Preşedintele Traian Băsescu a afirmat astăzi, la Mangalia, că investitorii străini, dar şi români, se plâng de calitatea slabă a pregătirii forţei de muncă şi a precizat că rezultatele olimpicilor nu trebuie să amăgească şi să ascundă realitatea că sistemul de educaţie a ajuns "catatrofal de slab", potrivit Realitatea.net.
"Avem obligaţia să dezvoltăm cea mai importantă resursă a unei naţiuni: educaţia. O naţiune educată este o naţiune care nu are cum să nu reuşească, iar sistemul nostru de educaţie a fost diagnosticat de Comisia prezidenţială acum un an şi jumătate (.) Dincolo de tot ce v-am spus anterior, care sunt soluţii executive să spunem, fără educaţie, niciuna din acele soluţii nu poate fi valorificată, fără forţă de muncă bine calificată. Semnalele că forţa de muncă din România este nepregătită pentru evoluţia economică prefigurată într-un stat membru al UE au venit de câţiva ani. Investitorii străini se plâng toţi, ca de altfel şi investitorii români, de slaba calitate a pregătirii forţei de muncă din România. Trebuie să privim lucrurile în faţă şi să nu ne mai amăgim sub medaliile olimpicilor care câştigă aur şi la matematică şi la fizică şi la chimie şi la biologie şi la limba engleză şi la orice. Ei sunt excepţiile dintr-un sistem de educaţie care, în urma reformei din '98-'99, a devenit catastrofal de slab", a afirmat Băsescu.