BĂSESCU ÎN SUA: MEDIA Struţul şi televiziunile de ştiri

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 15 septembrie 2011

Struţul şi televiziunile de ştiri

Indiferent de simpatiile politice, vizita preşedintelui Băsescu în SUA constituie o ştire care nu poate fi trecută cu vederea, nici de jurnalişti şi nici de consumatori. Că în presa autohtonă lucrurile au luat-o puţin razna nu mai reprezintă o noutate. Acest lucru a fost demonstrat, din nou, marţi seara de cele două televiziuni de ştiri care contează în topul ratingurilor: Antena 3 şi Realitatea TV. Nu de puţine ori, la cele două posturi s-a dezbătut pe larg politica externă autohtonă şi s-a vorbit răspicat de faptul că preşedinte este oarecum izolat pe scena internaţională, având uşile închise la principalele cancelarii. Acest lucru demonstrează că există interes pentru astfel de subiecte. Vizita delegaţiei româ-ne la Casa Albă nu a mai reprezentat însă un subiect de primă mână pentru principalele emisiuni de seară ale celor două posturi -Sinteza Zilei şi Ultima oră- chiar dacă evenimentul era în plină desfăşurare. S-a preferat şi insistat pe două subiecte de mai mare interes pentru public, un interviu în direct cu diva autoexilată Mihaela Rădulescu, respectiv un interviu de la "conservă", mai bătrân decât cei care au picat bacalaureatul anul acesta, cu fostul prinţişor Nicu Ceauşescu. Struţul care scapă de lumea dezlănţuită când îşi fixează capul pe sol (povestea cu băgatul în nisip e falsă) are cu siguranţă logica lui, aşa că nu ne îndoim că şi repectivele televiziuni şi-au făcut clar socotelile.

Pentru a nu fi înţeleşi greşit trebuie să precizăm că aşa cum nicio zambilă nu a făcut primăvară niciodată, nici 25 de minute lângă cotul lui Barack Obama, după modelul Ion Iliescu - Michael Jackson, nu salvează politica externă. Ştirea rămâne însă ştire, chiar dacă res-pectivul acord trebuia semnat, forţăm puţin nota, chiar şi fără consimţământul nostru. Pe de altă parte, aşa cum s-a întâmplat destul de rar, Traian Băsescu şi-a lăsat declaraţiile în ofsaid, jucând prea repede pe poziţie viitoare. La scurt timp după ce şi-a extras zâmbetul rotund din biroul oval s-a grăbit să se întoar-că la răfuielile autohtone: "Am luat toate măsurile pentru ca vizita să nu fie distrusă acasă de analişti". Numai că analiştii şi-au luat marţea liberă fix pe 13 septembrie, resimţindu-se după ce toate construcţiile verbale asamblate cu grijă toată ziua fuseseră spulberate de faptul că întâlnirea Băsescu - Obama totuşi s-a produs. Uneori şi absenţa criticilor devine frustrantă. Nu există dubii, după câteva ore de uluială, televiziunile şi-au revenit şi au început să exploreze partea nevăzută a lunii şi gafele care nu se poate să nu existe într-o deplasare autohtonă peste mările lumii. Din păcate, momentul onestităţii a fost ratat din nou

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ziarul Bursa a ramas printre putinele (sa fie singurul?)care indraznesc sa mai traga de urechi non/jurnalismul practicat de televiziunile de stiri. Poate fi considerat chiar un act de curaj.

    1. pai dl gadea daca nu are desfasuratorul in manutza nu poate lega doua propozitii. emisiune in direct , bazata pe spontaneitate nu exista in grila postului si nici moderatori. antenei 3 ii trebuie 2 subiecte , daca sunt anti putere e perfect, pe care sa le toace 4 saptamani cu cei 5 moderatori , gadea, dumitrescu, deac , firea , ciutacu.

    Ilustratia e dementiala!!! Si strutul ar fi monstrul cu doua capete: unul al lui Schwartzenberg, iar celalalt al lui Voiculescu... E bine ca le are-n groapa, poate avem norocul sa ramana asa!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb