BĂSESCU, LA ÎNTÂLNIREA CU FMI: "Nu blochez decizia privind acciza pe carburanţi, dar nu-mi cereţi să semnez aceste negocieri"

F.A.
Politică / 23 ianuarie 2014

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat astăzi, la întâlnirea cu delegaţia FMI în România, că nu va susţine introducerea accizei pe combustibil, precizând că nu va bloca decizia Guvern-FMI, de data aceasta, dar să nu i se ceară să semneze aceste negocieri, potrivit surselor de presă.

"Desigur, din cauza ineficienţei colectării, noile taxe au fost introduse, nu condamn lărgirea bazei fiscale, sunt un susţinător al acesteia, dar exagerările, a pune taxe suplimentare în cazul energiei, în principal, şi a carburanţilor, în special, o consider o mare greşeală, care va afecta şi economia, şi populaţia. Desigur, responsabilităţile sunt ale dvs. şi ale Guvernului, dar o asemenea taxă nu va fi în mod public susţinută de mine, pentru că nu cred că aceasta este o soluţie rezonabilă. Nu blochez deciziile dintre dvs. şi Guvern în acest moment, dar să nu-mi cereţi să semnez ce negociaţi", a spus Băsescu, în debutul întrevederii de la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Traian Băsescu a primit joi la Palatul Cotroceni delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb