Băsescu: "România nu este dependentă energetic de Rusia"

R.P.
Internaţional / 21 martie 2014

România nu este dependentă energetic de Federaţia Rusă şi poate trece uşor peste o eventuală declanşare a etapei a treia de sancţiuni împotriva Rusiei, dar în acest caz ar fi problematică furnizarea energiei de completare Bulgariei şi Ungariei, a declarat preşedintele Traian Băsescu la Bruxelles, potrivit presei.

Dealtfel, şeful statului a precizat: "Noi nu avem o dependenţă energetică insurmontabilă de Federaţia Rusă, plus că, la acest moment, avem circa un miliard de metri cubi de gaze în rezervă, în condiţiile în care consumul nostru zilnic este de circa 34 de milioane de metri cubi, dacă nu greşesc. Dar undeva pe aici. şi în condiţiile în care avem o producţie zilnică de circa 31 de milioane de metri cubi. Nu noi am fi în situaţia cea mai dificilă sau în niciun caz nu am fi într-o situaţie dificilă".

Întrebat despre rezerva unora dintre şefii de stat şi de guvern faţă de aplicarea sancţiunilor dintr-o eventuală etapă a treia, şeful statului a răspuns că "nimeni nu le vrea", din cauza gravităţii aplicării lor.

"Dacă se ajunge la etapa a treia de sancţiuni, gândiţi-vă câte companii ruseşti sunt pe teritoriul României, care se îngheaţă", a mai declarat preşedintele.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb