"Bayer" şi-a redus din nou participaţia la "Covestro"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 octombrie 2017

"Bayer" şi-a redus din nou participaţia la "Covestro"

Producătorul german de medicamente şi pesticide "Bayer" AG şi-a redus, din nou, participaţia la "Covestro" AG, ajungând să deţină mai puţin de 25% după ce a vândut o cotă de 6,9% din compania care fabrică plastic.

Conform anunţului făcut vineri de "Bayer", preţul obţinut pe deţinerea vândută este de un miliard de euro (1,2 miliarde de dolari).

"Bayer", care încearcă să finalizeze anul acesta preluarea companiei americane "Monsanto" Co. pe 66 de miliarde de dolari, nu a dezvăluit numele cumpărătorilor, dar a informat că ei vor încheia un acord conform căruia nu vor putea să vândă mai departe acţiunile preluate mai devreme de 11 decembrie 2017.

"Prin această înstrăinare am făcut un pas major către realizarea obiectivului nostru de separare deplină de Covestro, pe termen mediu", a declarat directorul executiv al companiei, Werner Baumann.

Vânzarea nu a fost o tranzacţie pe piaţa deschisă întrucât, la data de 13 septembrie, compania germană a fost de acord să oprească timp de 90 de zile un nou plasament de acţiuni "Covestro", după ce înstrăinase o cotă de 9,4% către investitori instituţionali, pe 1,2 miliarde de euro. "Covestro" este o societate desprinsă din "Bayer" şi a fost cotată la bursă în urmă cu doi ani.

Un purtător de cuvânt al "Bayer" a declarat că nu vor fi schimbări imediate în boardul de supraveghere al "Covestro", în urma vânzării care a redus participaţia "Bayer" la 24,6%. Fondul de pensii al "Bayer" are în proprietate, separat, 8,9% din "Covestro".

Anul acesta, anterior tranzacţiei anunţate vineri, "Bayer" a înstrăinat trei blocuri separate de acţiuni "Covestro", pe un total de 3,7 miliarde de euro. În plus, compania a atras un miliard de euro printr-o emisiune de obligaţiuni.

În urma acestor vânzări, "Bayer" nu mai deţine controlul societăţii "Covestro".

"Bayer" îşi va anunţa rezultatele financiare pe trimestrul al treilea în 26 octombrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb