa de a interveni în această zonă. Iată, s-a găsit un Guvern, s-au găsit nişte instituţii care au intervenit. Deci, aici suntem. Că se încearcă deturnarea sensului acestei operaţiuni: < că-i politic >, < că-i bătălie în interiorul PDL >. Nişte minciuni fără limită".

Cu toate acestea, preşedintele a mai spus că, în general, are puţină încredere în partidele politice, "ca tot românul".

"Legăturile partidelor cu vameşii, dintotdeauna"

Şeful statului a comentat şi informaţiile potrivit cărora ar exista politicieni care ar fi implicaţi în ilegalităţi produse la vămi: "Dacă vorbim de legături ale partidelor cu vameşi, cu şefi de vamă, sunt dintotdeauna. Eu sunt deschis şi cer oricui are informaţii despre bani, despre resurse materiale, financiare puse la dispoziţia unui om politic. Este lucru esenţial, mai ales că toate afirmaţiile sunt: < S-au dat bani la partid! >. Partidul ăsta este ceva abstract, are zeci de mii de oameni. Nu vreţi voi, dragi justiţiari, să spuneţi cărui om de la partid i s-au dat bani?! Cred că asta-i abordarea corectă. Altfel, este o laşitate ordinară, care duce în atac politic şi nu rezolvă nimic!".

Preşedintele a mai apreciat că şi acuzaţiile care fac trimitere la PDL, ca la un partid implicat în acţiuni ilegale la vămi, reprezintă de fapt un joc politic.

Traian Băsescu a declarat: "Este în mod categoric un joc politic, din mai multe motive. În primul rând nu este vorba de afirmaţia procurorului sau a judecătorului, ci a celui care a fost inculpat, că a cerut bani. Ăsta a cerut 130.000 de euro, un om de afaceri, ca să îi ducă nu ştiu unde, nu spune, aflăm că la un partid, pentru ca doamna respectivă să fie numită şefă de vamă la Halmeu. Pai asta nu e afirmaţia procurorului, nu e a judecătorului. Este afirmaţia omului de afaceri, care este reprodusă acolo. Ori acest om de afaceri trebuie să spună cărui om trebuia să-i ducă banii. Altfel, este un joc politic de cea mai proasta calitate".

În context, şeful statului a mai afirmat că nu s-a pus problema de o răfuială în interiorul PDL în acest caz şi că toate aceste acţiuni au ca scop apărarea intereselor ţării. Băses-cu a mai apreciat că Parlamentul amâ-nă adoptarea Strategiei Naţionale de Apărare tocmai pentru că unele dintre vulnerabilităţile menţionate în document se referă la evaziunea fis-cală şi la contrabandă.

ANAF: 4,1 milioane ţigarete, confiscate într-o noapte dintr-un depozit din Ilfov

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat că în noaptea de miercuri, 9 februarie, în comuna Ştefăneştii de Jos (judeţul Ilfov), o echipă comună formată din inspectori din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, în colaborare cu organele de poliţie judiciară, a realizat o acţiune de control a unui depozit clandestin, care a avut ca rezultat depistarea şi confiscarea a 207.500 de pachete de ţigarete (4.150.000 ţigarete), nemarcate, fără documente de provenienţă, relatează Agerpres.

În acelaşi depozit a fost descoperită o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, autovehicul susceptibil a fi fost folosit la transportul ilegal al ţigaretelor.

De asemenea, au mai fost descoperite şi 1.900 de cutii cu sare pentru baie (a 500 grame cutia), marfă pentru care nu existau documente de provenienţă.

Întreaga cantitate de ţigarete cu o valoare estimată de piaţă de circa 2.282.500 lei, autoutilitara şi cele 800 kg de sare pentru baie au fost reţinute de inspectorii vamali în vederea confiscării. (A.G.)

Băsescu: "De la Hayssam până la Vîntu toţi sunt bolnavi, nu şi când pun mâna pe banul public"

Preşedintele Traian Băsescu a mai afirmat, ieri, în cadrul intervenţiei de la postul public de radio, că nu poate să nu îşi spună părerea despre implicarea actului medical în Justiţie, atunci când unii oameni de afaceri îşi procură certificate medicale pentru a nu fi aduşi în faţa instanţelor.

Traian Băsescu a declarat: "De la Omar Hayssam până la Vîntu, până la toţi, sunt foarte bolnavi. Când pun mâna pe banul public nu-s bolnavi. Altfel dă boala în ei repede şi sar < tonomatele > să-i apere cât sunt de bolnavi sau cum îşi permite preşedintele să pună sub semnul întrebării că ginecologul îi dă certificat medical că-i bolnav de inimă stăpânului postului de televiziune. Deci, nu sunt dispus să le las fără replică slugărnicia asta faţă de unul care-ţi dă un ban din când în când".

Băsescu: "Nu sunt un partizan al privatizării Romgaz"

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, ieri, la postul public de radio, că nu este adeptul privatizării segmentelor vitale ale economiei. Traian Băsescu a afirmat: "Eu nu sunt un partizan al privatizării Romgazului, a companiei de gaze. Nici a Romgazului, nici a Transgazului. Sunt de acord că putem discuta despre privatizare la producătorii de energie, la termocentrale, pentru că preţul depinde de un regulator naţional, care poate gestiona lucrurile şi nu se pot face exagerări. Sunt de acord să privatizăm acţiuni, să vindem acţiuni la Poşta Română, fără să fiu un susţinător al pierderii pachetului majoritar la Poştă". De asemenea, preşedintele a mai spus că este de acord cu vânzarea unor termocentrale, nu însă a companiei Transelectrica.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. NU d-le prezident ! cel mai umilitor lucru pentru noi ar fi sa chemam UN PRESEDINTE STRAIN PENTRU TARA ROMANEASCA !! asa...ca sa ne scoata din mizeria in care ne-au adus toti presedintii de dupa "89.

    Si cum viitorul presedinte va fi emanat de actuala patura politicianista binele de la altii pentru noi STRAIN va ramanea

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb