Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi în Parlament că, în 2012, la suspendarea sa din funcţie, a fost susţinut şi de oportunişti, care au profitat de evenimente, iar astăzi se află "în banca compromisului murdar", împreună cu cei care "au dat lovitura de stat".
"Îmi pare rău, asta e realitatea şi poate dăm filmul înapoi şi intelegeţi de ce România are nevoie de un partid nou", a spus Băsescu la o dezbatere a Fundaţiei Mişcarea Populară (FMP) organizată în Parlamentul României, să marcheze 2 ani de la referendumul din 2012.
Traian Băsescu a spus că atunci a fost susţinut de PDL, dar au existat şi "oportunişti", precizând că se referă la oameni care au profitat de evenimente să se afirme ca apărători ai statului de drept, dar care astăzi "sunt în banca compromisului murdar".
"Sunt aceiaşi care acum sunt în mizeria compromisului exact cu cei care au dat lovitura de stat", a spus Băsescu, adăugând că a fost unul dintre politicienii care au făcut compromisuri, dar "nu atât de mizerabile şi necondiţionate".
În anul 2012, din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot (18.292.464, în acel moment), s-au prezentat la votul pentru referendum 46,24%. Dintre cei prezenţi, 7.403.836 persoane (87,52%) au votat DA, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, iar 943.375 persoane (11,15%) au votat NU, contra demiterii preşedintelui. În 2009, Băsescu fusese reales preşedinte cu 5.277.068 voturi.