Băsescu le cere candidaţilor PMP să nu meargă în campania electorală cu "promisiuni fanteziste"

I.D.
Politică / 3 aprilie 2016

Băsescu le cere candidaţilor PMP să nu meargă în campania electorală cu "promisiuni fanteziste"

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Traian Băsescu, a participat sâmbătă, la Timişoara, la lansarea candidaţilor filialei pentru alegerile locale din acest an, cărora le-a cerut "să nu dezinformeze electoratul" şi să nu facă "promisiuni fanteziste", transmite Agerpres.

El le-a transmis candidaţilor PMP Timiş că trebuie să pornească în campanie de la premisa că vor câştiga aceste alegeri.

"Aş vrea să plecăm toţi de la premisa că vom câştiga aceste alegeri. Nu cred că un partid sau un om care intră într-o competiţie, o face ca să ia locul doi, trei sau patru. Oricine intră într-o competiţie, intră cu gândul şi cu convingerea că o poate câştiga. Se poate întâmpla să nu câştigi, dar dacă pleci de la premisa că nu vei câştiga, de ce te mai duci în competiţie? Spiritul acestui partid trebuie să fie spiritul învingătorului şi dacă intrăm în competiţie cu gândul să câştigăm, cu certitudine, vom obţine cel mai bun rezultat", le-a spus Traian Băsescu celor aproximativ opt sute de membri şi simpatizanţi prezenţi la eveniment.

De asemenea, Traian Băsescu le-a cerut candidaţilor PMP să aibă un program 'ancorat în obligaţiile care rezultă din Constituţie pentru administraţiile locale, fără urmă de demagogie'.

"Nu aş vrea să constatăm că vreun candidat al PMP se duce în campanie electorală cu promisiuni fanteziste şi dezinformează electoratul. (...). Vreau să ne confirmăm obiectivul de a fi un partid serios, care priveşte la obligaţiile lui faţă de cetăţeni în spiritul Constituţiei şi al legilor", le-a spus Băsescu candidaţilor.

Totodată, preşedintele PMP a subliniat că vrea ca acest partid să respecte, fără excepţie, parteneriatul cu cetăţenii.

"Sunt convins că vom câştiga destul de multe primării, vom avea cuvânt greu de spus în multe Consilii (judeţene, n.r.). Parteneriatul cu cetăţenii trebuie să rămână prima obligaţie a membrului Partidului Mişcarea Populară, după ce va fi ales. Pentru că acest parteneriat este cel care-ţi dă resursa viitoare, de încredere şi pe care, odată câştigată, îţi credibilizează activitatea, ca om politic", a adăugat Băsescu.

Preşedintele PMP a mai afirmat că nu neagă partidele vechi, din anii "90, de pe scena politicii româneşti, care au asigurat tranziţia, şi nici contribuţia pe care ele au avut-o la realizarea marilor obiective de ţară, precum intrarea României în NATO şi aderarea la UE, dar acestora le spune că "le-a trecut timpul".

"Este timpul unor partide politice noi, care să nu fi fost părtaşe la toate compromisurile tranziţiei, unele necesare, altele nenecesare", a punctat Băsescu.

Fostul şef al statului a apreciat că ineficienţa, corupţia sau incapacitatea de a crea sentimentul de încredere sunt elemente care arată că partide precum PSD sau PNL "şi-au epuizat capacitatea de a mai fi credibile şi de a da ţării şi populaţiei, noi obiective".

"Nu aş vrea ca acest partid să fie partidul lui Băsescu. Acest partid este partidul vostru, este făcut pentru ca voi să slujiţi ţara prin acest partid, şi nu pentru Traian Băsescu", a spus preşedintele PMP.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pai ...daca nu vrei sa se "zica" ca e partidul lui Basescu...pentru a veni si mai mult in credibilizarea lui ca "nascut" independent...da-ti demisia Basescule din acest partid.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb