• Update 8:
"România a ieşit slăbită din acest conflict intern şi trebuie să recunoaştem că ce s-a întâmplat la noi în perioada 3-6 până pe 27 august a generat o criză de încredere în România. E o pierdere mare şi nu o vom acoperi cu declaraţii, ci cu fapte", a concluzionat preşedintele.
• Update 7:
Traian Băsescu a precizat că ţinta de aderare la euro trebuie să rămână 2015 şi că nu există niciun motiv să fie modificată.
Acesta a adăugat: " Vă garantez că rămânerea în afara zonei euro ar fi o dramă pentru România, pe termen mediu şi lung. 2015 trebuie să rămână pentru noi o ţintă, pentru că e un tren pe care riscăm să nu-l mai putem prinde în viitor".
• Update 6:
Preşedintele a declarat că: "Alături de MES, realizarea uniunii bancare avantajează România. MES se adresează statelor în dificultate, cu datorii mari, şi suntem interesaţi ca aceste state să aibă soluţii convenabile atunci când sunt în dificultate, pentru că România exportă în aceste state, cum de asemeni nu avem nici un motiv să fim împotriva uniunii bancare, ceea ce va duce la o atentă supraveghere a băncilor din zona euro şi nu numai. România având o piaţă dominată de bănci din zona euro, cam 85%, pentru noi e un avantaj, chiar dacă indirect".
• Update 5:
Băsescu a declarat că doreşte să discute cu preşedintele Barroso şi cu Van Rompuy despre procesele de aprofundare a integrării în UE. Acesta a adăugat: "E evident că în ultima perioadă aceste procese au căpătat viteză şi v-aş aminti că numai în cursul acestui an am adoptat Tratatul Fiscal".
• Update 4:
"Ceea ce mă interesează e să mă pun la curent cu evoluţiile legate de cadrul fiscal multianual pentru 2014 - 2020. În cursul verii au avut loc discuţii între guverne şi mă interesează viziunea preşedintelui CE având în vedere că România trebuie să rămână în continuare un beneficiar net de fonduri, chiar dacă există reticenţe multe la nivelul donatorilor legate de finanţarea fondurilor de coeziune sau a politicii agricole comune", a menţionat preşedintele.
• Update 3:
În ceea ce priveşte subiectul Schengen, preşedintele a precizat: "Poziţia mea rămâne neschimbată. Accesul e o chestiune tehnică, aşa cum e definită de tratatul de aderare, şi nu poate fi conexat cu alte condiţionalităţi, inclusiv cu MCV".
• Update 2:
Băsescu a declarat: "După evenimentele din 3-6 iulie, CE a decis să solicite pentru România un raport suplimentar ce vizează în mod deosebit statul de drept, care trebuie finalizat până în decembrie".
• Update 1:
Traian Băsescu a anunţat că mâine va face o vizită de lucru la Bruxelles având programate întâlniri cu preşedintele consiliului european, van Rompuy, cu preşedintele CE, Manuel Barroso, şi cu comisarul pentru justiţie Viviane Reding.
.....
Preşedintele Traian Băsescu susţine prima declaraţie de presă după revenirea în funcţie, de la ora 19.00, la Palatul Cotroceni.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.09.2012, 19:22)
Bre, poate vrei sa ramai pe acolo, nu ne suparam, zau asa.