BĂSESCU ÎN SUA: VENI, VIDI... SEMNAT "Nivelul de securitate al României este cel mai înalt din toată istoria ţării"

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 15 septembrie 2011

"Nivelul de securitate al României este cel mai înalt din toată istoria ţării"

Vizita preşedintelui Traian Băsescu în SUA, dar mai ales semnarea acordului privind scutul antirachetă au stârnit numeroase reacţii la nivel internaţional. În doar 24 de ore, diplomaţia autohtonă a reuşit un adevărat tur de forţă.

Preşedintele Băsescu a ţinut să remarce buna organizare la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româ-neşti din SUA, spunând despre vizită că: "A fost un lucru bun, bine securizat, pentru a nu fi distrus mediatic. Am luat toate măsurile pentru ca vizita să nu fie distrusă acasă de analişti". La revenirea în ţară, preşedintele a oferit mai multe amănunte despre vizita peste Ocean: "Cu ocazia acestei vizite s-a semnat un document extrem de important pentru securitatea naţională şi s-a adoptat o declaraţie legată de parteneriatul strategic pentru secolul 21 între SUA şi România. Acordul pentru amplasarea unui sistem de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA pe teritoriul României este un acord care, prin conţinutul său, odată transpus în practică, face ca nivelul de securitate al României să fie cel mai înalt din toată istoria acestei ţări. Pentru prima dată, România este protejată de un sistem antirachetă care pune cetăţenii ei, instituţiile, economia românească în deplină siguranţă. Amplasarea sistemului antirachetă nu este numai în folosul României, ci este, în egală măsură, o valoare câştigată pentru securitatea naţională a SUA, dar şi pentru statele europene. Acordul nu are nimic secret în el. Sper că în următoarele 10 zile vom conveni cu departamentul de stat să fie făcut public, atât în România, cât şi în SUA. Este obligaţia statului român să informeze cetăţenii asupra conţinutului acestui acord. El va trebui ratificat în Parlamentul României. Imediat ce vom conveni cu partenerii americani că acordul poate fi făcut public, negociatorul-şef al aces-tui acord, secretarul de stat Bogdan Aurescu, va da public toate explicaţiile pe fiecare clauză a acordului. Bogdan Aurescu a acţionat în baza unui mandat scris şi aprobat de mine. Îmi asum alături de el viitoarele critici, dacă vor fi. S-ar putea să am şocul să îl aplaudaţi. Parteneriatul militar se balansează cu multe alte zone de interes comun. Una este Visa Waiver, iar în declaraţia de parteneriat strategic pentru secolul 21 este menţionat faptul că preşedintele Barack Obama îşi asumă susţinerea modificării legii privind acordarea vizelor. Tot în declaraţia de parteneriat strategic pentru secolul 21 se pune un accent deosebit pe câteva elemente, şi anume: cooperarea politică între cele două state, cooperarea militară, cooperarea economică, cea ştiinţifică şi tehnică, cooperarea culturală, cooperarea în educaţie şi cercetare şi multe altele. Aceste elemente trebuie să devină linia de conduită în relaţia dintre SUA şi România. Este şi în interesul Statelor Unite ca aici, la frontiera NATO, să se afle un stat puternic şi care să se dezvolte". Preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele SUA, Barack Obama au purtat discuţii la Casa Albă, în prezenţa vicepreşedintelui american Joe Biden, la o parte a întâlnirii fiind prezenţi reprezentanţi ai delegaţiei României, în frunte cu miniştrii Oprea şi Baconschi.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Ras-mussen, a salutat parafarea acestui acord: "Salut semnarea acordului în baza căruia Statele Unite vor amplasa interceptori antirachetă în Româ-nia. Instalarea acestor interceptori defensivi va fi un element important al capacităţii de apărare antirachetă a NATO, asupra căreia s-a convenit la summitul de la Lisabona din noiembrie. Interceptorii din România vor contribui în mod semnificativ la protejarea teritoriului european, a populaţiei şi forţelor împotriva unei ameninţări tot mai mari reprezentate de proliferarea rachetelor balistice".

Presa internaţională a acordat spaţii largi semnării acordului româno-american privind scutul antirachetă. Agenţia germană DPA subliniază că preşedintele american Barack Obama l-a felicitat pe omologul său român Traian Băsescu cu privire la încheierea acestui acord, "care exemplifică angajamentul preşedintelui de a consolida NATO şi de a asigura aliaţii cu capacităţile necesare pentru a face faţă ameninţărilor secolului XXI". Postul de radio RFE/RL atrage atenţia asupra criticilor Rusiei faţă de acest proiect, subliniind că Moscova a acceptat să coopereze la această iniţiativă dar nu a fost de acord cu implementarea sa, afirmând că ar trebui să existe un singur sistem integrat decât două separate. Postul iranian de televiziune Press TV, care relatează, de asemenea, despre acest eveniment, aminteşte că Departamentul de Stat a afirmat că rachetele din cadrul sistemului, ce urmează să fie instalate în România, au trecut cu succes 22 de teste din 27 din 2007. Agenţia chineză Xinhua subliniază că în timpul întâlnirii cu presa, un oficial american a reiterat că sistemul nu vizează Rusia şi nu acoperă sistemul de apărare strategică al acesteia. Voice of America aminteşte că acest acord româno-american face parte din planul Statelor Unite de a instala interceptori în Europa Centrală şi de Est până în 2020, ca parte la un sistem de apărare antirachetă pentru Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb