BĂSESCU:  "Guralivii susţin că au fost condamnaţi în biroul meu; i-a condamnat justiţia, pe drept sau pe nedrept"

Mina Irina
Politică / 13 ianuarie 2017

"Guralivii susţin că au fost condamnaţi în biroul meu; i-a condamnat justiţia, pe drept sau pe nedrept"

Traian Băsescu, a negat, ieri, pe pagina sa de Facebook, că ar avea vreo implicare în condamnările penale ale lui Nicolae Popa, Liviu Dragnea, Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Gigi Becali şi Decebal Traian Remeş, pe care i-a caracterizat drept "guralivi" care susţin că au fost condamnaţi în biroul fostului preşedinte, susţinut de "relicve ale dezinformării" din presă.

Preşedintele PMP a scris: "Nicolae Popa (fost director FNI), Liviu Dragnea (preşedinte Camera Deputaţilor), Adrian Năstase (fost prim-ministru), Dan Voiculescu (patronul Antenelor), Gigi Becali (patron Steaua), Traian Remeş (fost ministru al Agriculturii) . Toţi aceşti guralivi, susţin public că au fost condamnaţi şi «executaţi» pentru faptele lor în biroul meu, sau de mine, sau pentru că eu am ordonat condamnarea lor. Mare minciună. Pur şi simplu i-a condamnat justiţia, pe drept sau pe nedrept, fără nici un fel de intervenţie din partea mea".

Băsescu susţine că aceste afirmaţii îndreptate împotriva sunt susţinute în presă de "relicvă ale dezinformării" care "îi prostesc continuu pe români".

Fostul preşedinte a afirmat: "Cu siguranţă, mâine, poimâine, bine susţinuţi de nişte relicve ale dezinformării mustind de ură împotriva mea precum Abraham (l-am trecut în rezervă cînd el vroia să rămână în MI), Bolcaş (nu i-am permis să ajungă judecător la CCR), Zară (urăşte voluntar) sau SRS (nu am intervenit în favoarea prietenului lui, Patriciu), Hoandră (urăşte voluntar), Nistorescu (urăşte voluntar), vor susţine public că până şi fratele meu a fost arestat în urma unu aranjament stabilit tot în biroul meu de la Cotroceni. Ei toţi, cu sprijinul patronilor plini de interese ai unor televiziuni private, îi prostesc continuu pe români".

Băsescu conchide cu un post-scriptum în care scrie că postarea aceasta nu contrazice cu nimic afirmaţiile pe care le-a făcut legat de "fabricarea selectivă a unor dosare" prin grija "regizorilor" Coldea şi Kovesi.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Da , nu la tine in birou, ci la ordinele tale. Unde e diferenta?

    1. Băsescu a ieșit pe sticlă și a enunțat exact mersul lucrurilor, dimensiunea pedepsei și modul de lucru.

      Bogdan a spus că nu a primit niciun ordin.

      Știm ce a făcut Băsescu, n-a fost vorba de telepatie, ci de antepronunțare și transmitere a ordinelor prin intermediul mass-media. Dar nu este datoria noastră s-o apărăm pe Bogdan. Dacă nu poate demonstra ceea ce știm cu toții, va plăti doar ea pentru abuzurile justiției bolșevice. 

    ...vor susţine public că până şi fratele meu a fost arestat în urma unu aranjament stabilit tot în biroul meu de la Cotroceni. 

    Asa-i domnule Presedinte; nu degeaba a iesit zicala: Basescu e de vina. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb