Băsescu retrimite în Parlament Legea parteneriatului public-privat

F.A.
Politică / 9 ianuarie 2014

Preşedintele Traian Băsescu a trimis astăzi Parlamentului  o cerere de reexaminare a Legii parteneriatului public-privat, motivând că proiectul nu defineşte "motivele excepţionale legate de interesul naţional sau local", caz ce poate genera o denunţare unilaterală a contractului.

În textul solicitării, se arată: "Având în vedere că legea nu defineşte < motivele excepţionale legate de interesul naţional sau local >, ipoteză care poate genera o denunţare unilaterală a contractului, considerăm că se impune stabilirea clară, prin lege, a situaţiilor ce pot constitui motive excepţionale de interes naţional sau local ce conduc la încetarea unilaterală a contractului. Această reglementare detaliată a măsurilor excepţionale în care poate fi denunţat contractul de parteneriat public-privat se impune cu atât mai mult cu cât în această situaţie partenerul privat va avea dreptul să primească o despăgubire dacă această denunţare îi creează un prejudiciu".

În cererea trimisă preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, Traian Băsescu subliniază necesitatea ca ţara noastră să aibă un cadru juridic predictibil pentru atragerea investitorilor, cu un regim juridic clar aplicabil parteneriatului public-privat. Domnia sa este de părere că "o asemenea prevedere ce nu reglementează în mod transparent aspectele ce pot conduce la denunţarea unilaterală a contractului lasă loc arbitrariului şi unei marje largi de acţiune partenerului public în derularea eventualelor contracte de parteneriat public-privat, ceea ce poate afecta climatul investiţional".

"Legea trimisă spre promulgare reglementează încheierea şi derularea parteneriatului public-privat ce are ca obiect realizarea sau, după caz, reabilitarea şi/sau extinderea unui bun sau a unor bunuri destinate prestării unui serviciu public şi/sau operării unui serviciu public, în condiţiile prevăzute de aceasta.

Potrivit Art. 38 din noua Lege a parteneriatului public-privat, partenerul public poate să denunţe unilateral contractul de parteneriat public-privat din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local, după caz. Astfel, legea prevede următoarele:

< Art. 38. - (1) Din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local, după caz, partenerul public poate, cu notificarea prealabilă a partenerului privat şi a societăţii de proiect: 

a) modifica unilateral anumite prevederi ale contractului de parteneriat public-privat, dacă această posibilitate a fost inclusă în documentaţia de atribuire într-o modalitate clară, precisă şi neechivocă, şi fără a se altera natura generică a contractului iniţial sau în orice altă situaţie de modificare unilaterală a contractului prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător; 

b) denunţa unilateral contractul de parteneriat public-privat, în condiţiile legii. 

(2) În cazul în care modificarea ori denunţarea unilaterală a contractului îi aduce un prejudiciu, partenerul privat are dreptul să primească o despăgubire, stabilită potrivit prevederilor normelor de aplicare a legii, modalitatea de determinare fiind prevăzută în contractul de parteneriat public-privat. >

Având în vedere că legea nu defineşte < motivele excepţionale legate de interesul naţional sau local >, ipoteză care poate genera o denunţare unilaterală a contractului, considerăm că se impune stabilirea clară, prin lege, a situaţiilor ce pot constitui motive excepţionale de interes naţional sau local ce conduc la încetarea unilaterală a contractului.

Această reglementare detaliată a măsurilor excepţionale în care poate fi denunţat contractul de parteneriat public-privat se impune cu atât mai mult cu cât în această situaţie partenerul privat va avea dreptul să primească o despăgubire dacă această denunţare îi creează un prejudiciu.

Pentru atragerea investitorilor este necesar ca România să aibă un cadru juridic predictibil în materie, astfel încât să se cunoască de la început regimul juridic aplicabil parteneriatului public-privat. Or, o asemenea prevedere ce nu reglementează în mod transparent aspectele ce pot conduce la denunţarea unilaterală a contractului lasă loc arbitrariului şi unei marje largi de acţiune partenerului public în derularea eventualelor contracte de parteneriat public-privat, ceea ce poate afecta climatul investiţional.

În jurisprudenţa sa, în ceea ce priveşte aspectele referitoare la criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească, Curtea Constituţională constată că "legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă. (Hotărârea din 26 aprilie 1979 pronunţată în Cauza < "Sunday Times" împotriva Regatului Unit >). În continuare, Curtea constată că, potrivit Art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, < textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce >, iar, potrivit Art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, < actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie >. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea si previzibilitatea necesară. Totodată, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile constituţionale (...) ale Art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, < În România, respectarea [...] legilor este obligatorie >. Astfel, Curtea constată că (...) nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenţa sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii". (Decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2012)

De asemenea, Art. 42 din noua Lege a parteneriatului public-privat, prevede o procedură lipsită de transparenţă în ceea ce priveşte înlocuirea partenerului privat, fără realizarea unei noi proceduri de atribuire. Astfel, Art. 42 prevede următoarele:

< Art. 42. - (1) În cazul în care partenerul privat sau societatea de proiect nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate în cadrul contractului de parteneriat public-privat sau obligaţiile faţă de finanţatorii proiectului, partenerul public, din proprie iniţiativă sau la solicitarea finanţatorilor proiectului, va putea înlocui partenerul privat în condiţiile alin. (2) şi (3). 

(2) Înlocuirea partenerului privat se poate face fără realizarea unei noi proceduri de atribuire, numai dacă: 

a) această posibilitate a fost prevăzută în cadrul documentaţiei de atribuire iniţiale într-o modalitate clară, precisă şi neechivocă, indicându-se cauzele unei astfel de înlocuiri potenţiale şi condiţiile în care poate fi realizată, în conformitate cu prevederile normelor de aplicare; şi 

b) această posibilitate a fost inclusă în cadrul contractului de parteneriat public-privat, în conformitate cu prevederile normelor de aplicare. 

(3) În absenţa îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute la alin. (2), orice înlocuire a partenerului privat necesită declanşarea unei noi proceduri de atribuire. >.

Deşi procedura înlocuirii partenerului privat, fără derularea unei noi proceduri de atribuire, în cazul în care partenerul privat sau societatea de proiect nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate în cadrul contractului de parteneriat public-privat sau obligaţiile faţă de finanţatorii proiectului, poate fi justificată, principiile egalităţii de tratament şi transparenţei decizionale trebuie aplicate. Aceste principii sunt menite să ofere o protecţie adecvată investitorilor în cadrul procedurilor derulate pentru atribuirea contractelor, precum şi posibilitatea verificării cheltuirii banilor publici, având în vedere faptul că, potrivit Art. 12 din noua lege, < Partenerul public poate contribui la finanţarea realizării investiţiilor cu resurse financiare publice provenind exclusiv din fonduri externe nerambursabile postaderare şi din contribuţia naţională aferentă acestora, în condiţiile prevăzute de legislaţia Uniunii Europene >. Mai mult decât atât, considerăm că este necesar ca legea să prevadă criteriile în baza cărora vor fi atribuite proiectele de parteneriat public-privat, atunci când nu va avea loc o nouă procedură de atribuire întemeiată pe legislaţia privind achiziţiile publice şi nu prin intermediul normelor de aplicare, ce au o forţă juridică inferioară legii", mai scrie în solicitarea lui Traian Băsescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb