Bashar al-Assad: Războiul din Siria "va trena", pentru că este parte a unui conflict global

Mina Irina
Internaţional / 22 septembrie 2016

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat, într-un interviu pentru agenţia Associated Press, că războiul din Siria "va trena", atât timp cât va fi parte a unui conflict global finanţat şi influenţat de alte ţări, relatează Reuters.

"Când vorbim despre (războiul din Siria, n.r.) ca parte a unui conflict global şi ca un conflict regional, când există mulţi factori externi pe care nu îi controlezi, atunci va trena", a spus Assad.

El a mai declarat pentru AP că Rusia nu se află în spatele atacului sângeros de luni asupra unui convoi umanitar, pentru care oficialii americani au acuzat Moscova.

"Acele convoaie se aflau în zona militanţilor, zona aflată sub controlul teroriştilor. Asta ar trebui să acuze ei în primul rând: persoanele sau militanţii, teroriştii care sunt responsabili pentru securitatea acestui convoi", a declarat Assad.

"Nu avem nicio idee despre ce s-a întâmplat", a adăugat el.

Statele Unite şi Rusia conduc eforturilor diplomatice pentru a negocia un acord de încetare a focului de durată şi au discutat despre cum să coordoneze atacurile asupra militanţilor Statului Islamic şi ai grupului cunoscut oficial ca Frontul al-Nosra.

Un acord de încetare a focului de şapte zile a încetat săptămâna trecută în contextul în care au reizbucnit violenţele în ţară.

Assad a pus la îndoială intenţiile SUA în Siria, spunând că Washingtonul "nu are dorinţa" de a lupta împotriva militanţilor.

"Nu cred că SUA vor fi pregătite să se alăture Rusiei în lupta împotriva teroriştilor în Siria. SUA nu sunt sincere în privinţa obţinerii unei încetări a violenţelor în Siria", a declarat el.

Guvernul sirian vorbeşte despre toate grupările care luptă împotriva sa în Siria ca terorişti, conform aceloraşi surse.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb