BCE a acordat credite peste aşteptări în a treia rundă a programului TLTRO

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 20 martie 2015

BCE a acordat credite peste aşteptări în a treia rundă a programului TLTRO

Instituţiile de credit din zona euro au contractat în martie, de la Banca Centrală Europeană (BCE), împrumuturi ieftine pe termen lung în valoare de 97,8 miliarde de euro, în cea de-a treia rundă a programului Long-Term Refinancing Operations (TLTRO), cifră care depăşeşte aşteptările analiştilor, respectiv 40 de miliarde de euro.

Conform datelor BCE, 143 de bănci au apelat la aceste credite.

Creşterea împrumuturilor băncilor de la BCE vine după ce, la începutul acestei luni, banca şi-a îmbunătăţit estimările de creştere pentru zona euro, până la 1,5% în acest an, de la 1% - cât estima în luna decembrie. La operaţiunile similare precedente, organizate de BCE în lunile septembrie şi decembrie 2014, băncile au împrumutat 82,6 miliarde de euro, respectiv 129,8 miliarde de euro.

BCE a făcut mai atractive aceste credite prin eliminarea unei prime de 10 puncte de bază peste dobânda de referinţă de 0,05%, care a fost aplicată la primele două runde ale programului.

Una din instituţiile care au anunţat că vor lua credite de la BCE este cea mai mare bancă italiană, "UniCredit" SpA. Directorul general al acesteia, Federico Ghizzoni, a declarat, miercuri, că banca va încerca să împrumute până la şapte miliarde de euro. Ghizzoni a adăugat că împrumuturile băncilor italiene de la BCE ar putea să se ridice la 30 de miliarde de euro.

BCE le oferă băncilor din zona euro credite ieftine, pe o perioadă de patru ani, în cadrul măsurilor destinate susţinerii economiei zonei euro şi stimulării inflaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb