Băsescu: "Defrişarea atribuţiunilor preşedintelui din noua Constitutie, o înţelegere murdară"

F. A.
Politică / 12 iunie 2013

Preşedintele ţării noastre este de părere că se ascunde o înţelegere murdară în spatele revizuirii constituţiei, potrivit declaraţiilor de ieri ale domniei sale, în cadrul unei emisiuni televizate.

"Se defrişează atât de tare atribuţiunile preşedintelui încât cred că undeva pe dedesubt este o înţelegere din asta murdară, care se reflectă în Constituţie. «Omule, rămâi candidatul nostru şi te facem preşedinte, dar chiar te alegem degeaba. Dacă toată puterea este la primul-ministru şi la majoritatea parlamentară, te facem preşedinte, domnule Crin Antonescu»"

El a spus că observă la ce atribuţiuni renunţă Comisia în defavoarea autorităţii preşedintelui.

"Deci acesta mi se pare a fi, pentru că observ şi eu, ca un politician experimentat, la ce atribuţiuni renunţă Comisia în defavoarea autorităţii preşedintelui. Nu poţi să faci un preşedinte ales, să îl pui pe post de paiaţă la Cotroceni, să nu mai aibă niciun fel de atribuţiuni decât să propună Parlamentului şefii serviciilor secrete şi ceva să mai propună. Dar Parlamentul i le poate da înapoi, când unui preşedinte slab îi spune «Dacă vrei să îţi treacă, domnul preşedinte, mi-l trimiţi pe X»", a spus Băsescu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb